Ce ar trebui să știi dacă vrei să studiezi la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

usmf
Foto:usmf.md

Pe 22 iulie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) va da start concursului de admitere din acest an. Astfel, dacă ești absolvent(ă) de clasa a XII-a sau ai finalizat studiile la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” și vrei să îți continui studiile la USMF, pregătește-ți dosarul, deoarece au mai rămas doar două săptămâni până începe admiterea.

Am selectat toate informațiile de care ai putea să ai nevoie dacă dorești să îți faci studiile universitare la USMF.

Oferte educaționale

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este unica instituție din Republica Moldova care formează medici, farmaciști și alte categorii de specialiști pentru sistemul național de sănătate.

Oferta educațională a universității, pentru anul universitar 2024/2025, cuprinde opt programe de licență, dintre care trei sunt de studii integrate și șapte – programe de masterat. Procesul de instruire se desfășoară în patru limbi: română, engleză, rusă și franceză. Pentru studiile de licență și integrate se oferă 1 100 de locuri, dintre care 500 cu finanțare bugetară și 600 cu taxă. Pentru studiile de masterat se oferă 67 de locuri, dintre care 15 sunt cu finanțare bugetară și 52 cu taxă.

Licență

Asistență medicală generală – patru ani de studiu, 25 de locuri (10 la buget și 15 cu taxă)

Optometrie – trei ani de studiu, 20 de locuri (cinci la buget și 15 cu taxă)

Sănătate publică – trei ani de studiu, 20 de locuri (10 la buget și 10 cu taxă)

Tehnologii în radiologie și imagistică – trei ani de studiu, 20 de locuri (10 la buget și 10 cu taxă)

Fiziokinetoterapie și reabilitare – trei ani de studiu, 45 de locuri (cinci la buget și 40 cu taxă)

Studii integrate (licență și masterat/rezidențiat)

Medicină – șase ani de studiu, 740 de locuri (440 la buget și 300 cu taxă)

Stomatologie – cinci ani de studiu, 160 de locuri (10 la buget și 150 cu taxă)

Farmacie – cinci ani de studiu, 70 de locuri (10 la buget și 60 cu taxă)

Masterat (doi ani de studiu)

Management în sănătate publică – 27 de locuri (două la buget, destinate exclusiv absolvenților programului de studii Sănătate publică, și 25 cu taxă)

Nutriție umană – 12 locuri (două la buget și 10 cu taxă)

Sănătate mintala publică – șapte locuri (două la buget și cinci cu taxă)

Tehnologii moleculare în sănătate (masterat științific) – patru locuri (trei la buget și unul cu taxă)

Optometrie clinică – trei locuri (două la buget și unul cu taxă)

Nursing avansat – șapte locuri (două la buget și cinci cu contract)

Intervenție timpurie în copilărie – șapte locuri (două la buget și cinci cu contract)

Taxe de admitere și de studiu

Taxa de înscriere la studii, atât la licență, cât și la masterat, este de 100 de lei.

Sunt două modalități de plată:
# prin transfer bancar, doar în sucursalele și agențiile teritoriale ale BC „Moldova-Agroindbank” SA;
# prin internet (web) banking sau prin aplicația mobilă.

Rechizitele de plată (descarcă PDF pentru bancă):
# beneficiar: IP USMF „Nicolae Testemițanu”;
# adresa poștală: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 165;
# cod fiscal: 1007600000794;
# banca: BC „Moldova Agroindbank” SA, Sucursala Chișinău-Centru;
# cod bancar: AGRNMD2X723;
# cod IBAN: MD19AG000000022512015544;

Destinația plății: taxa de înscriere la concursul de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu” pentru Numele și Prenumele candidatului.

Taxa de înscriere poate fi achitată și până la începerea sesiunii de admitere. La depunerea actelor, dosarul de concurs trebuie să includă și dovada achitării taxei de admitere.

Sunt scutite de plata taxei de înscriere la concurs următoarele categorii de candidați (la prezentarea documentelor doveditoare):
# candidații cu statut de copii rămași fără ocrotire părintească: document doveditor – adeverința eliberată de Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei (la nivel raional) sau Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului (la nivel municipal), care confirmă statutul de copil rămas fără îngrijire părintească;
# candidații cu grad de dizabilitate sever și accentuat: document doveditor – certificatul de încadrare în grad de dizabilitate, sever sau accentuat, eliberat de Consiliul Național de Determinare a Dizabilității și Capacității de Muncă.

Taxele de școlarizare pentru programele de licență, integrate și de master pot fi vizualizate în graficul de mai jos.

Calendarul admiterii

Înscrierea la concursul de admitere pentru ciclul I, Licență se va face prin sistemul informațional eAdmitere, accesând pagina web eadmitere.gov.md. Mai multe informații despre acest sistem citește în articolul respectiv.

Concursul va desfășura în două sesiuni: sesiunea de bază și o sesiune suplimentară.

Sesiunea de bază (22 iulie – 9 august 2024):
# depunerea online a dosarului de concurs: 22-31 iulie;
# anunțarea rezultatelor intermediare: 2 august;
# depunerea actelor în original: 3-6 august;
# anunțarea rezultatelor finale: 9 august.

Sesiunea suplimentară (10-20 august 2024):
# depunerea online a dosarului de concurs: 10-14 august;
# anunțarea rezultatelor intermediare: 16 august;
# depunerea actelor în original: 16-19 august;
# anunțarea rezultatelor finale: 20 august.

Calendarul de admitere pentru studiile de masterat corespunde calendarului de admitere pentru studiile de licență, dar se realizează offline. Cu alte cuvinte, tinerii care vor să se înscrie la un program de master trebuie să depună dosarul de înscriere fizic.

Programul comisiei de admitere:
# luni-vineri, 8.0-18.00;
# sâmbătă, 8.0-16.00;
# pauză: 13.00-14.00.
Adresă: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 165

Acte necesare pentru înscriere

După cum am mai menționat, înscrierea la licență se va face exclusiv online. Procesul de depunere a dosarului va include câțiva pași:
# crearea contului;
# introducerea datelor solicitate;
# achitarea taxei de înscriere la concurs;
# atașarea copiilor scanate ale documentelor (după caz);
# trimiterea dosarului.

Completarea câmpurilor cu informația solicitată echivalează cu completarea cererii de participare la concurs, astfel nu este necesară îndeplinirea unui formular separat. Copiile scanate ale actelor vor fi încărcate și transmise prin intermediul platformei respective.

Dosarul de concurs trebuie să conțină următoarele acte:
# cererea de înscriere la concursul de admitere (generată de platforma de admitere);
# actul de studii, cu anexa respectivă (diploma de bacalaureat) absolvenții liceelor din România și din alte state depun certificatul de studii cu notele obținute la examenele de bacalaureat și situația școlară pe anii de studii, urmând ca diploma de bacalaureat să fie prezentată cel târziu pe 1 octombrie 2025);
# copia buletinului de identitate (pașaportului) (cu prezentarea originalului);
# patru fotografii 3 × 4 cm de tip buletin (se prezintă la depunerea actelor în original);

ATENȚIE: din 17 iulie 2019, certificatul medical-tip (nr. 086/e) a fost exclus din lista actelor necesare pentru înscrierea la concursul de admitere în instituțiile de învățământ superior.

După caz, la dosar se pot anexa:
# diplomele de gradul I-III, obținute la concursurile școlare republicane sau internaționale la disciplinele de studiu, precum și diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri, olimpiade (inclusiv școlare, raionale, municipale), expoziții etc., organizate de Ministerul Educației și Cercetării sau de Ministerul Sănătății;
# copia certificatului de naștere al candidatului la studii sau al unuia dintre părinți/bunici, pentru reprezentanții diasporei moldovenești de peste hotare, pentru a demonstra țara de origine (Republica Moldova);
# candidații, deținători ai diplomelor de studii superioare/de licență/integrate, vor prezenta un certificat privind sursa de finanțare a studiilor realizate – buget sau contract cu taxă de studii – pentru toată perioada de studii, eliberat de instituția de învățământ superior absolvită.

Dacă vei anexa copiile acestor acte la formularul de înscriere online, ulterior va trebui să prezinți Comisiei de admitere documentele originale.

Pentru înscriere la cota de 15 %, la dosarul de admitere trebuie să se anexeze și următoarele documente:
# adeverința eliberată de autoritatea tutelară teritorială pentru candidații cu statut de copii rămași fără ocrotire părintească;
# certificatele medicale corespunzătoare care atestă gradul de dizabilitate al candidatului/al părinților acestuia/al copilului acestuia;
# certificatul care confirmă că unul dintre părinții candidatului a participat la acțiunile militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, la războiul din Afganistan sau la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobâl, eliberat de organele abilitate;
# certificatul care confirmă participarea candidatului la operațiunile militare postconflict cu caracter umanitar în Irak;
# certificatul despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere ale fraților/surorilor (pentru candidații care provin din familii cu trei și mai mulți copii cu vârsta de până la 20 ani);
# confirmarea apartenenței la familii de romi (certificatul de naștere, cu indicarea etniei părinților);
# livretul militar (pentru candidații care au efectuat serviciul militar în termen în cadrul Forțelor Armate ale Republicii Moldova).

În cazul în care nu poți depune personal actele în original, o poate face și o altă persoană în baza unei procuri.

Cum se calculează media pentru admitere

Media de concurs (media generală de admitere) nu poate fi mai mică de 5,00.

Dacă deții o diplomă de bacalaureat, media de concurs se va calcula în baza următoarei formule.

MC = 0,5MEB + 0,3NMG + 0,2MD1, unde:
# MC – media de concurs, calculată ca medie ponderată;
# MEB – nota medie a examenelor de bacalaureat;
# NMG – nota medie generală din anexa la diploma de bacalaureat;
# MD1 – nota medie a două discipline din anexa la diploma de bacalaureat – biologie și chimie.

Dacă deții o diplomă de studii medii profesionale de profil sau o diplomă de studii superioare universitare/de licență/integrate, media de concurs se va calcula în baza mediei generale diplomă/de licență. În cazul în care actul de studii acceptat pentru participare la concurs nu conține informații privind media generală diplomă/de licență, media de concurs va fi egală cu media generală pe anii de studii.

Dacă deții o diplomă de studii profesionale, poți participa la concursul de admitere la o specialitate din domeniul studiat.

Concursul de admitere pentru reprezentanții diasporei moldovenești, absolvenții instituțiilor de învățământ din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Tighina, care dețin atestate de studii medii de cultură generală și pentru cetățenii Republicii Moldova care dețin acte de studii eliberate la absolvirea învățământului mediu general, se va efectua în baza mediei notelor din anexa actului de studii.

Media de concurs se calculează până la sutimi, fără rotunjire.

Campusul studențesc

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” oferă servicii de cazare în Campusul studențesc, în special pentru studenții din primul an de studii. În total, USMF dispune de opt cămine, iar potrivit instituției, toate căminele sunt dotate cu bucătărie, camere de duș, internet și alte facilități.

Cazarea în cămine a studenților anului I se va efectua în data de 30 și 31 august, conform bonului de achitare. Acesta va fi transmis, în perioada 24-27 august, pe poșta electronică indicată la depunerea dosarului de admitere.

Pentru informații suplimentare despre cazare poți lăsa un mesaj la adresa [email protected] sau poți suna la numărul de telefon +37368911344.

Contacte

Comisia de admitere:
# adresă: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 165;
# numere de telefon: +373 22 205 153; +373 22 242 391;
# e-mail: [email protected].

Call center:
# numere de telefon: +37360483333, +37360295555, +37362025555;
# platforme: WhatsApp, Viber, Telegram.

Site-ul universitățiiadmitere.usmf.md

USMF a pregătit o listă cu întrebări și răspunsuri pentru viitorii studenți, pe care o poți accesa aici.

Totodată, dacă te interesează regulamentul de admitere la USMF, îl poți accesa aici.


Echipa #diez este alături de viitorii studenți în fiecare an și aduce informații utile despre admiterea la universitate. Dacă te numeri și tu printre tinerii care se vor înscrie la universitate în acest an, îți sugerăm să urmărești acest tag special de pe #diez pentru a fi la curent cu toate noutățile despre admitere.

Taguri: #Admitere 2024
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente