O nouă ediție a școlii de vară „HR Club Next Generation”. Studenții sunt invitați să învețe gratuit despre domeniul resurselor umane

școală de vară oportunități curs tineri
Foto:Facebook/HR Club România

Asociația HR Club din România lansează cea de-a 18-a ediție a școlii de vară HR Club Next Generation. Oportunitatea este destinată studenților din anii terminali și masteranzilor pasionați de resurse umane. Școala de vară se va desfășura în perioada 8-19 iulie, în format hibrid.

Programul are drept scop dezvoltarea profesională și personală a participanților printr-o abordare practică și interactivă. Organizatorii își propun să formeze o nouă generație de profesioniști în resurse umane, care să înțeleagă și să poată răspunde provocărilor din acest domeniu. 

Școala de vară va avea loc pe parcursul a două săptămâni și va cuprinde:
# prezentări online despre concepte și bune practici implementate în companiile în care activează mentorii;
# traininguri de dezvoltare personală;
# workshopuri;
# vizite la diverse companii;
# posibilitatea de a participa la un hackathon de HR și de a lucra în echipe pentru rezolvarea unui studiu de caz;
# provocări, noi cunoștințe, oportunități de angajare.

Criterii de eligibilitate

Organizatorii sunt în căutarea unui număr limitat de participanți. Este vorba despre 20 de tineri pasionați de domeniul resurselor umane care întrunesc următoarele condiții:
# sunt studenți în anul II/an terminal sau masteranzi;
# au vârsta cuprinsă între 20 și 25 de ani;
# sunt serioși, proactivi, energici;
# dețin abilități de comunicare și lucru în echipă;
# cunosc limba engleză;
# au o scurtă experiență în domeniul resurselor umane, dobândită prin stagii de practică, voluntariat sau alte activități extracurriculare;
# dau dovadă de interes pentru dezvoltarea unei cariere în domeniul resurselor umane.

În cadrul școlii de vară:
# vei întâlni profesioniști din domeniul resurselor umane care îți vor împărtăși din experiența lor;
# vei lucra în echipă pentru rezolvarea unui studiu de caz alături de alți tineri;
# vei avea șansa să câștigi o invitație la Conferința Națională HR Club din octombrie 2024;
# vei putea obține un stagiu de practică în resurse umane;
# vei primi adeverința de practica pentru facultate;
# vei învăța, îți vei face noi prieteni, te vei distra.

Participanții vor învăța despre complexitatea domeniului prin concepte, exemple de bune practici, workshopuri, exerciții și studii de caz din șapte zone ale HR-ului:
# recrutare și selecție;
# formare și dezvoltare;
# legislație și relații de muncă;
# compensații și beneficii;
# dezvoltare organizațională;
# managementul performanței;
# strategie de resurse umane.

Programul școlii de vară

# Prima săptămână se va desfășura în regim online cu profesioniști HR. Aceștia vor relata informații despre teoria din spatele proceselor de HR și cum sunt acestea conturate în cadrul organizațiilor. Participanții vor rezolva câteva sarcini.
# Începutul celei de-a doua săptămâni va avea loc la București. Tinerii se vor întâlni în cadrul unor vizite la mai multe companii.
# Școala de vară se va finaliza cu un hackathon în cadrul căruia participanții vor lucra în echipe pentru a rezolva o problemă. Soluțiile oferite de către echipele participante vor fi jurizate de către profesioniști, iar cele mai bune vor fi premiate.
# Cele doua săptămâni vor fi urmate, la cerere, de o săptămână de practică într-o companie din orașul în care studiezi.

Procesul de înregistrare

# Participarea și înregistrarea sunt gratuite.
# Pentru înscriere, participanții trebuie să expedieze:
CV-ul;
un eseu de maximum o pagină, în limba română, care sa pornească de la următoarea situație: „Ești manager(ă) în resurse umane la un lanț de restaurante internațional de tip fast-food. Anul acesta, la chestionarul de satisfacție generală a angajaților față de companie, doar 50 % au declarat că sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți. În termen de un an, se dorește creșterea procentului la cel putin 70 %. Care sunt principalele acțiuni prin care departamentul tău de HR poate contribui la îndeplinirea acestui obiectiv? (enumeră patru acțiuni și argumentează motivul pentru care le consideri importante).
# Organizatorii vor aprecia eseurile creative, pragmatice și cele care au viziuni de ansamblu asupra domeniului resurselor umane.
# Formularul de înregistrare poate fi accesat aici. Termenul-limită pentru înregistrare este 24 iunie, ora 23.59.
# Cei care vor trece de prima etapă vor fi contactați până în data de 25 iunie, iar ulterior vor fi invitați la un interviu.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente