De la plajele Mediteranei la deșertul Sahara: povestesc ce am făcut timp de șapte zile în Tunisia

Dacă în prima zi din această escapadă am stat la plajă și m-am bronzat pe malul Mediteranei, în cele care au urmat am avut parte de multe activități. Tunisienii fac check-inul începând cu ora 14.00, de aceea, prima interacțiune pe care am avut-o cu plaja a fost în blugii cu care am venit de la aeroport și în adidașii pe care i-am umplut de nisip. Cum s-a întâmplat asta? Noi am ajuns la hotel pe la ora nouă dimineața și a trebuit să ne ocupăm cu ceva timpul până era posibil să ne ocupăm camerele din hotel. Abia după ce m-am cazat am mai ieșit o dată la plaja care era foarte bine amenajată. Șezlongurile suficiente pentru toți turiștii, barul cu băuturi răcoritoare și valurile limpezi ale mării m-au cucerit. Experiența de a mă bronza acolo mi-a plăcut. Pentru mine contează foarte mult să mă simt în siguranță și să nu mă incomodeze privirile persoanelor de sex opus. De fapt, asta mereu a fost una dintre cele mai mari dificultăți pe care le întâmpin la plajă – să fiu privită ca o bucată de carne. În prima zi la plajă, dar și în celelalte care au urmat, m-am simțit foarte safe. Nu am fost incomodată de nimeni și m-am plimbat liniștită ori de câte ori am vrut. Pentru că nu pot să înot, nu m-am scăldat la propriu, dar m-am băgat în apă până la brâu și am apreciat cât de curată era. Unicul lucru care m-a deranjat erau algele. La un moment dat, am crezut că e un șarpe – de care mă tem foarte mult – și am fugit cât am putut de repede către mal.

Ziua II. Medina de Sousse, Muzeul Arheologic din kasbah și „Mona Lisa” locală

Ziua a început la Muzeul Arheologic din orașul Sousse, Tunisia. Acesta este unul dintre cele mai importante muzee arheologice din țară, situat în incinta kasbah-ului (cetății) din Sousse. De asemenea, Muzeul Arheologic din Sousse este unul dintre cele mai moderne muzee din țară, care găzduiește o colecție impresionantă de mozaicuri. Mozaic pe perete, mozaic pe podea, mozaic pe tavan, mozaic pe geam – am văzut mozaicuri peste tot. E greu să spun că mi-a plăcut unul dintre ele în mod deosebit. Totuși, am rămas fascinată de Baptisteriu Bekalta, un rezervor folosit pentru botezul copiilor. Ce mi-a plăcut mai exact? Forma sa octogonală, culorile alese cu grijă la mozaic și istoria din spatele său.

Pentru a intra în muzeu, am avut nevoie de bilet. Acesta costă 10 dinari tunisieni (TND), echivalentul a 57 MDL.

La Muzeul Arheologic din Sousse am văzut-o și pe „Mona Lisa” locală, care este considerată „cel mai faimos” mozaic al muzeului. Acesta reprezintă capul meduzei Gorgona, captivând vizitatorii prin detaliile sale fine și culorile pale. Se spune că privirea Mona Lisei te urmărește peste tot. De aceea, modul în care este amplasat acest mozaic face ca din orice direcție din care vii să simți asupra ta ochii meduzei Gorgona. Eu am trecut pe lângă „Mona Lisa” tunisiană de câteva ori și n-am simțit privirea ei asupra mea. Probabil, dacă nu-mi spunea ghidul, nu aș fi aflat cât de faimoasă este, pentru că nu i-am acordat foarte multă atenție. Prima dată când am văzut-o, mi-a părut caraghioasă. A doua oară am zis că e ciudată și abia a treia oară am analizat-o mai mult. Totuși, recomand să o vedeți neapărat dacă veți avea ocazia. Eu nu sunt o fană înrăită a mozaicurilor, de aceea, unele lucrări de acolo nu m-au frapat cu nimic.

După câteva ore petrecute în incinta muzeului, m-am plimbat și prin kasbah, cetatea care găzduiește muzeul. Din punct de vedere arhitectural, cetatea nu m-a impresionat foarte mult, însă mi-a plăcut să admir vederea spre mare din turnul cetății. Acest loc este foarte atractiv pentru fotografii și turiștii care vin acolo mai mult pentru fotografii decât pentru cetatea propriu-zisă. În grădina cetății am văzut zeci de flori, mie mi-a plăcut iasomia care avea un miros îmbietor și dulce. Mi-aș fi dorit să pot cumpăra o astfel de floare pentru mama, dar am fost atenționată că această specie de iasomie crește doar pe continentul african și am renunțat la idee.

În continuare, am vizitat și Medina de Sousse. Voi știați că fiecare oraș din Tunisia are câte o medină? Acestea sunt centre istorice construite în timpul perioadei islamice, iar în prezent sunt foarte atractive pentru turiști. Acolo veți găsi suvenire, articole vestimentare, decorațiuni pentru casă, bijuterii și vase. Dacă vă veți aventura să vizitați o medină din orașele Tunisiei, trebuie neapărat să țineți cont de următoarele lucruri.
# Aici toată lumea încearcă să vă vândă ceva. Dacă ești femeie, vei auzi foarte multe complimente în adresa ta. Este important să înțelegeți că vânzătorii vor doar să vă ademenească să cumpărați ceva. Pe mine astfel de comportamente mă deranjează. Nu-mi place când vânzătorii sunt exagerat de insistenți și sunt gata să te tragă și cu forța în buticul lor. De câteva ori m-am confruntat cu oameni care nu mă lăsau să trec până nu văd ce marfă au, dar m-a salvat intervenția ghidului nostru.
# Trebuie să negociați asupra prețului. În cazul în care ați decis să cumpărați ceva, este important să negociați. De ce? Pentru că este un obicei vechi în rândul populației de aici. Unii vânzători ar putea să se supere dacă veți accepta deodată prețul cerut de ei. Această practică mi se pare foarte ciudată și în timpul celor șapte zile petrecute în Tunisia am negociat o singură dată.
# Medina este asemănătoare cu o piață din Republica Moldova. Așadar, este recomandat să aveți grijă de lucrurile voastre pentru a nu fi jefuiți. Totuși, pentru cazurile extreme, în fiecare medină este un sector de poliție destinat turiștilor. Această informație mi-a fost comunicată de ghid. Eu însă m-am simțit foarte relaxată. Nu m-am gândit nicio clipă că aș putea fi jefuită și din fericire nu am avut experiențe proaste.

Prețurile suvenirelor care se vând într-o medină încep de la 1 dinar tunisian (aproximativ 6 lei moldovenești) și pot ajunge până la câteva sute.

Am încheiat ziua la hotelul în care am fost cazată, unde, în timpul cinei, am gustat unul dintre vinurile tunisiene – Gris de Tunisie. Nu a fost o degustare organizată cu prezența unui somelier, de aceea opinia mea este subiectivă. Eu sunt pasionată de vinuri și mă interesează acestea, chiar dacă am descoperit această pasiune recent. Gris de Tunisie a fost cumpărat de una dintre colegele mele de la un magazin local de alcool, unde i-a fost recomandat drept unul dintre cele mai bune vinuri din Tunisia. Nu pot spune că am fost încântată de gustul acestuia, fiindcă a fost mai acru decât mă așteptam, având o aciditate pronunțată, dar mi-a plăcut aroma sa proaspătă și fructată, cu note delicate de fructe de pădure, piersici și citrice, care se îmbină armonios cu o tentă ușor florală. Gris de Tunisie este o opțiune excelentă pentru iubitorii de vinuri care caută ceva nou și diferit.

Ziua III și IV în deșertul Sahara: decorul de la Star Wars, raliul Paris-Dakar și „capitala mondială a covoarelor”

Dacă în primele două zile am cunoscut câte ceva din cultura și istoria Tunisiei, în următoarele două zile am avut parte de o adevărată aventură până a ajunge în deșertul Sahara. De ce îi spun aventură? Deoarece am început prin a vizita orașul Kairouan sau „capitala mondială a covoarelor”, după cum spun cu entuziasm localnicii. Kairouan este renumit pentru covoarele sale de calitate. Aceste covoare sunt împletite manual și sunt apreciate pentru calitatea lor superioară. Covoarele din Kairouan sunt realizate din lână de cea mai înaltă calitate și sunt adesea ornamentate cu motive tradiționale, precum motive geometrice sau florale. Prețul pentru un covor lucrat manual la fabrica din Kairouan începe de la 20 de dolari (350 MDL) și poate ajunge până la 300 de dolari (5 360 MDL).

După fabrica de covoare am vizitat și Marea Moschee din Kairouan. Numită și Moschea lui Uqba, aceasta este una dintre cele mai importante și vechi moschei din lumea islamică. Acolo nu am putut intra, din motiv că este un loc interzis turiștilor, dar i-am admirat frumusețea dintr-o parte. Chiar nu regret că n-am intrat în moschee, pentru mine a contat să aflu faptul că tunisienii, chiar dacă sunt deschiși și primitori, au unele reguli și tradiții pe care nu le încalcă. Moscheea este una dintre aceste reguli și sper că vor menține această regulă și pe viitor. În caz contrar, ceea ce a fost mereu pentru ei sfânt se va transforma într-un loc de făcut selfie pentru rețelele de socializare.

În continuare am urmat traseul raliului Paris-Dakar pentru a ajunge la locul unde s-au filmat câteva scene din Războiul Stelelor. Până la destinație ne-am deplasat cu jeepul și chiar și așa am întâmpinat unele dificultăți pe drum. Una dintre mașini s-a blocat în nisip și a fost necesară intervenția unei alte mașini pentru a o scoate de acolo. Acest incident a făcut să pierdem vreo jumătate de oră din timpul pe care îl aveam alocat pentru destinația finală. Vă întrebați dacă mi-a plăcut? Da! Aș repeta de zeci de ori această experiență. Eu iubesc viteza și de fiecare dată când sunt pe scaunul de lângă șofer îl rog să accelereze la maximum. Această experiență mi-a amintit de primele zile când m-a plimbat fratele mai mare cu mașina. Viteză, muzică și adrenalină – trei lucuri care mă definesc. Recunosc, nu am vizionat Războiul Stelelor, dar oricum am fost încântată de ce am văzut. Am tot auzit despre acest film de la prieteni, iar după ce am postat un story pe Instagram, am primit zeci de mesaje în care eram rugată să arăt cât mai multe fotografii de acolo. Fugitiv am deschis să văd câteva secvențe din film și nu m-a intrigat foarte mult, dar mi-a plăcut să văd decorațiunile din film în fața ochilor mei în realitate. În acel moment m-am simțit foarte norocoasă și eram recunoscătoare pentru tot ce trăiesc. Evident că seara am postat multe fotografii cu decorațiunile, iar fratelui meu mai mic i-am trimis și secvențe video, pentru că mi-a tot ros urechile cu: „Alina, să îmi arăți tot ce este acolo”.

Recomandare: chiar dacă o pălărie sau un chipiu nu vă vor proteja foarte mult de căldura razelor de soare, este bine totuși să aveți ceva pe cap. Mie nu-mi place cum arăt cu chipiuri și pălării, de aceea le-am evitat și în deșert. Acum regret că am făcut asta, fiindcă am fruntea mai bronzată decât picioarele. Totodată, ochelarii de soare sunt bineveniți. În deșert soarele este foarte puternic și te orbește. În privința ochelarilor de soare nu am regrete. I-am purtat cu mine peste tot. De asemenea, pentru o călătorie în deșert ar fi bine să vă echipați cu încălțăminte comodă. Eu mi-am luat sandale și m-am simțit confortabil în ele, dar atunci când picioarele mi s-au scufundat în nisip, am simțit mai mult decât mi-aș fi dorit căldura acestuia. Nu uitați de apă. Să vă hidratați cât mai mult și pregătiți-vă moral pentru momentele în care copiii alături de adulți vor încerca să vă vândă animăluțele din deșert pe care noaptea le-au prins. Cred că în ziua aia am băut vreo patru litri de apă, nu din motiv că îmi era sete, ci pentru că îmi tot scriau prietenii pe Instagram: „Bea apă!”.

În următoarea zi am avut parte de niște momente pe care în altă parte nu le-aș fi trăit la o asemenea intensitate – plimbare cu cămila și cu ATV-ul prin deșert. Dacă ATV-ul m-a încărcat cu energie pozitivă și adrenalină, atunci experiența cu cămila mi-a lăsat un gust amar și conștientizarea faptului că nu vreau să repet această experiență. Eu iubesc să călăresc, îmi plac caii și înainte să le pun șaua mă asigur că aceasta nu-i va răni. Cu cămilele e diferit, „șaua” lor e o instalație din lemn, funii, cuie și curele. Dacă greutatea mea nici nu este simțită de cămilă, atunci șaua respectivă îi rănește corpul până la sânge. Ca să urci pe cămilă, aceasta trebuie să îngenuncheze. De la oboseală, unele dintre ele fac foarte greu asta, iar din acest motiv pot fi lovite de angajați. Am plecat de acolo cu sentimentul de vinovăție și cu speranța că a fost doar o experiență proastă la mine, iar la ceilalți e diferit. În caz contrar, nu înțeleg cum „afacerea” cu cămile prosperă.

Cămile nu mai vreau să călăresc, în schimb cu ATV-ul prin deșert m-aș plimba iar și iar. Eu am rămas foarte încântată de experiența respectivă. Pentru că nu am permis de conducere, în Moldova niciodată nu mi s-a permis să conduc singură un ATV, chiar dacă am avut câteva ocazii. Deșertul Sahara are alte reguli. Deși mi s-a explicat clar să nu accelerez și să mențin distanța cu celelalte ATV-uri pe care erau câte două persoane, eu am fost un copil neascultător și am ieșit la depășire. Viteza, nisipul și drumul cu obstacole m-au cucerit, iar când instructorul m-a claxonat în semn de aprobare, am accelerat și mai mult, până când am pierdut pentru o clipă controlul asupra ghidonului și am intrat într-o grămadă de nisip. Mi-a plăcut și asta, dar era o singură problemă: ghidul mi-a arătat doar cum să accelerez și cum să frânez. Respectiv, ca să ies din grămada aia de nisip nu știam cum dau înapoi și a trebuit să merg doar înainte. Am mers, am ieșit și una dintre cele mai tari aventuri din viața mea a continuat. Vă întrebați dacă am fost certată pentru faptul că sunt neascultătoare? Să știți că nu, chiar dacă sunt conștientă că meritam.

Era să uit: în ziua respectivă ne-am trezit la ora 4.30 pentru a admira răsăritul soarelui. A fost unul dintre cele mai spectaculoase răsărituri din viața mea, fiindcă, timp de jumătate de oră, am urmărit cum pe cerul gri apare soarele de un roșu aprins. Soarele este frumos oriunde, dar în deșertul Sahara nu știu dacă voi mai avea ocazia să îl admir cum răsare prea curând, de aceea am profitat de moment. Eu sunt o persoană matinală și nu mi-a fost greu să mă trezesc la 4.30, mai ales știind că urmează o experiență faină. „Alina caută numai aventuri”, a spus cineva dintre colegele mele și a avut dreptate. Senzațiile tari și activitățile neobișnuite m-au atras dintotdeauna, respectiv, somnul nu va avea niciodată prioritate în cazul meu.

Și nu, ziua nu s-a încheiat după călătoriile cu cămila și ATV-ul. Am mai trecut pe la o fabrică locală de producere a curmalelor uscate, care este deschisă pentru turiști. De acolo am putut cumpăra curmale și gem făcut din acestea. Mie nu-mi plac curmalele, acestea sunt exagerat de dulci pentru mine. Totuși, unii prieteni m-au rugat să le aduc și a fost o ocazie perfectă de a susține afacerile de acolo. Dacă îmi par dulci curmalele, atunci gemul este de câteva ori mai dulce și iarăși nu a fost pe gustul meu, dar l-am cumpărat după ce am auzit fraza: „Așa ceva la voi pe continent nu este”.

Ziua V: „Țara Troligloților” și Amfiteatrul El Jem

În continuare ne-am îndreptat spre sudul țării, în regiunea Matmata. Regiunea este faimoasă pentru locuințele sale subterane care sunt săpate direct în stâncă și care au fost și sunt locuite de populația berberă timp de secole. Casele troliglodiților din Matmata au fost create pentru a oferi protecție împotriva climatului arid și extrem de cald al deșertului, acest lucru l-am simțit pe propria-mi piele când am intrat în una dintre acele case. În timp ce soarele de afară era foarte puternic, iar razele sale mă orbeau, în interior era foarte răcoare. Locuințele subterane mi-au amintit într-o oarecare măsură de băștile moldovenești. Diferența este că locuințele troligloților au mai multe niveluri subterane care sunt conectate cu ajutorul tunelurilor.

Matmata a devenit cunoscută la nivel internațional după ce a fost folosită ca loc de filmare pentru locuința lui Luke Skywalker pe planeta Tatooine în filmul Star Wars: Episode IV – A New Hope (1977). Casa folosită în film este, de fapt, Hotelul Sidi Driss, care poate fi vizitat și astăzi de turiști. Eu am apreciat faptul că locuitorii de acolo știu să valorifice potențialul turistic al locurilor pe care le au și am plecat cu gândul că voi viziona neapărat filmul „Războiul Stelelor” despre care am tot auzit în timp ce mă aflam în regiune. Matmata impresionează prin locurile panoramice și ospitalitatea locuitorilor dornici să arate locuința lor și să stea la povești cu turiștii. Ei ne-au propus să gustăm din mâncarea lor tradițională – cuşcuş (kuskus). Mie aceasta nu mi-a plăcut, fapt pentru care mă simțeam foarte incomod în timp ce stăteam la masă și ciuguleam doar din pâinea lor care este foarte gustoasă. Totodată, pentru a vizita o locuință din „Țara Troligloților” nu aveți nevoie de un bilet, însă va trebui să lăsați bacșiș gazdelor. Nu există o sumă fixă, deși, după mine, ar fi totuși mai bine să se introducă un sistem de cumpărare a biletelor. Bacșișul se colectează de către una dintre gazde. Aceasta are un vas de lemn cu care stă în mâni la ieșire și nu te lasă să ieși până-i lași bani. Nouă ghidul ne-a spus că nu există o sumă fixă. Lași atât cât vrei sau cât ai. Mie nu îmi plac astfel de acțiuni, aș fi preferat să cumpăr bilet, decât să plec cu gândul că acei 15 dinari pe care i-am lăsat drept bacșiș nu au fost suficienți.

Sudul Tunisiei este faimos pentru monumentele istorice pe care le deține. Așadar, majoritatea turiștilor vizitează și Amfiteatrul El Jem. Deși nu este la fel de mare ca Colosseumul din Roma, Amfiteatrul El Jem este mai bine conservat. Fiind pasionată de istorie, am vizitat și eu locul despre care am auzit atât de multe povești. Dacă am rămas impresionată? Nu. O fi din cauza faptului că, plimbându-mă printre încăperile amfiteatrului, am fost cuprinsă de sentimentul de groază? La fel ca alte amfiteatre romane, El Jem a fost folosit pentru diverse spectacole publice, inclusiv lupte de gladiatori, vânători de animale sălbatice și alte evenimente de divertisment. Luptele cu gladiatorii și vânătorile de animale sălbatice mă sperie și șterg tot farmecul acelui loc care are o arhitectură atât de impresionantă. Eu fiind o fire sensibilă, pe alocuri îmi venea să plâng când vedeam în ce condiții au fost ținuți unii oameni și cum erau chinuite animalele. Deși înțeleg că era o normalitate a acelor perioade, mie oricum îmi este greu să accept. Totuși, recomand să vizitați amfiteatrul măcar și din considerentul că este unul dintre cele mai importante vestigii care le-au rămas tunisienilor de la romani.

Ziua VI: Muzeul Național Bardo, Medina de Tunis, Sidi Bou Saïd și ruinele Cartaginei

Aventura a continuat în capitala țării. Pentru început, am vizitat Muzeul Național Bardo, care este amplasat într-un fost palat beilical, reședința beilor din Tunis. Palatul în sine este o clădire impresionantă cu arhitectură care reflectă stilurile islamice și otomane. Muzeul are una dintre cele mai mari colecții de mozaicuri romane din lume. În Tunisia sunt foarte multe mozaicuri, atât de multe, încât uneori ai putea să te plictisești de ele. Nu m-a impresionat în mod deosebit vreo lucrare dintre cele expuse la muzeu, dar, per ansamblu, m-au ajutat să-mi conturez o imagine mai clară despre cultura acestei țări. Dacă unii pictează, alții cântă, iar alții dansează, tunisienii fac lucrări în mozaic. Asta îi definește ca popor.

După lecția de istorie de la muzeu am ajuns și în Medina de Tunis. Reamintesc, fiecare oraș din Tunisia are câte o medină. Aici ne-am plimbat pe străzile înguste dintre magazinele de suvenire și pentru prima dată în viață am negociat cu vânzătorii de acolo. Eu nu sunt adepta negocierilor din piață și niciodată nu am susținut această practică. Acum, când îmi amintesc acel dialog, mă amuz pe cinste:

– Combien coûtent ces boucles d’oreilles? – am întrebat eu cu neîncredere.
– 60 dinars – mi-a răspuns vânzătorul care s-a apropiat imediat de mine gata să-mi vândă jumătate din marfa pe care o are.
– Ah, très cher! – am exclamat eu, amintindu-mi cum negocia mama la piață.
– Ok madame. Quel prix veux-tu?
Brusc, vânzătorul a devenit și mai interesat de conversație.
– 40 dinars.
– Non, non, non!
– Bien. Au revoir! – i-am spus chiar dacă eram sigură că va alerga după mine să-mi spună că este de acord cu prețul pe care i l-am propus.
– Ok, madame. Prenez-les pour 40 dinars.
– 30 dinars!
Acum chiar mă mir de unde am avut atâta tupeu, dar a fost prima dată în viața mea când am negociat și am sperat că voi avea noroc.
– Ok!

Am bătut palma și am venit acasă cu o pereche de cercei pe care nu-i voi purta niciodată, dar care îmi vor aminti de experiența pe care am avut-o.

Sidi Bou Saïd – orașul unde arta respiră la fiecare colț. Acolo mi-ar plăcea să îmbătrânesc, pe malul mării, în cel mai frumos loc dintre toate pe care le-am văzut timp de șapte zile în Tunisia. Orașul este cunoscut pentru frumusețea sa pitorească, pentru arhitectura tradițională și atmosfera sa artistică și boemă. Sidi Bou Saïd este renumit și pentru arhitectura distinctivă, cu clădiri albe strălucitoare și ferestre și uși albastre, care creează un contrast impresionant cu albastrul cerului și al mării.

Nu doar arta, dar și istoria Tunisiei este foarte frumoasă. Câți dintre voi au citit poemul „Eneida”?

„Departe în câmpie,
Sub munții stâncoși, zidurile noului oraș,
Cartagina, se înălțau.
O colonie a Tirului, unde Didona,
Fugară din Sidon, construia cetatea.
Între aceste locuri Enea s-a oprit,
Căci furtunile și-așezarea l-au silit.
De-odată acolo se iviră,
În nori de praf, nobilii Dardanieni;
Și Enea, cel ce în străini pământuri
Prin aspre urgii, purtat de-a soartei vânturi,
Căta o lume nouă să întemeieze.”

Faimosul oraș Cartagina este amplasat pe teritoriul Tunisiei și vizitarea acestuia mi-a împrospătat cunoștințele obținute la lecțiile de istorie din liceu. Din păcate, din vechiul oraș au mai rămas doar ruine și dacă nu știi nimic din istoria acestuia, pietrele pe care le vei vedea acolo nu îți vor stârni entuziasmul. Cel mai bine acolo s-au păstrat câteva coloane în stil roman, o termă și unele morminte.

Ziua VII: Workshop culinar și talasoterapie

Ultima zi în Tunisia a început cu conștientizarea faptului că a doua zi urma să am zbor spre Chișinău, apoi urmau încă 24 de ore în tren pentru a ajunge la Timișoara. Cu ce m-am ocupat în ultima zi? Am vizitat unul dintre centrele de talasoterapie locale, Bio Azur. Știați că Tunisia este țara cu cele mai mari centre de talasoterapie? Până a ajunge acolo eu n-am știut nici măcar ce înseamnă asta. Talasoterapia este o formă de tratament bazată pe resurse marine precum apa de mare, algele, nămolul și aerul marin. De obicei, oamenii aleg aceste proceduri pentru profilaxie și relaxare. Eu am testat doar jacuzzi-ul cu apă de mare, iar după asta am reușit să prind mai mult bronz decât prindeam de obicei într-o săptămână la plajă. Specialiștii de acolo mi-au lămurit că acest lucru se datorează faptului că apa sărată de mare este un instrument util în deschiderea porilor și curățarea acestora.

În a doua parte a zilei am avut parte de un workshop culinar de excepție din partea bucătarilor de la hotelul Bel Azur Thalasso & Bungalows, Hammamet. Sub îndrumarea lor am gătit langoși tunisieni. Aceștia sunt făcuți dintr-o lipie asemănătoare cu clătitele, pește, cartofi, ceapă, cașcaval și la alegere poți adăuga alte ingrediente. De asemenea, într-un langoș se adaugă și un ou crud care se va prăji în mult ulei încins împreună cu aluatul.

Mie mi-a plăcut mai mult procesul decât rezultatul final, deoarece nu sunt amatoare de produse gătite în mult ulei. În timp ce găteam, pe fundal răsunau piesele lui Dan Balan, inițiativă a gazdelor pe care am apreciat-o foarte mult. Tunisienii recomandă să servim langoșii cu lămâie. Eu am încercat și mi-a plăcut.

Opt nopți și patru hoteluri din diferite colțuri ale țării

Deoarece am avut parte de o vacanță activă, am schimbat de câteva ori cazarea. Așadar, am fost cazată în patru hoteluri de patru și cinci stele aflate în proximitatea locurilor pe care le-am vizitat:
# Sousse Pearl Marriott Resort & Spa;
# Ras El Ain Tozeur;
# Novostar Khayam Garden Beach & Spa;
# Royal Azur Thalassa Hammamet.

Prețurile pentru cazare la aceste hoteluri pot fi consultate pe site-ul Join UP! Moldova împreună cu ofertele pentru o escapadă în Tunisia.

Ce mi-ar fi plăcut să știu înainte de a ajunge în Tunisia?

# În cazul în care călătoriți în cadrul unui tur organizat, nu aveți nevoie de viză.
# Valuta națională este dinarul tunisian, echivalentul a aproximativ 6 MDL.
# Cardurile de credit sunt acceptate doar la magazinele din orașele mari. Este recomandat să aveți mai mult numerar.
# Limba oficială este araba, dar majoritatea populației vorbește și franceză.
# Rețeaua Wi Fi de pe teritoriul hotelurilor nu este mereu foarte bună. În schimb, puteți achiziționa o cartelă locală. Prețul pentru o astfel de cartelă începe de la 2 dinari.
# Există sectoare de poliție pentru turiști. Așadar, nu ar trebui să vă faceți griji pentru siguranța voastră.
# Nu există restricții pe plan vestimentar pentru turiști. Pe unele plaje se practică bronzatul topless.
# Veți întâlni foarte mulți europeni pe plajele din Tunisia.
# SPF-ul și protecția solară sunt necesare dacă sunteți sensibili la razele solare.
# Bucătăria tunisiană este delicioasă, dar dacă nu sunteți obișnuiți cu mâncarea foarte picantă sau foarte dulce, este mai bine să începeți cu porții mici.
# Transportul public este de obicei de culoare galbenă, la fel și taxiurile. În medie, serviciile taximetriștilor costă 1 dinar per kilometru.
# Doar în orașele mari veți vedea semafoare și treceri de pietoni. În majoritatea orașelor din Tunisia traficul funcționează după principiul „traversează cine a reușit”.

Astea fiind spuse, călătoria mea în Tunisia a fost o experiență memorabilă. Și înainte să vă spun că vreau să îmbătrânesc la mare, o să-l citez pe Hamdi, ghidul nostru, care la plecare ne-a spus: „Acum o săptămână ați venit în Tunisia fără a cunoaște aproape nimic despre această țară. Acum, când plecați, vreau să știți că aici aveți oamenii voștri care mereu vor fi bucuroși să vă revadă”.

Această experiență a fost posibilă datorită operatorului de turism ucrainean Join UP!, care a organizat călătoria la cel mai înalt nivel. Ei lucrează pe piața din Moldova începând cu anul 2017 și cu siguranță vă vor ajuta să alegeți oferta potrivită pentru dumneavoastră în funcție de interese și posibilități financiare.