Canoistul moldovean Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de aur în proba de canoe sprint individual pe distanța de 500 de metri. Sportivul a reușit să devină astfel campion mondial în cadrul concursului continental care se desfășoară în orașul Szeged din Ungaria.
Serghei Tarnovschi a înregistrat un rezultat final de 1:50.432. Canoistul moldovean l-a devansat pe sportivul din Rusia, Zakhar Petrov și pe cehul Martin Fuksa, informează Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale într-o postare publicată pe Facebook.
Aceasta este a doua medalie cucerită de elevul lui Nicolae Juravschi la Campionatele Europene de canoe de la Szeged, Ungaria. Sportivul a intrat în posesia medaliei de bronz în proba de canoe individual pe distanța de 1 000 de metri. El a înregistrat rezultatul de 4:05.744, fiind întrecut de românul Cătălin Chirilă și cehul Martin Fuksa.


Canoistul Serghei Tarnovschi a reușit să se califice deja la Jocurile Olimpice din 2024. Tânărul a mai participat la olimpiadele din 2016 și 2021. La ediția precedentă a Jocurilor Olimpice de vară, de la Tokyo, sportivul a obținut unica medalie pentru Moldova – bronzul, la proba de 1 000 de metri.
17 sportivi și sportive din Republica Moldova s-au calificat, până în 11 iunie 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris. Aici îi poți cunoaște pe fiecare dintre ei.