Daniela Guțu este o tânără de 15 ani din orașul Ștefan Vodă, pasionată de voluntariat și activism civic. Face parte din trei ONG-uri – Echipa de voluntari „OameniiV”, Asociația Internațională a Tinerilor și Asociația Tinerilor Diplomați – și are și un grup de inițiativă despre robotică. Având în vedere că în acest an a absolvit clasa a IX-a, din septembrie va fi în primul an la liceu. Clasa a X-a va fi puțin mai diferită pentru ea, pentru că nu o va face acasă, ci în Statele Unite ale Americii, căci beneficiază de bursa de studii ASSIST.
Despre bursă tânăra a auzit de la o cunoștință și, știind despre alte experiențe, s-a gândit că nu se va putea înscrie, fiindcă nu era încă la liceu (una dintre condiții la edițiile anterioare). Ediția curentă însă este prima în care au putut aplica și elevi de clasa a IX-a, deci nu a ezitat.
Este minunat, deoarece începi o nouă etapă a vieții, liceul, într-o altă țară.
Daniela Guțu
Valoarea bursei
În fiecare an sunt selectați elevi din diverse țări, printre care și Republica Moldova. Organizația ASSIST oferă Republicii Moldova trei-cinci burse, iar numărul exact al acestora este anunțat în luna august.
Există două tipuri de bursă ASSIST, ambele fiind pentru un an. Este vorba despre Sanderson, a cărei valoare este de până la 80 000 de dolari (circa 1,4 milioane de lei), și Lindfors, care valorează circa 36 000 de dolari (aproximativ 600 000 de lei).
Sanderson acoperă în totalmente:
# studiile la un liceu-internat privat, cazarea la cămin și mesele;
# studiile la un liceu de zi privat și cazarea la o familie gazdă de americani voluntari.
Lindfors acoperă parțial:
# studiile la un liceu-internat privat, cazarea la cămin și mesele;
# studiile la un liceu de zi privat și cazarea la o familie gazdă de americani voluntari.
Sunt și câteva taxe suplimentare opționale sau obligatorii care nu sunt acoperite de bursă:
# taxa de participare, care costă 3 400 de dolari (circa 60 000 de lei);
# biletul dus-întors în SUA;
# taxa pentru Orientare ASSIST;
# asigurarea medicală;
# viza;
# examenul medical și vaccinările obligatorii;
# uniforma școlară;
# taxele de tehnologie (pentru implementarea, întreținerea și îmbunătățirea infrastructurii tehnologice);
# taxele de activitate (excursii) și cheltuieli percepute de școală (cărți, rechizite);
# servicii de tutelă.
În cazul în care elevii întâmpină dificultăți financiare, aceștia pot primi asistență de la donatorii ASSIST. De asemenea, tinerii din Republica Moldova pot beneficia de sponsorizări care să le acopere costul participării la program.
Potrivit Danielei, valoarea exactă a bursei este determinată de liceul la care este repartizat elevul, iar instituția este repartizată în funcție de interesele pe care le are elevul.
La un interviu le spui despre preferințele și interesele tale. Spre exemplu, elevii pasionați de sport sunt direcționați către școli cu profil sportiv, cei pasionați de artă – către școli cu profil artistic. Eu am fost repartizată la o școală doar pentru fete, ceea ce a fost un mic șoc pentru mine.
Cu toate acestea, fiind o școală privată, ca toate instituțiile de aici, cred că acesta este un mare avantaj, mai ales în ceea ce privește siguranța.
Daniela Guțu
Criterii de eligibilitate
Pot aplica la o bursă de studii ASSIST elevii care îndeplinesc câteva criterii de eligibilitate. Pentru înscrierile din anul de studii 2024/2025 au fost următoarele:
# să fie înmatriculați în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a;
# să aibă curajul să îmbrățișeze experiența americană pentru un an;
# să aibă media generală pe anul de studii precedent mai mare de 8,5;
# să cunoască limba engleză.
Înscrierile pentru anul de studii 2025/2026 vor fi deschise la începutul lunii august, curent, iar aplicarea va fi gratuită.
Pașii pe care să îi urmezi la înscriere
Daniela Guțu precizează că înscrierea la această oportunitate se realizează în mai mulți pași.
Pasul 1. Înscrierea pe portal
În primul rând, candidații trebuie să se conecteze pe acest portal și să completeze un formular de cerere online al ASSIST, care va include informații de contact, detalii biografice, câteva întrebări la care trebuie să se răspundă scurt.
De asemenea, trebuie să se anexeze și câteva materiale suplimentare:
# recomandări de la profesorii de engleză și de matematică și de la director;
# foaie matricolă;
# o fotografie formală și patru informale.
Tot în această etapă Daniela spune că a avut și o parte creativă, unde trebuia să scrie trei sau patru eseuri. După această etapă, persoanele selectate vor trece la următoarea.
Pasul 2. Testarea cunoștințelor lingvistice
Elevii selectați trebuie să susțină un test de evaluare a competențelor lingvistice în engleză. Este un test Duolingo, care durează o oră și e gratuit.
Nu am primit un răspuns timp de câteva luni. Sincer, îmi pierdusem speranța, pentru că nu m-au contactat deloc. În februarie, totuși, am fost anunțată că am ajuns în semifinală. Trebuie să merg la Chișinău pentru a scrie un eseu și pentru participa la un interviu.
Daniela Guțu
Pasul 3. Redactarea unui eseu
Daniela a venit la Chișinău, deoarece a participat la o etapă în care a redactat un eseu. A trebuit să aleagă o temă din două. Prima s-a referit la „calitățile unui lider”, iar a doua la „ce ai face dacă ai avea un weekend fără internet”. Tânăra a ales prima temă, precum că i-a fost mai apropiată și a avut circa o oră pentru a scrie eseul. Daniela spune că cel mai important în redactarea unui eseu e să fii sincer(ă).
Pasul 4. Susținerea unui interviu
După redactarea eseului, Daniela a participat la un interviu. Acestea au loc din decembrie până în februarie și majoritatea sunt în țările de origine ale elevilor. Uneori însă, interviul se desfășoară și virtual.
Credeam că va fi un reprezentant din Moldova, dar au venit chiar președinții programului, din America și din Marea Britanie, ceea ce a fost neașteptat, dar plăcut. Interviul a fost între trei elevi și trei sau patru reprezentanți, în funcție de caz. Întrebările au fost prietenoase și am discutat despre filme, cărți, despre activitățile noastre.
Nu a fost foarte strict. Scopul interviului este de a te descoperi ca persoană, nu doar ca student academic. Da, și partea academică este importantă, dar mai mult contează personalitatea ta.
Nu m-am pregătit în mod special, doar că ni s-a trimis un videoclip în care ne spuneau aproximativ ce întrebări vor fi și l-am vizionat. După interviu îmi vedea să plâng, căci credeam că nu m-am descurcat. Nu puteam să-mi exprim deloc gândurile, mai ales în limba engleză, dar am reușit.
Daniela Guțu
Pasul 5. Selectarea și anunțarea candidaților
Toate persoanele câștigătoare sunt anunțate că au fost selectate. În același timp, tinerii care nu au primit o bursă sunt plasați pe o listă de așteptare, care se închide în luna aprilie.
Pasul 6. Alegerea unei școli
După ce au fost selectați, candidații sunt prezentați școlilor membre, care iau decizia finală de admitere. Burserii sunt informați în ce liceu vor învăța în lunile martie și aprilie. Daniela își va face studiile la Westover School, un liceu de fete din Middlebury, Connecticut, stat din sud-estul SUA.
Ce va fi nou pentru Daniela
Tânăra va ajunge în SUA în data de 28 august, iar orele se vor desfășura din data de 1 septembrie până în data de 1 iunie. Pe parcursul anului va avea trei vacanțe.
Vor fi o grămadă de discipline noi pentru mine. Ceea ce mi se pare foarte diferit de Moldova este că aici avem câte 12-14 discipline, dar în SUA – maximum șase, șapte.
Daniela Guțu
Daniela povestește că lecțiile vor fi mai lungi, adică vor dura în jur de o oră – o oră și 20 de minute. Va avea mai multe discipline artistice. Spre exemplu, timp de jumătate de semestru ar putea să facă ore de ceramică sau să lucreze cu lutul. Un lucru interesant este că, pentru a fi promovat(ă) în anul următor, trebuie să acumulezi un anumit număr de credite. Fiecare disciplină pe care o urmezi pentru un semestru sau pentru un an îți oferă credite, iar acestea stabilesc dacă ești promovat(ă) sau nu.
Un alt aspect curios este că atât la limba engleză, cât și la matematică sunt câte cinci niveluri de învățare, iar elevul îl poate alege pe cel de care are nevoie. În plus, persoanele care au bursa ASSIST trebuie să învețe obligatoriu disciplinele Istoria americană și Limba engleză.
Tânăra spune că în SUA clasele sunt mici, de până la 12 elevi și poți învăța cu tineri mai mici sau mai mari decât tine. Pentru a-i ajuta pe elevii internaționali să se adapteze și să se integreze, fiecărui nou-venit i se oferă „un frate” sau „o soră”. Este vorba despre tradiția Big Sibling, persoana respectivă îi ghidează și le răspunde la toate întrebările pe care le are elevul.
„Să vă implicați în voluntariat și în viața civică”
Daniela îi îndeamnă pe tinerii de la noi să nu ezite să aplice la orice oportunitate și să creadă în propriile abilități. De asemenea, le sugerează să fie cât mai sinceri în redactarea eseurilor și la interviu.
Da, sunt de acord, activitățile extracurriculare și succesul academic contează, dar este mai important să arăți cine ești tu ca persoană și cum te manifești. Niciodată nu știi unde poți ajunge sau unde te poate duce această oportunitate.
Participați cât mai mult la diverse activități, fiindcă astfel veți avea un avantaj la aplicare. Implicați-vă în voluntariat și în viața civică.
Daniela Guțu
După acest an în America, Daniela se va întoarce în Republica Moldova, dar își dorește să aplice și la un alt program, care îi va permite să studieze în altă țară. Universitatea își dorește să o facă peste hotare.
De mică visam să urmez facultatea în SUA. E o coincidență sau poate nu că universitatea la care îmi doresc să ajung se află la 40 de minute distanță de școala la care voi învăța. Voi avea timp să o cunosc îndeaproape.
Daniela Guțu
Mai multe informații despre programul ASSIST poți citi aici, iar dacă ai vreo întrebare, o poți contacta pe Ala Guțu la numărul de telefon +37360551555 sau la adresa de e-mail [email protected].