Universitatea Tehnică a Moldovei în top 1000 a celor mai bune universități din lume potrivit RUR World University Rankings

UTM
Foto:UTM

În luna iunie 2024, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a fost recunoscută printre cele mai bune universități din lume, conform prestigiosului clasament RUR World University Rankings. În urma evaluării performanței a peste 1 200 de instituții de învățământ superior de top din lume, UTM s-a clasat pe locul 921, obținând un scor de 34 551. Această realizare semnificativă plasează UTM alături de alte 16 universități din România, confirmând astfel statutul său de instituție de învățământ de elită la nivel internațional.

Universitățile incluse în clasamentul RUR au fost evaluate în funcție de 20 de indicatori grupați în patru domenii esențiale ale activității universitare: predare, cercetare, diversitate internațională și sustenabilitate financiară. Fiecare dintre aceste domenii contribuie la o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra performanțelor academice și administrative ale instituțiilor.

Printre indicatorii fiecărui domeniu se numără:

— pregătirea şi reputaţia internaţională a cadrelor didactice;

— numărul de citări ale publicaţiilor personalului didactic şi de cercetare;

— reputaţia internaţională a cercetărilor realizate în universităţi;

— numărul de studenţi şi de membri ai personalului administrativ care beneficiază de stagii internaţionale;

— veniturile instituţionale pentru personalul academic sau pentru studenţi.

Astfel, Universitatea Tehnică a Moldovei se remarcă atât prin poziționarea în topul mondial, cât și prin numeroasele sale colaborări internaționale și proiecte de anvergură. Parteneriatele strategice cu universități și instituții de cercetare de renume din întreaga lume facilitează schimbul de cunoștințe, inovația și dezvoltarea comună a proiectelor educaționale și de cercetare, iar parteneriatele internaționale și proiectele comune contribuie la dezvoltarea comunității locale și la creșterea prestigiului educației superioare din Republica Moldova.

Clasarea în topul RUR World University Rankings conferă UTM o vizibilitate internațională sporită, consolidându-i poziția pe harta educației mondiale.

Performanța remarcabilă a Universității Tehnice a Moldovei în clasamentul RUR World University Rankings 2024 subliniază angajamentul continuu al instituției față de excelența academică și de cercetare. Prin vizibilitatea internațională și colaborările de succes, UTM nu doar că își consolidează poziția de lider în educația tehnică, dar și contribuie semnificativ la dezvoltarea științei și tehnologiei la nivel global.

Topul complet poate fi vizualizat aici.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente