Indemnizații și compensații noi pentru tinerii specialiști în domeniile sănătății, educației și culturii

elevi studenti usmf tineri
Foto:USMF

Miniștrii au votat astăzi mai multe hotărâri menite să atragă și să mențină tinerii specialiști în domeniile sănătății, educației și culturii. Astfel, în premieră, tinerii specialiști din domeniul culturii vor beneficia de indemnizații de până la 120 000 de lei, iar medicii vor primi compensații pentru naveta făcută în altă localitate.

Tinerii specialiști din domeniul sănătății

Absolvenții din domeniul sănătății, care își vor face studiile la buget, vor fi obligați să lucreze cinci ani, în loc de trei, într-unul dintre spitalele la care vor fi repartizați de minister. Totuși, odată cu majorarea perioadei obligatorii de activitate, va crește și mărimea indemnizației pe care o vor primi, constituind 260 000 de lei.

Mai exact, pe lângă indemnizația de 120 000 de lei acordată tinerilor specialiști după 6 luni de activitate, vor mai urma altele două: după patru ani (70 000 de lei) și după cinci ani (70 000 de lei).

Cu doi ani a crescut, de la trei la cinci, și perioada de acordare a indemnizațiilor oferite tinerilor specialiști pentru compensarea cheltuielilor de închiriere a spațiului locativ și consum de energie termică și electrică.

Ministerul menționează că noile modificări ar trebui să mențină mai mult timp tinerii specialiști în sistemul sănătății. Or, în unele instituții medico-sanitare publice raionale, lipsesc și peste 30 % din medicii necesari. Spre exemplu, în raionul Fălești asigurarea cu cadre medicale superioare constituie – 69,6 %, Cantemir – 68,9 %, Hâncești – 70,1 %, Rezina – 72,9 %.

O altă noutate din domeniul sănătății este că în urma unor modificări a Legii ocrotirii sănătății, urmează să fie compensate cheltuielile pentru naveta lucrătorilor medico-sanitari și farmaceutici, care au domiciliul în afara localităților în care activează.

Compensațiile pentru navetă vor fi acordate pentru aproximativ 3 000 de lucrători medicali. Ministerul a planificat în acest sens 1,03 milioane de lei lunar, adică aproximativ 343 de lei lunar per lucrător.

Tinerii specialiști din domeniul educației

Tot astăzi, miniștrii au aprobat un regulament și o metodologie cu trimitere la modificările din Codul educației de acum un an, care prevedeau că tinerii profesori vor putea primi 200 000 de lei (absolvenții învățământului superior) sau 160 000 de lei (absolvenții învățământului profesional tehnic) dacă vor activa timp de 5 ani în cadrul unei instituții în care au fost repartizați de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

De asemenea, cadrele didactice debutante, repartizate de MEC în instituțiile din mediul rural, centrele raionale sau în UTA Găgăuzia, vor beneficia de compensații în mărime de 1 000 de lei lunar pentru cheltuielile de închiriere a locuințelor. Totodată, acestea vor primi o plată unică, anuală, de 3 000 de lei pentru compensarea consumului de energie electrică și termică. 

În cazul demisiei sau a concedierii pentru fapte imputabile, până la expirarea termenului de cinci ani efectiv lucrați în funcție didactică conform repartizării, tinerii specialiști vor restitui integral suma indemnizației unice primite.

Tinerii specialiști din domeniul culturii

O altă hotărâre de astăzi a miniștrilor prevede pentru tinerii specialiști din domeniul culturii o indemnizație unică în mărime de 120 000 de lei (absolvenții instituțiilor de învățământ superior) și de 90 000 de lei (absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic). 

Banii vor fi achitați în trei tranșe egale, beneficiari fiind tinerii care se angajează, în primul an după absolvire, în instituțiile în care au fost repartizați de Ministerul Culturii și activează timp de trei ani în cadrul acestora.

Potrivit informațiilor prezentate de către biblioteci, muzee și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova numărul mediu de specialiști repartizați în câmpul muncii pe parcursul anului 2023 este de 33 persoane.

Datele statistice arată că în Moldova funcționează 1 300 de biblioteci publice teritoriale, 1 194 de case de cultură și 132 de muzee. Majoritatea angajaților din aceste instituții au peste 55 de ani, iar ponderea celor cu studii superioare de profil este în descreștere continuă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente