Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” organizează Programul estival pentru copii „Provocarea verii”, ediția a VI-a. Acesta va avea loc în perioada perioada 3 iunie – 27 iulie, iar genericul ediției din acest an este „ȘTIM la Bibliotecă”. Programul va cuprinde trei componente: Citește. Cunoaște. Creează.
Cele 27 de biblioteci, filiale ale BM, au pregătit activități care vor contribui la cunoașterea și susținerea valorilor STREAM (știință, tehnologie, lectură, inginerie, artă, matematică) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între șase și 12 ani. Vor fi organizate excursii, jocuri, concursuri și nu doar.
De asemenea, în cadrul programului va fi organizat Turnirul Lecturii, unde fiecare copil își va asuma să citească zilnic pentru minimum 20 de minute. Performanțele fiecărui cititor vor fi notate în Fișa-cronometru.
Durata programului este de patru ture, a câte două săptămâni pentru fiecare tură, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-13.00. Doritorii de a participa la program sunt încurajați să completeze fișa de înscriere accesând pagina bibliotecii sau prezentându-se la una din filialele Bibliotecii Municipale.
Lista tuturor filialelor BM poate fi vizualizată aici.