10 elevi din întreaga țară au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Științe din acest an. Competiția s-a desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova și a întrunit 72 de elevi.
Olimpiada Republicană la Științe cuprinde subiecte din domeniul chimiei, fizicii și biologiei și este destinată elevilor cu vârsta de până la 15 ani și jumătate. Competiția este organizată anual de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în colaborare cu membrii Consiliului Olimpic Republican și ai Juriului, cu suportul Universității de Stat din Moldova.
Premianții ediției din acest an sunt elevi ai unor instituții de învățământ din raioanele și municipiile: Bălți, Chișinău, Nisporeni și Rezina. Lista premianților poate fi văzută mai jos.