Accesul neautorizat în instituțiile de învățământ și insultarea profesorilor ar putea fi sancționate

școală elevi test bănci
Foto:Cezara Noroc

Persoanele care vor intra neautorizat în instituții de învățământ sau vor insulta personalul didactic (profesorii, psihologii, pedagogii sociali, cadrele didactice de sprijin și conducătorii de cerc) ar putea fi sancționate. Ministrul educației, Dan Perciun, a anunțat că va propune în Parlament modificarea Codului contravențional cu două articole noi.

Dan Perciun

Potrivit ministrului, primul se va referi la ultragierea (n.r. ofensarea) personalului didactic și al doilea la sancționarea accesului neautorizat în instituție, contrar regulamentului intern al acesteia.

„Articolul 65 (4) Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ

(1) Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ, adică jignirea premeditată a onoarei, demnității sau reputației profesionale a acestuia, în exercițiul funcției se sancționează cu amendă de la 10 la 25 de unități convenționale (de la 500 la 1 250 de lei) aplicată persoanei fizice.

(2) Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ însoțită de acte de huliganism şi/sau vătămare corporală, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiune, se sancționează cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale (de la 500 la 7 500 de lei) aplicată persoanei fizice sau cu arest contravențional de până la 15 zile.”

Actualmente, articolul 65 din Codul contravențional se referă la încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; la discriminarea în domeniul învăţământului (651); la împiedicarea activităţii asistentului social/specialistului în protecţia drepturilor copilului (652); la refuzul neîntemeiat de eliberare a certificatului medical de constatare a naşterii (653).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente