Vernisajul Vinului 2024: în premieră, pe lângă tradiționala degustare de vinuri autohtone, evenimentul a inclus sesiuni B2B

vin8
Foto:#diez

În acest weekend, peste 1 500 de amici ai vinului au participat la unul dintre cele mai importante evenimente vitivinicole din țară – cea de-a XXI-a ediție a Vernisajului Vinului. În premieră, evenimentul a inclus sesiuni B2B dedicate întâlnirilor de afaceri dintre reprezentanții vinăriilor, ai sectorului HoReCa, ai distribuitorilor și rețelelor de magazine, ai mass-mediei specializate.

Cea de-a XXI-a ediție este una deosebită, căci pune accent nu doar pe valențele de calitate ale vinului Moldovei, dar și pe oportunitățile oferite vinificatorilor și oamenilor din industrie: „Am intrat în a treia decadă cu un concept nou, conceptul B2B, datorită căruia am înregistrat deja succese în afara țării. Sesiunile sunt destinate facilitării interacțiunii dintre producători și agenții de distribuție, vizând atragerea de noi parteneri comerciali și îmbunătățirea imaginii vinului Moldovei”, spune Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Astfel, într-un spațiu dedicat, peste 70 de producători autohtoni și-au expus și promovat vinurile, explorând noi canale de distribuție. Timp de două ore, participanții au avut posibilitatea să discute despre tendințele în vinificație, să stabilească contacte și să încheie parteneriate care vor contribui la creșterea și diversificarea rețelei de distribuție.

Sursă: #diez

După sesiunile B2B a urmat cel mai așteptat moment al serii – degustarea –, care a permis vinificatorilor să se întâlnească direct cu consumatorii, amatorii și entuziaștii de vin. În acest an, peste 70 de producători autohtoni și-au prezentat cele mai alese vinuri albe și rosé, 300 la număr, perfecte pentru a fi savurate în sezonul estival. Vizitatorii au avut ocazia să descopere noi arome și să-și împărtășească impresiile, creând astfel o comunitate unită de pasiunea comună pentru vin.

„Având în vedere faptul că posibilitatea de promovare pentru vinificatorii din Republica Moldova este destul de restrânsă, Vernisajul Vinului este un eveniment binevenit și foarte potrivit pentru noi, astfel încât să ne putem prezenta produsele. Practic acesta este posibilitatea noastră de a ne promova vinurile la care am lucrat în decursul anului și de a arăta consumatorilor ce avem nou”, a subliniat Alina Dragnev, manageră de marketing la BASAVIN Winery.

Sursă: #diez

Pe parcursul evenimentului, vizitatorii au avut posibilitatea să-și dea votul pentru cel mai bun vin alb și pentru cel mai bun vin rosé. Astfel, trofeul pentru „Vernisajul în Alb” a fost oferit producătorului „Vinăria din Vale”, pentru vinul „7 Coline Viorica&Bianca”. La categoria „Vernisajul în Rosé”, premiul mare a fost adjudecat de vinăria „Cricova”, pentru vinul „Wild Feteasca Neagră Rose”.

Evenimentul din acest an s-a desfășurat cu sloganul „Dăruiește emoții de primăvară” și, datorită noului său format, a oferit mai multe oportunități de comunicare și networking pentru vinificatorii reuniți sub umbrela brandului vinicol de țară Wine of Moldova. Acesta a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu susținerea USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova și în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.


Vernisajul Vinului este un eveniment dedicat promovării culturii vinului și a consumului vinurilor de calitate. Acesta se desfășoară sub egida brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Pentru prima dată a fost organizat în 2011, iar de atunci are loc, în mod tradițional, de două ori pe an – primăvara și iarna. Evenimentul își propune să stimuleze consumul responsabil al vinurilor îmbuteliate pe piața internă, creșterea culturii de consum al vinului de calitate, precum și crearea unei platforme de comunicare între vinificatori și consumatori, unde se lansează noi produse și trenduri de consum.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente