La USM s-a desfășurat Forumul Educației România – Moldova. Platforma a reunit profesori din mai multe state din Europa

1-1332

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, începând de astăzi, Forumul Educației România – Republica Moldova, cu genericul: „Ecosistemul educațional în lumea digitală” care reunește cadre didactice din țara noastră și România, dar și profesori din Ucraina, Serbia, Ungaria. Tema centrală a ediției a IV-a este „Profesorul față în față cu provocările diversității în educație”.

La inaugurare au participat Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova, Liviu Gheorghe Maha, Rectorul Universității Al. I. Cuza din Iași; Valentina Olaru, Secretar de Stat, Ministerul Educației și Cercetării; Adrian Dupu, Secretar de Stat – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova; Virgil Pîslariuc, Vicepreședintele Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media; Daniel Funeriu, ex-ministru român al Educației; Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău. Evenimentul a fost moderat de către Mariana Marin, președinta Asociației Profesorilor AGIROMD. 

În deschidere, rectorul USM, Igor Șarov, a subliniat că acest eveniment educațional de anvergură, devine o platformă strategică pentru reprezentanții din domeniul educației din România și Republica Moldova pentru a discuta despre provocările și oportunitățile oferite de ecosistemul educațional în era digitalizată și pentru a stabili noi parteneriate frumoase.

Pe parcursul celor două zile, în cadrul Forumului Educației România – Republica Moldova vor fi identificate posibilități de consolidare a parteneriatelor educaționale între instituțiile de învățământ superior și general din România și Republica Moldova; Cadrele didactice din ambele state românești vor fi antrenate în evenimente tematice, în discuții dirijate și dezbateri cu referire la aspectele digitalizării și utilizarea acestor instrumente în procesul educațional; Vor fi elaborate materiale și publicații pentru a sensibiliza conceptorii de curriculum a unei transformări curriculare comune, luând în considerare competențele secolului al XXI-lea și cerințele unei societăți digitalizate; Cadrele didactice și elevii vor fi instruiți și pregătiți pentru a utiliza mai eficient instrumentele digitale, în procesul educațional, precum și în elaborarea produselor digitale și prezentarea lor ș.a.

Astfel, prin organizarea evenimentului se urmărește consolidarea legăturilor între sistemele educaționale din România și R. Moldova, prin valorificarea conținuturilor din programele școlare, a personalităților din domeniu, implicând acțiuni de conștientizare a apartenenței la identitatea românească, contribuind nemijlocit la promovarea imaginii ambelor state.

Evenimentul este organizat de Asociația Generală a Învățătorilor din România, Filiala din Republica Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea „Alexandru Iona Cuza” din Iași, Asociația Română de Literație, cu susținerea financiară a Departamentului pentru relația cu Republica Moldova al Guvernului României.  

Universitatea de Stat din Moldova își exprimă bucuria și onoarea de a fi gazda acestui eveniment dedicat dascălilor și le urează succes organizatorilor și participanților.

Mai multe detalii despre eveniment, găsiți în Broșura de prezentare. De asemenea, ianugurarea Forumului Educației România – Republica Moldova poate fi accesată și în format video.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente