Ce faci dacă ești într-o instituție în care s-a anunțat o alertă cu bombă

politia-acces-interzis-bombă
Foto:Poliția Republicii Moldova

În dimineață zilei de 16 mai în trei instituții de învățământ din municipiul Chișinău au fost anunțate alerte cu bombă. Este vorba despre Liceul Teoretic „Natalia Gheorghiu”, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” și Liceul Teoretic „Alecu Russo”, toate trei fiind din sectorul Râșcani. Oamenii legii spun că alertele au fost anunțate prin apel telefonic, iar sesizarea a venit din partea directorul uneia dintre instituțiile de învățământ.

Potrivit informațiilor, toate persoanele au fost evacuate, iar experții au anunțat că toate trei sunt false. În contextul alertelor anunțate, dar și a altor raportări care au avut loc mai des în ultimii ani, îți explicăm ce poți să faci dacă locul în care te afli a fost alertat, dar și ce pedepse riscă persoanele care anunță o bombă falsă.

Ce ar trebui să faci dacă s-a anunțat alertă cu bombă

În cazul în care în instituția în care te afli există suspiciunea unei alerte cu bombă, poliția recomandă să respecți următoarele măsuri de siguranță personală.

# Păstrează-ți calmul și nu intra în panică.

# Urmează indicațiile administrației.

# Informează administrația instituției sau paza acesteia despre persoane suspecte sau obiecte depistate fără supraveghere.

# Nu te apropia, nu deschide, nu atinge sau mișca obiecte suspecte.

# Nu utiliza telefonul mobil, stația radio, dispozitive foto-video pentru a nu crea situații de risc care pot duce la declanșarea exploziei.

# Identifică și stabilește căile de evacuare.

# Părăsește zona de risc.

# Acordă suportul necesar reprezentanților poliției care au sosit la fața locului și execută cu strictețe instrucțiunile acestora pentru a fi în siguranță.

Ce pedeapsă riști dacă anunți despre existența eronată a unei bombe

Conform articolului 281 din Codul penal, persoanele care alertează nejustificat autoritățile statului cu privire la prezența unei bombe, riscă să fie cercetate penal pentru „comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism”.

Potrivit legii, comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a altor acțiuni care pun în pericol viața oamenilor cauzează daune materiale în proporții mari sau provoacă alte urmări grave se pedepsește cu una dintre următoarele sancțiuni:
# cu amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 de lei;
# cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore;
# cu închisoare de până la doi ani.

În cazul în care anunțurile sunt făcute de minori, sunt trași la răspundere părinții acestora.

Inspectoratul General al Poliției

2022 – valul alertelor de bombă

În vara anului 2022, în Moldova a pornit valul alertelor cu bombă. În perioada iulie-august 2022 au fost înregistrate 124 de alerte cu bombă, cu 100 mai mult decât au fost semnalate în perioada ianuarie-iunie a aceluiași an.

Atunci, pentru documentarea alertelor cu bombă false, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne au fost cheltuiți 2 262 400 de lei. Alertele au fost înregistrate în peste 885 de locații.

De atunci, alarmele au continuat să fie înregistrate mai des. Ultimele au fost în zilele de 20 și 21 aprilie la Aeroportul Internațional Chișinău. Pe 20 aprilie, o aeronavă care circula pe cursa Londra-Chișinău a aterizat de urgență la Iași din cauza alertei. Avionul, cu aproximativ 200 de oameni la bord, a survolat deasupra orașului Iași aproximativ o oră înainte de a coborî la sol.

În ambele cazuri, alertele s-au dovedit a fi false, iar instituția și-a reluat activitatea în regim normal. Totuși, din data de 1 mai au fost impuse măsuri de restricționare a accesului în terminalul aeroportului.

Potrivit datelor de la Inspectoratul General de Poliție, în anul 2023 au fost înregistrare 121 de alerte false cu bombă în instituții de învățământ, centre comerciale și supermarketuri și, cel mai des la Aeroportul Internațional Chișinău. Acestea au fost anunțate atât prin telefon, cât și online, iar după verificări s-a constatat că toate au fost false.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente