Taberele de vară cu sejur de zi și cele constante pentru copiii din municipiul Chișinău își vor începe activitatea pe 1 iunie 2024. Despre pregătirea taberelor pentru odihna elevilor a anunțat Andrei Pavaloi, șeful-adjunct al Direcției educație tineret și sport, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău.
Oferta educațională pentru sezonul estival din acest an este constituită din șapte programe subvenționate de către Administrația Publică Locală. De asemenea, vor fi inaugurate 15 tabere cu sejur de zi în baza instituțiilor de învățământ primar și secundar. Copiii se vor putea odihni și la cele trei tabere constante: „Poienița Veselă”, „Alunelul” și „Cireșarii”.
Tot în acest an sunt organizate 14 tabere sportive în baza școlilor cu profil sportiv, o tabără ecologică, 13 centre de creație și 20 de centre tematice în baza centrelor comunitare pentru copii și tineri. Totodată, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu ” va dispune de tabere tematice pentru doritori.
# Tabăra cu sejur de zi va avea o durată de 15 zile și va costa 2 550 de lei. Părinții vor avea posibilitatea să achite 20 % din suma biletului, ceea ce înseamnă 510 lei. Programul taberelor cu sejur de zi va începe la ora 8.0 și se va finaliza la ora 17.00.
# Costul unui bilet la una dintre taberele constante este de 3 700 de lei. În acest caz, părinții la fel au posibilitatea să plătească 20 % din prețul sejurului, ceea ce constituie 740 de lei.
În taberele constante, vor fi alocate 1 828 de bilete pentru persoanele care provin din familii social vulnerabile. În acest an, în cadrul taberelor de vară se vor odihni aproximativ 10 000 de copii.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.