40 de elevi din mai multe instituții de învățământ din Moldova au fost premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală. Tinerii au fost selectați din 197 de elevi ai claselor IX-XII, delegați din toate raioanele și municipiile republicii.
Premianții ediției din acest an sunt elevi ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Bălți, Căușeni, Chișinău, Criuleni, Dondușeni, Edineț, Fălești, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Ocnița, Soroca, Ungheni.
Elevii claselor a IX-a și a XII-a, care au primit locurile I, II și III la olimpiadele republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, vor primi nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.
Lista câștigătorilor poate fi vizualizată mai jos.