Probabil cel puțin o dată v-ați întrebat ce se ascunde în spatele unor versuri care v-au plăcut. Probabil v-a fost interesant ce gânduri și ce emoții avea persoana care a scris poezia pe care n-o puteți uita sau măcar cine este cu adevărat cel sau cea care a semnat-o. În acest material vom încerca să descoperim trăirile și povestea poetei Laura Tugarev, care în februarie 2024 și-a lansat prima carte de poezii – „oamenii și închisorile din aburi”.
Laura Tugarev este doctoră în Științe ale Comunicării, lectoră universitară și șefă a Departamentului Teoria și Practica Jurnalismului din cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova. Totodată, ocupă funcția de Specialistă principală la Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” și de redactoră-șefă la revista electronică „Articole de bune practici în domeniul extrașcolar”.
De fiecare dată când se simte inspirată, Laura scrie. Același lucru îl făcea și bunica sa, și tatăl său, motiv pentru care tânăra spune că poezia i s-a transmis printr-un cablu ereditar.
Primul text liric semnat de Laura a prins contur pe vremea când învăța la școală, în clasa a doua. Tot atunci s-a și dezvoltat simțul poetic al tinerei. „Totul a început de la un catren despre fulg. Apoi, fiind la gimnaziu, scriam mai mult. Începusem să particip la diferite concursuri raionale și naționale, să iau diplome. În acest fel mă îndrăgostisem și mai mult de cuvânt, de poezie, iar la un moment dat, am înțeles că aș vrea să-mi leg destinul cu slovele și așa am mers să studiez jurnalism.”
În anii de studenție, protagonista materialului nostru a continuat să scrie, să expedieze lucrările sale la concursuri, a devenit chiar și participantă activă la întâlnirile Cenaclului Fără Nume înființat în universitate, unde continua să învețe și să-și dezvolte talentul. Tot în acea perioadă, a publicat poezii în reviste, iar la câteva publicații a făcut stagiere, simțind că „se fierbe în sucul literaturii” și că îi place enorm acest domeniu. Astfel, cu trecerea timpului, poezia s-a transformat într-o mare dragoste a Laurei, pe care niciodată nu și-a dorit să o abandoneze.
#
„sunt vinul
ce curge
într-o poezie numită
viață”
Adevărat, cu toate că nu ține minte să fi avut gânduri de a înceta să creeze, au existat și momente în viața tinerei când nu a mai scris o perioadă. O asemenea situație a avut loc și după ce o persoană din domeniu i-a criticat opera. „S-a întâmplat ca la o întâlnire de cenaclu să avem drept invitat un scriitor renumit, care, de la înălțimea zborului său, a venit cu anumite recomandări, sugestii, critici, ceea ce e și firesc. Problema e că nu știu dacă noi atunci eram pregătiți pentru replicile lui. Eu personal nu știam cum să gestionez acele cuvinte, așa că n-am mai scris nimic mai mult de un an.”
Acum însă, Laura e de părere că niciodată nu trebuie să ascultăm opiniile celor din jur. Ea afirmă că întotdeauna există oameni care spun ceva sau reacționează într-un anumit fel, dar ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi este sufletul, ființa noastră și drumul pe care-l avem: „Aș vrea ca tinerii să înțeleagă că indiferent de situație nu trebuie să cedeze, că mereu trebuie să-și urmeze visul și să creadă în puterea gândului”.
În același timp, intervievata noastră ne-a relatat că au existat și momente în care a pus pe pauză activitățile sale zilnice pentru a scrie. Așa s-a întâmplat de mai multe ori, chiar și atunci când lucra la teza sa de doctor. Fiind absorbită de dulceața poeziei, Laura nu a reușit să expedieze la timp o parte din lucrare spre verificare. Bine, datorită faptului că e o fire descurcăreață, a găsit rapid o soluție. Pe parcurs însă, au existat și alte situații similare. De exemplu, poezia a câștigat și în cazul unei conferințe, la care lectora universitară, deși era prezentă în încăpere, era conectată moral la o altă dimensiune.
„În cuvinte sunt goală”
Poeziile Laurei sunt cu un iz mai trist, în mare parte despre iubire și despre viață, iar unele chiar abordează diferite întrebări existențiale. Totuși, tânăra susține că tristețea textelor sale e cauzată de faptul că încă din adolescență simțea vibrațiile vieții și pentru că o durea ceea ce vedea în jur, dar nu fiindcă sufletul său ar fi un cuib pentru tristețe: „E mai degrabă din motiv că în ochii cu care văd lumea aceasta, deseori, e multă ploaie”.
În realizarea lucrărilor sale nu neapărat se inspiră de undeva. De exemplu, uneori poate merge pe stradă și poate conștientiza o anumită chestiune, alteori poate face un stop cadru al clipei, poate opri pasul, gândul, privirea și începe a scrie, absolut deconectată de la tot ceea ce înseamnă lumesc. „Creez în diferite stări și în diferite momente, indiferent că e zi sau seară, dar mereu obțin același rezultat – poezia. În cuvinte sunt goală. Acolo se ascunde omul mic din mine, neputincios poate, sensibil, firav, plin de zbor, de libertate. Acolo sunt eu. În foarte puține cazuri am scris la comandă. Sunt un rob al sufletului. Ce-mi dictează el, aceea scriu.”
Sufletul, apropo, îi dictează Laurei să scrie în vers alb. Ea nu ține minte să fi scris vreodată în rimă și așa se simte bine. Ființa sa vibrează cu versul alb, deși în răsuflarea anilor și a vieții tânăra și poezia sa a crescut. Ea crede din tot dinadinsul că întotdeauna este loc de mai bine, că întotdeauna este loc de creștere, dar afirmă că anume așa i-au fost construite gândurile, fără bariere. Mai mult, așa poate lăsa cititorului teren de interpretare, de manevră, de identificare, fiecare având posibilitatea de a simți poezia așa cum vrea.
„Eu nu scriu pentru cineva anume. Dacă cineva se regăsește în poeziile mele, rezonează cu anumite gânduri, cu anumite idei, se identifică, mie doar îmi rămâne să mă bucur și să-mi dau seama că nu am făcut-o în zadar. Dacă trezesc măcar o emoție în cineva, sunt mulțumită sufletește. Cred că asta și e misiunea pe care vreau să o am.”
#
„dacă te gândești
să-i faci o vizită
sufletului,
te rog,
vino desculț!”
În ceea ce privește autorii care i-au servit drept exemplu și opera care o impresionează pe ea, poeta afirmă că niciodată nu a preferat literatura pentru mase, adică romanele sau alte cărți de acest fel, fiindcă nu simte că aceasta o caracterizează. „Nu că ar fi bune sau rele, nu e despre asta. Mie mi-a plăcut mult și încă îmi place Platon, Kant, Froid, Cioran. Pe Cioran l-am citit și tot recitit. Am revenit la el și peste ani, ca să-mi dau seama că primele dăți nu neapărat l-am înțeles. De mică, am înțeles că ador să sap în profunzimea sensurilor, că îmi plac coridoarele întunecoase, că îmi place când creierul caută anumite ieșiri și întotdeauna am încercat să-i dau hrană de calitate, poate un pic mai complexă ca structură, conținut.”
„oamenii și închisorile din aburi”
La ai săi 33 de ani, în februarie 2024, Laura și-a lansat prima carte de poezii, „oamenii și închisorile din aburi”, la care a lucrat jumătate de an. „Până în vara anului 2023, am trăit anii zbuciumat, intens, activând în trei locuri simultan, coordonând multe și diferite proiecte, naționale și internaționale. Dar la un moment dat, am înțeles că e timpul să-l întreb pe suflet ce mai face, dacă nu a obosit și cum este el. Am oprit pasul, am oprit gândul și din clipa aceea muncesc la fel de mult, doar că am scăzut un pic din turații, deoarece mi-am dat seama că flacăra care arde prea tare se va stinge mult mai repede. Probabil atunci a fost momentul meu de maturizare spirituală, așa că tot atunci am început să lucrez la carte, iar procesul a decurs natural și firesc, fără provocări sau momente dificile.”
Volumul include aproximativ 200 de poezii divizate în mai multe secțiuni, iar în ceea ce privește titlul său, Laura spune că l-a ales printr-un impuls. „Deseori, trupul nostru ne este închisoare, alteori gândurile ne sunt închisoare. Noi singuri ne creionăm, ne pictăm niște pereți, dar până la urmă totul e în creierul nostru și totul este din aburi. Chiar dacă credem că la un moment dat suntem într-o situație dificilă, poate trăim o despărțire, o dezamăgire, o cădere profesională, totul e doar în mintea noastră. Ar trebui să gândim mult mai larg, căci totul trece și totul rămâne alb, chiar și noi.”
#
„revolta mea
s-a stins
atunci când mi l-am făcut
pe Dumnezeu prieten”
Coperta se potrivește perfect cu denumirea cărții, reprezentând oameni aflați după niște gratii din aburi. Aceasta fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale de către Vasilii Zeliznîi, fondatorul Vazy Production.
Lansarea volumului se preconizează a fi în toamna acestui an, dar cu detalii despre eveniment vom reveni pe parcurs.
„Vreau să cred că sunt o fată care nu-și va pierde entuziasmul și va scrie”
Pașii următori ai Laurei sunt încă necunoscuți, dar cert este că va continua să scrie, deoarece asta vrea să facă. Ea zice că înainte, cu ani în urmă, pentru a avea o siguranță a viitorului, își stabilea anumite scopuri și se ținea foarte mult de ele. Acum însă, deși la fel are țeluri, dorințe, activități pe care trebuie să le facă, acestea sunt diferite. „Îmi doresc să rămân la fel de implicată, să nu cedez, să muncesc, să iubesc viața, să iubesc oamenii, să am grijă de suflet, să nu uit de Dumnezeu, să încerc să-mi înțeleg părinții. Nu cedez, doar că voi savura fiecare clipă și voi lăsa lucrurile să curgă natural. Nu voi forța viața și nu mă voi lua cu ea la duel, pentru că am ajuns să fiu împăcată și să-i zâmbesc.”
la duel cu viața (fragmet)
„am să chem
viața la duel
prea mult mă doare
osul ei în carne vie
rupt
am coborât în
înțelesuri inutile
și-am văzut
trădarea ei…”
Dacă doriți să urmăriți activitatea poetei, aici găsiți profilul ei de Facebook.
