Cum ar fi să faci un interviu cu bunica ta? Să o întrebi de ce îi este dor sau cum își imagina viitorul când era tânără? Pornind de la această idee, o echipă de tineri din Republica Moldova și din Germania au realizat proiectul audio „Babushka”, o platformă prin care vocile bunicilor au putut fi auzite. Una dintre tinere este Mihaela Ștefania Turchină, studentă în anul III la Artă Media și Societate, o specialitate a programului de licență Istoria Artei de la Universitatea Leiden din Regatul Țărilor de Jos. În cele ce urmează, Mihaela Ștefania împărtășește din experiențele ei din studenție, povestește cum a apărut „Babushka” și prin ce este special proiectul.
Experiențele din facultate
Încă din liceu mă pasiona mult filmul și fotografia, iar la facultate am încercat să mă apropii cât mai mult de ele atât teoretic, cât și practic. Programul meu are la bază o abordare interdisciplinară prin care studiul artelor vizuale moderne și contemporane are loc în strânsă conexiune cu discipline precum studiile media, culturologie, muzeologie și științele sociale.
În anul II, am participat la o expoziție de fotografie în cadrul galeriei universității, unde am expus o lucrare despre ce înseamnă pentru mine „acasă”. În anul III, am urmat un minor [program specific pe care ți-l poți alege] numit Creative Strategies For A Society in Change [Strategii Creative pentru o Societate în Schimbare], unde la cursul de Film-Eseu am realizat în echipă un scurtmetraj despre fantome și absențele din viețile noastre.
Probabil a fost cea mai frumoasă perioadă din toți anii, întrucât am putut combina pasiunile mele față de film, scris, poezie și cercetare. Am înțeles că arta poate umple golurile din și dintre oameni, fiindcă ea întâi de toate ți le prezintă în față. Inițiativele și practicile artistice au capacitatea de a deschide un spațiu de dialog prin gândire critică și de reflecție asupra lucrurilor pe care poate nu le vedem. Pot fi instrumente de asamblare a unui vocabular cu ajutorul căruia să vorbim despre problemele dificil de articulat altfel.
Mă simt norocoasă că în acești trei ani de facultate am avut ocazia să citesc cărți care mi-au schimbat mult viziunile, să vizitez festivaluri de artă, să rămân fără cuvinte, să plâng, să zâmbesc în săli de cinema și de muzeu, să călătoresc și să văd picturi de Miró și de Brueghel, sculpturi de Claudel și instalații de Boltanski. Înțelegerea mea despre lume și despre sine are loc prin intermediul artei, întrucât aceasta a devenit o componentă organică a țesutului gândurilor și trăirilor mele.
De asemenea, din septembrie 2023, urmez extracurricular și un curs practic de cinema la Academia de Artă din Haga „KABK”.
„Babushka” – proiectul despre și cu bunici
În al doilea an de facultate, am urmat cursurile AMS: Curating the City (Curatorierea orașului) și Art and Cultural Memory (Arta și Memoria culturală). Primul curs combina elemente din urbanism, artă și sociologie, prin intermediul cărora făceam niște analize și exerciții practice bazate pe cele patru simțuri: auz, văz, miros și tactil. Astfel, încercam să cunoaștem și să înțelegem mai bine orașul.
Datorită celui de-al doilea curs, a început să mă pasioneze subiectul memoriei și al arhivelor. Am învățat strategii artistice care au legătură cu memoria culturală, cea colectivă și cea individuală și rolul proceselor de documentare, reprezentare, arhivare și comemorare. O arhivă poate fi ca o busolă ce ne poate orienta în navigarea concomitentă a trecutului și a prezentului.
Cursurile m-au motivat să mă înscriu la un laborator audio organizat de ReImagine Your City la Berlin. Eu am făcut parte din echipa proiectului „Babushka” alături de Anna Cijevschi, Hannah Elisabeth Alongi și Pavel Trukhanov. Echipele proiectelor din cadrul programului au fost formate din tineri creatori din Germania și Moldova.
Proiectul nostru, „Babushka”, folosește interviuri audio de lungă durată pentru a oferi o platformă vocilor care oglindesc și păstrează fragmente din trecut și pentru a crea o conversație intergenerațională despre viitorul nostru. Protagonistele acestor interviuri sunt bunici din Germania și Moldova, din mediul rural sau urban. Am intervievat mai multe bunici din aceste două țări, indiferent de limba pe care o vorbesc, origine sau vârstă.
De ce le este dor bunicilor?
La început, am întocmit o listă cu întrebări deschise pentru interviurile pe care urma să le realizăm cu bunicile. Scopul nostru era să documentăm fragmente din poveștile lor de viață printr-un dialog sincer despre relația cu mediul ce le înconjoară, despre relațiile familiale, despre amintiri, despre visuri și despre viziunile lor asupra viitorului.
Eram curioși să aflăm care este cel mai drag sunet pentru ele? De ce le este cel mai mult dor și ce înseamnă pentru ele „acasă”? Cum își imaginau că va arăta viitorul atunci când erau tinere? Cum și-ar dori să se schimbe locul în care locuiesc? Ce le bucură și ce le îngrijorează despre starea actuală a lumii?
De asemenea, am elaborat și un ghid cu instrucțiuni pentru oricine își dorește să înregistreze un interviu cu bunica lor. Acesta este disponibil aici.
După colectarea și editarea interviurilor, am purtat conversații publice la Berlin și la Chișinău, unde fragmente din interviuri au fost prezentate publicului. Prin interacțiunea cu localnicii, ne doream să facilităm un dialog între generații. Eu am fost prezentă la conversația publică de la Chișinău, pe care am organizat-o vizavi de intrarea în Piața Centrală.
În acea după-amiază, am prezentat mai multor trecători interesați proiectul nostru și unii dintre ei au ascultat fragmente din interviuri. După audiere, cineva ne-a spus: „Mi se pare fascinant că se mândrește foarte mult cu nepoții ei. De asemenea, îmi pare amuzant că ea preferă să stea acasă și evita să meargă în locuri străine. Ea nu crede că ar putea fi ceva la fel de bun ca acasă.”
Pe lângă asta, i-am întrebat pe oameni cum își imaginează ei viitorul, întrebare la care mulți ne-au răspuns că nu există unul sau că le e greu să și-l imagineze. Las aici răspunsul unui domn. „Trebuie toți să contribuim la viitorul Chișinăului. Să ne respectăm munca noastră zi de zi, sa avem un oraș curat, un oraș frumos, un oraș iubit. Dacă o să-l stimăm, va fi cel mai frumos oraș din Europa.”
Pe 30 septembrie 2023, înregistrările audio ale interviurilor, cât și răspunsurile primite din partea publicului au fost expuse la Muzeul Zemstvei, unde au fost prezentate toate proiectele din cadrul laboratorului audio. În acel spațiu, am încercat să reproducem căldura și atmosfera unei încăperi din casele bunicilor. Înregistrările audio sunt disponibile în limbile română, engleză, germană și rusă și pot fi accesate în arhiva digitală care poate fi găsită aici.
Toate aceste glasuri care povestesc despre călătoriile lor prin timp și prin viață concentrează fiecare niște sensibilități unice. Ascultate atent în ansamblu, aceeași cadență poate fi auzită în timbrele lor.
Autoare: Mihaela Ștefania Turchină
