„Masa Bucuriei” a devenit cea mai longevivă și de amploare campanie națională care promovează solidaritatea în sprijinul bătrânilor. De la un an la altul, tot mai multe persoane decid să se implice ca să îndeplinească obiectivul principal – colectarea de produse alimentare. Astfel, Misiunea Socială Diaconia invită toți doritorii să devină parte a echipei de voluntari.
Campania de Paște „Masa Bucuriei” a devenit o tradiție frumoasă a Misiunii Sociale Diaconia, organizată în sâmbăta Floriilor, care adună în fiecare an persoane cu spirit de inițiativă. Doar în cadrul ultimii acțiuni, circa 700 de voluntari s-au mobilizat pentru un scop nobil și au reușit distribuirea a peste 3 000 de pachete alimentare. Produsele colectate într-o zi au fost suficiente pentru a le oferi bătrânilor o masă caldă în cadrul cantinelor sociale timp de un an.
Cea de-a XV-a ediție a campaniei se va desfășura în data de 27 aprilie 2024 în incinta celor mai mari rețele de magazine atât din Chișinău, cât și din întreaga țară. Cu puncte de colectare în peste 120 de magazine din 20 de localități, oamenii au posibilitatea de a se implica împărțind din timpul, emoția și aprecierea lor. De asemenea, donațiile se pot face și online, accesând acest link.
În ziua campaniei, între orele 10.00 și 19.00, voluntarii vor avea misiunea să comunice și să îndemne persoanele să doneze produse alimentare în boxele special amenajate, fie să sorteze alimentele în depozit. Indiferent de vârstă, dacă ești o persoană comunicabilă, creativă și îndrăzneață, aplică și devino voluntar(ă) în cadrul acțiunii sociale. Tot ce trebuie să faci e să completezi acest formular.
Termenul-limită pentru înscriere este 19 aprilie 2024.
În urma încheierii aplicărilor, toți voluntarii vor avea parte de formările și instruirile necesare pentru ziua campaniei. Fii eroul celor care au cu adevărat nevoie! Timpul tău poate deveni prânzul cald oferit unui flămând!