Comisia Europeană lansează o nouă ediție a programului Youth4Regions, destinat studenților care învață la jurnalism și tinerilor jurnaliști. Proiectul își propune să introducă participanții în acțiunile pe care le întreprinde Uniunea Europeană în Republica Moldova. Programul urmează să se desfășoare în perioada 5-11 octombrie în orașul Bruxelles din Belgia.
Participarea la program este gratuită, iar cheltuielile pentru cazare, mâncare și călătorie vor fi acoperite de Comisia Europeană.
Ce oferă programul
# Traininguri în jurnalism și în politica de coeziune a UE.
# Şansa de a primi mentorat de la jurnalişti consacraţi.
# Vizite la sediile mass-media pentru afaceri UE și la instituțiile UE.
# Oportunitatea de a participa ca jurnalist la călătoriile de presă ale Comisiei Europene în statele membre.
Criterii de eligibilitate
# Candidații trebuie să fie cetățeni ai țărilor UE sau ai următoarelor state: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia, Armenia, Azerbaidjan, Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia, Ucraina, Kosovo, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și Regatul Unit.
# Programul este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani.
# Candidații trebuie să demonstreze un interes real pentru jurnalism prin studii și/sau experiență de muncă.
# Sunt eligibili studenții care învață la jurnalism sau cei care lucrează cu normă parțială pentru un portal de știri.
# Tinerii care au absolvit jurnalismul în urmă cu cel mult doi ani, de asemenea, se pot înscrie.
Procesul de înregistrare
# Candidații vor expedia unul dintre următoarele materiale:
— un articol din 2 500-6 250 de caractere;
— un reportaj fotografic care să conțină trei imagini;
— un scurt reportaj video, cu o durată de aproximativ trei minute.
# Articolul sau reportajele trebuie să abordeze subiectul unui proiect cofinanțat de Uniunea Europeană (cu excepția proiectelor Erasmus+ de studii în străinătate).
Persoanele interesate sunt îndemnate să completeze acest formular pentru a se înregistra. Termenul-limită pentru înscriere este 8 iulie, ora 17.00.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.