În data de 11 martie 2024 au fost înmânate Premiile Academiei Americane de Film, adică Premiile Oscar. La categoria „Cel mai bun film străin” au fost nominalizate cinci titluri: „Eu căpitan”, „Zona de interes”, „Sala profesorilor”, „Zile perfecte” și „Societatea zăpezii” (a cărei recenzie o găsești aici). „Zona de interes”, în regia lui Jonathan Glazer, a fost numit cel mai bun film străin. Dacă această informație nu e suficient de convingătoare să privești filmul, îți ofer mai jos câteva argumente.
În anul 2014, autorul englez Martin Amis a publicat nuvela „Zona de interes”, lectură ce a servit ca inspirație pentru regizorul Jonathan Glazer pentru filmul cu același titlu lansat în 2023. Descendent din evrei basarabeni care au fugit de pogromul de la Chișinău și s-au stabilit în Marea Britanie, regizorul a spus că subiectul era „ceva ce ar fi abordat inevitabil la un moment dat în viața sa”.
Filmul spune povestea lui Rudolph Höss (interpretat de Christian Friedel), un personaj adevărat, comandant de la Auschwitz, și soția sa, Hedwig (rol interpretat de Sandra Hüller). Cei doi soți și cei cinci copii ai lor duc o viață „perfectă” în casa și grădina lor, care se află chiar lângă lagărele de concentrare de la Auschwitz, unde are loc genocidul evreilor, o „normalitate” pentru familia Höss. Filmul nu reprezintă o biografie, ci mai degrabă o serie de întrebări, un sentiment neplăcut, o structură confuză, dat fiind că are și elemente de documentar spre final.
Imaginea impresionantă îi aparține lui Łukasz Żal, un cunoscut director de imagine polonez, anterior nominalizat la Premiile Oscar pentru imaginea filmelor „Ida” și „Războiul Rece”. Platoul de filmare a fost unul complet neobișnuit, întrucât actorii jucau în ritmul vieții firești, neîntrerupți, fiind urmăriți prin 10 camere de către echipa de filmare ascunsă în subsolul casei în care se filma. „Actorii pur și simplu își «trăiau viața» și pentru că aveam 10 camere care filmau simultan, după una sau două ore aveam tot materialul de care aveam nevoie pentru o scenă. Aveam acțiune continuă, soarele se schimba, norii veneau și plecau, câinele alerga prin casă și totul a fost surprins de cele 10 camere”, menționează Łukasz Żal. Camerele de filmat erau ascunse și fixate, statice (cu excepția unor mișcări orizontale în paralel cu acțiunea), fără apropieri zoom sau schimbări de focusare, fără lumini sau echipament tehnic în vizorul actorilor. Regizorul a ales ca în acest film camera să fie doar un ochi care observă, dar oferă libertate de imaginație spectatorului.
La fel, cele 20 de microfoanele erau fixate prin locație pentru a capta sunetul în funcție de acțiunea actorilor, iar sunetiști erau absenți pe platou. Regizorul Glazer precizează că „Zona de interes” e alcătuit din două filme: unul pe care îl vezi și altul pe care îl auzi, iar juxtapunerea dintre cele două completează ideea de banalitate a răului. Nu întâmplător filmul a primit și premiul pentru Cel mai bun sunet la Oscar: urechile spectatorilor nu uită nicio secundă unde se petrece acțiunea și ce teroare se află dincolo de fericirea inumană a acestei familii. Mai mult decât atât, piesa cutremurătoare de început, „Zona de interes”, de Mica Levi, lansează starea de disconfort care bântuie spectatorul pe parcursul filmului. Pelicula începe doar auditiv, pe fundalul unui ecran negru pe care apare încet o floare galbenă. În general, floarea devine simbol al filmului, și mai ales floarea sângerie – simbolul unei grădini perfecte care înflorește pe fundal de fum, strigăte, cenușă și sânge.
Personal, am admirat originalitatea și subtilitatea cu care s-a abordat tragedia de la Auschwitz, subiect despre care s-au realizat mai multe filme de-a lungul timpului. Chiar dacă nu există cadre dincolo de peisajul familiei Höss, subtilele elemente sonore, vizuale, dialoguri despre ce se întâmplă dincolo au creat un efect puternic de teroare și furie. Cum poate fi trăită o viață cu jocuri, râsete, grădinărit, lipsă de griji, distracție când la doar câțiva pași distanță, oamenii imploră îndurare și își strigă ultimele cuvinte de disperare? Dar familia Höss are sânge rece: mama își aranjează în colecția ei haine smulse de pe evrei și rujuri sângerii, copiii se joacă de-a incinerarea, florile cresc peste îngrășământ de cenușă, tata își spală cizmele de sânge, copiii se bălăcesc în râul în care se scurge cenușa.
„Zona de interes” e un film care nu se privește cu popcorn, ci cu conștiință, cu o posibilă stare de disconfort, cu urechile ciulite și cu ochii care observă și judecă. Așa că îți recomand să îl privești pentru a fi martorul a ce se întâmpla pe versoul acestei pagini negre din istorie.
