(foto) Cinci obiective turistice pe care să le vizitezi în raionul Leova

valul lui trăian
Foto:Victor Pictor

Raionul Leova este o destinație turistică atractivă care oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira peisaje magnifice și de a explora diverse monumente istorice. Astfel, dacă vreți să porniți într-o călătorie prin Republica Moldova, vă îndemnăm să vizitați și această regiune, inclusiv cele cinci obiective despre care vă povestim în continuare.

Drept sursă de inspirație pentru acest material a servit articolul publicat de colegele noastre pe varianta rusă a site-ului de știri diez.md.

Fautor Winery

Compania de familie Fautor a fost fondată la sfârșitul secolului XX. În anii 2003-2006, la vinărie au fost implementate tehnologii avansate, pe teritoriu fiind plantați butași de viță-de-vie, pentru ca astăzi podgoriile vinăriei să se extindă pe un areal de circa 350 de hectare.

Denumirea Fautor își trage originea din limba latină și semnifică „creator”, făcând referire la responsabilitatea maximă pentru calitate și abordarea personalizată a vinificatorului.

Locație: satul Tigheci
Din Chișinău până la destinație sunt aproximativ 100 de kilometri.

Sursă: Facebook/Fautor Winery

„Valul lui Traian”

Monumentul istoric „Valul lui Traian” reprezintă o fortificație din perioada antică târzie, atestat pentru prima dată documentar în 1489. Valurile sunt situate în partea de sud a Moldovei și constituie două ramificații principale: „de jos” (126 km) și „de sus” (138 km).

Liniile de fortificații, înălțimea cărora nu depășește 1,5-3 m, se află pe teritoriul a trei țări vecine: Republica Moldova, România și Ucraina.

Locație: orașul Leova
Din Chișinău până la destinație sunt aproximativ 95 de kilometri.

Sursă: Roman Friptuleac

Râul Sărata

Râul Sărata este un afluent al Râului Prut. Potrivit legendelor, în jurul acestui râu (și a lacurilor sale) s-au format satele din raionul Leova. Înainte, pe malul râului se organizau târguri, astfel orașul Leova și-a căpătat denumirea inițială de Târgul Sărății.

Actualmente, acest râu are peste 60 de iazuri, cele mai mari fiind Sărata Nouă, Cneazevca, Caracui și Sărata Galbenă.

Locație: satul Sărata Nouă
Din Chișinău până la destinație sunt aproximativ 83 de kilometri.

Sursă: photos.casata.md

Stejarul lui Pușkin

Exact în inima orașului Leova se află unul dintre cei mai bătrâni stejari din Moldova, datând din secolul al XVII-lea. Stejarul are o înălțime de aproximativ 20 de metri.

Potrivit legendelor, la umbra acestuia s-a odihnit și poetul rus Aleksandr Pușkin, fapt pentru care arborele mai este numit de către turiști și „Stejarul lui Pușkin”.

Locație: orașul Leova
Din Chișinău până la destinație sunt aproximativ 95 de kilometri.

Cetatea Cazangic

Cetatea Cazangic este un restaurant renumit pentru arhitectura sa asemănătoare unei cetăți, de unde îi vine și numele.

Locația se află pe autostrada națională R34, Chișinău-Cahul.

Locație: satul Cazangic
Din Chișinău până la destinație sunt aproximativ 80 de kilometri.

Știați că…?

#1. În Leova s-a născut compozitorul și cântărețul moldovean Ion Aldea-Teodorovici.

#2. Raionul include 40 de localități, inclusiv două orașe – Leova și Iargara.

#3. În luna mai a anului 2023 a fost lansată circulația pe podul de pontoane „Leova-Bumbăta”.

#4. Relieful raionului face parte din câmpia deluroasă-ondulată a Moldovei de Sud. Elementele sale sunt foarte neomogene.

#5. Râul Prut reprezintă principala sursă de apă a regiunii, cu o lungime de 36 km pe întreg teritoriul raionului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente