Până la sfârșitul lunii martie 2025, buletinele de identitate vor fi înlocuite cu cărți de identitate. Acestea vor fi obligatorii pentru toți cetățenii Republicii Moldova care au atins vârsta de 14 ani. În plus, vor putea fi utilizate și pentru a călători în baza acordurilor internaționale. Proiectul a fost votat astăzi, 28 martie, în lectura a doua, fiind susținut de 79 de deputați.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Agenția Servicii Publice cu scopul de a potrivi legislația națională la rigorile acquis-ului Uniunii Europene. Noile acte de identitate ar fi mult mai sigure din punct de vedere al securității datelor și ar facilita accesul titularului la serviciile publice. De asemenea, documentele vor permite cetățenilor Republicii Moldova să călătorească liber în spațiul comunitar, întrucât în prezent, moldovenii pot călători în baza buletinului de identitate doar în Turcia și Ucraina.
Totodată, potrivit proiectului de lege privind actele de identitate, cetățenii străini vor primi cărți de rezidență, care vor înlocui permisele de ședere și buletinele de identitate eliberate cetățenilor străini.
Astfel, atât cartea de identitate, cât și cartea de identitate provizorie și cartea de rezidență vor fi scrise în limbile română și engleză. În conținutul acestor documente nu se va regăsi informația despre domiciliul sau reședința temporară a titularului, aceste date fiind disponibile pe platforma guvernamentală MConnect. Respectiv, titularii nu vor mai fi obligați să schimbe actele de identitate atunci când își vor schimba locul de trai.
Cărțile de identitate și cărțile de rezidență vor conține date în format tipărit și în format inscripționat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum și elemente de particularizare și de siguranță. Acestea vor fi eliberate cu diferite termene de valabilitate:
# de patru ani, pentru persoanele cu vârsta de până la șapte ani;
# de șapte ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între șapte și 14 ani;
# de zece ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 70 de ani;
# nelimitat pentru persoanele cu vârsta de peste 70 de ani.
În cărțile de identitate și cele de rezidență va fi încorporat mediul de stocare electronică a datelor, care va include atât datele din formatul tipărit și datele biometrice (imagine facială, amprente digitale), cât și mijloacele semnăturii electronice calificate și certificatele cheilor publice. Acest format îi va permite titularului să interacționeze în format digital cu instituțiile publice, să se autentifice în sistemele informaționale ale acestora și să beneficieze de servicii publice electronice, precum și să prevină furtul de identitate și alte forme de criminalitate cibernetică.