Trei tinere din Ungheni au obținut un proiect prin care vor lupta cu discriminarea. Ce activități au în plan

Design fără titlu – 2024-03-26T172217.603
Foto:Zinaida Pancu/Facebook/Liceul Teoretic Alexei Mateevici

Zinaida Pancu, Irina Polschi și Sabina Răileanu învață la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din satul Pârlița, raionul Ungheni. În acest an, tinerele au reușit să obțină unul dintre cele 20 de granturi oferite de către autorități Consiliilor Elevilor. Acestea vor folosi resursele primite pentru a lupta cu discriminarea tinerilor din comunitățile etnice minoritare.

Tinerele au aflat despre posibilitatea de a aplica la grant dintr-o postare de pe Facebook a Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Zinaida menționează că anterior a participat activ la diferite traininguri și sesiuni de informare despre și pentru Consiliul Elevilor, deci nu a stat mult pe gânduri atunci când a văzut oportunitatea. „Am zis să-mi încerc norocul și împreună cu colegele mele am aplicat la acest program. Mare ne-a fost bucuria când am aflat că din multitudinea de formulare depuse am fost selectate și noi.”

În liceul tinerelor își fac studiile elevi din mai multe localități, astfel, instituția a devenit una multietnică. Acest lucru, potrivit Zinaidei, se întâmplă să ducă la discriminarea unora dintre elevi. „În liceul nostru învață elevi din 13 sate din regiune. Ei, având etnii diferite, vin la pachet cu obiceiuri, culturi și istorii diferite. De exemplu, conform ultimului sondaj, în instituția noastră învață 53 de elevi de etnie romă.”

Cel mai des anume romii sunt supuși discriminării din cauza prejudecăților și stereotipurilor des răspândite în societate. Acestea duc la neimplicarea acestor elevi în activitățile organizate pentru tineri sau chiar la abandonul școlar.

Zinaida Pancu

Proiectul tinerelor vine să rezolve problema discriminării minorităților etnice. Acest lucru va fi realizat prin activități de conștientizare a egalității. Tinerele cred că acestea vor motiva toți elevii să se implice mai activ în activitățile locale și vor crea o societate mai unită.

Sesiune de informare

Prima activitate constă într-o sesiune de informare pentru elevii din liceu. În cadrul acestei activități va fi invitat Mediatorul Comunitar din localitate. Acesta va veni cu informații despre istoria, cultura și obiceiurile etniei rome, dar și cu unele jocuri de teambuilding.

Flashmob: „Uniți în diversitate”

În cadrul celei de-a doua activități, Consiliul Elevilor va organiza un flashmob cu genericul „Uniți în diversitate”, care, de altfel, este și mottoul Uniunii Europene.

„Prin dans și diferite inscripții avem drept scop sensibilizarea tinerilor referitor la importanța diminuării discriminării”, menționează Zinaida.

„Festivalul Etniilor”

„Festivalul Etniilor” va fi organizat în parteneriat cu Mediatorul Comunitar și cu Casa Raională de Cultură din Pârlița. Tinerii de toate etniile vor avea posibilitatea de a participa la un frumos eveniment manifestând solidaritate multietnică.

Excursie la Conacul lui Zamfirache Ralli

La final, tinerele vor organiza o excursie în satul Dolna, la casa-muzeu Conacul lui Zamfirache Ralli. Aici a locuit Aleksandr Pușkin în vara anului 1821, într-o tabără de romi, ceea ce l-a inspirat să scrie poezia „Țiganii”.

Ne dorim ca impactul inițiativei noastre să fie unul de lungă durată și ca tinerii din minoritățile etnice să simtă că într-adevăr a avut loc o schimbare înspre bine. Vrem ca ei să se simtă mai încurajați și încrezători în forțele proprii, având motivația de a participa în activitățile extrașcolare fără a se îngrijora de posibila discriminare din partea colegilor.

Zinaida Pancu

Dacă sunteți curioși să aflați detalii, dar și despre alte inițiative ce urmează a fi realizate de consiliile elevilor, accesați hashtagul #Fac parte din Consiliul Elevilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente