BAC 2024: sugestii pentru cum să te pregătești de examenul la limba și literatura română

Valeria Jidraș

Examenul de bacalaureat la limba și literatura română, indiferent de profilul ales, este unul care îi îngrijorează pe absolvenți. Îți propunem să vezi câteva sugestii care te-ar putea ajuta să obții o notă maximă, să te simți mai pregătit pentru examene și să știi exact cum să îți organizezi eficient procesul de studiu, astfel încât să susții cu brio proba la română.

#1. Recapitulează noțiunilor teoretice și structura de rezolvare a itemilor

Cunoașterea aspectelor teoretice predate în cursul anilor de liceu reprezintă baza pentru rezolvarea fiecărui item din examen. Pentru candidatul ajuns în punctul de rezolvare a testului de bac, care tinde spre un rezultat de care să fie mulțumit, noțiunile precum temă, idee sau mesaj al textului, simbol sau motiv literar etc. ar trebui să fie cunoscute la perfecție. Tocmai de aceea, înainte de începerea aplicării cunoștințelor în practică, acestea trebuie înțelese în treaptă teoretică. Poți consulta părerea sau ajutorul unui profesor, precum și poți alege un curs de pregătire online sau offline dacă nu ești sigur(ă) la acest capitol. De asemenea, îți propunem trei articole care îți vor fi utile în procesul de pregătire:

#2. Rezolvă testele din anii precedenți

În urma studierii aprofundate, cunoștințele au nevoie de aplicare. Prin urmare, rezolvând testele din anii precedenți puse la dispoziția absolvenților, te poți autoevalua. Accesând acest site, elevii sunt îndemnați să încerce rezolvarea itemilor ajustați fiecărui gen literar: epic, liric sau dramatic. E de menționat că, începând cu anul 2022, testele de bacalaureat au fost modificate, acum fiind tipărite sub o nouă structură.

#3. Consultă lista de romane din programa școlară

Examenul la limba și literatura română conține atât exerciții, cât și scrierea eseului în care să se facă referință la personajele unui alt text literar studiat. Programa școlară oferă o listă de lecturi puse la discreția elevilor. Acestea sunt acceptate în contextul examenului. Vezi mai jos lista romanelor recomandate.

  • Mara, Moara cu noroc (Ioan Slavici)
  • Frații Jderi, Baltagul (Mihail Sadoveanu)
  • Ion, Pădurea spânzuraților, Ciuleandra (Liviu Rebreanu)
  • Enigma Otiliei (George Călinescu)
  • Cel mai iubit dintre pământeni, Moromeții (Marin Preda)
  • Povara bunătății noastre, Clopotnița, Frunze de dor (Ion Druță)
  • Alexandru Lăpușneanul (Constantin Negruzzi)
  • Și a fost noapte (Aureliu Busuioc)
  • Temă pentru acasă (Nicolae Dabija) ș.a.

#4. Studiază programa de bac

Examenul la limba și literatura română, precum și celelalte, conform noilor modificări, au fost revizuite și ajustate pentru un maxim de 100 de puncte. Datorită programei de bacalaureat, poți consulta noțiunile și informațiile pe care să te focusezi în procesul de pregătire. În ghidul respectiv sunt prezentate atât detaliile necesare din fiecare capitol studiat, cât și exemple de itemi în baza cărora este alcătuit testul final. Pentru a vedea recomandările din programă, poți accesa linkul dat.

Studierea informației bazate pe curriculumul școlar crește eficiența și calitatea pregătirii pentru examenul național la limba și literatura română. Echipa diez.md îți dorește succes în procesul de pregătire! Pentru mai multe detalii despre bacalaureat, îți recomandăm să consultați tagul #BAC 2024.

Taguri: #BAC 2024
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Valeria Jidraș
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente