Cum credeți că au loc examenele studenților? Vă imaginați o sală plină cu tineri care scriu timp de trei ore noțiuni, exemple, adică multă teorie? În mare parte, aveți dreptate, dar nu și atunci când vorbim despre absolvenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Anastasia Sebova este o proaspătă absolventă a specializării Coregrafie de la AMTAP. Pentru examenul de master tânăra a pregătit un spectacol nonconformist bazat pe desenul animat „Aventurile lui Cipollino”. Studenta a reușit să pună în scenă un produs care a inclus toate cele mai importante elemente ale unei coregrafii de calitate.
Despre dragoste, vă rog, nu!
Masteranzii specialității Coregrafie încep să-și planifice scenariul pentru spectacolele sale încă din anul întâi. Anastasia își amintește că, atunci când a ajuns să-și aleagă subiectul pe care îl va aborda, era sigură că va evita subiectul dragostei, căci, din punctul ei de vedere, această temă este suprasolicitată. Tânăra este o nonconformistă și și-a reorientat atenția spre un subiect mai puțin întâlnit în dans – politica.
Ținând cont de realitățile în care trăim, am documentat mult acest subiect. Cu aprobarea coordonatorului, am decis că tematica merită toată atenția și va fi o adevărată provocare, în sensul bun al cuvântului, să pun un spectacol coregrafic în scenă.
Anastasia Sebova
În urma discuției cu coordonatorul, tânăra s-a aventurat să aplice, câte puțin, în practică ideile pe care le avea. Totul a început cu schițe de scenariu reușite sau mai puțin reușite. Ideea inițială rezida în istorisirea influențelor politice ale dictatorului irakian Saddam Hussein. Într-un final, ideea a fost modificată și adaptată, dat fiind faptul că în coregrafie urmau să fie implicați minori. Totuși, tema a rămas neschimbată – dictatura. Astfel, împreună cu profesorul au ales ca sursă de inspirație desenul animat Cipollino – o poveste pentru copii care conturează represiunea politică.
Priveam desenul animat și îmi alegeam personajele. Acest proces era necesar ca să înțeleg cine sunt ei: domnul Cartof, domnul Roșie, Cipollino etc.
Anastasia Sebova
Scenariul era gata în timp, dar asta nu înseamnă că nu au intervenit schimbări pe parcurs. Procesul creativ este unul care nu contenește și la fiecare revizuire apare câte o idee nouă care merită implementată. Astfel, nu a încetat nici documentarea subiectului, deoarece fiecare element nou adăugat are nevoie de o susținere factologică.
Până când am văzut întreg spectacolul pe scenă, nu m-am oprit să mă documentez.
Anastasia Sebova
Practica bate teoria, dar fără ea teza nu-i teză
Când devii masterand, ești considerat un student independent și matur care își asumă propriile decizii. Totuși, este plăcut să primești un sfat care ți-ar îmbunătăți creația. De aceea, studenții își prezintă sceneta coregrafică cu o lună înainte de spectacolul propriu-zis, astfel încât studenții să aibă suficient timp ca să modifice unele aspecte.
Teza de masterat la coregrafie este structurată în: partea practică – spectacolul în sine – și partea scrisă. Da, da, și la AMTAP sunt lucrări teoretice.
În scris, studenții, de obicei, conturează detaliile spectacolului: lumina, muzica, compozitorul, libretul (istoria spectacolului), scenariul literar, descrierea fiecărui personaj, atributele scenice etc.
Teoria și practica se îmbină, respectiv fiecare aspect al tezei, într-un final, reprezintă 50 % din nota finală. Astfel, masteranzii primesc două note – una pentru spectacol și una pentru lucrarea scrisă. Apoi se face media.
Waacking
Anastasia este promotoarea unui stil nou de dans în Moldova – waacking. Prin urmare, masteranda era sigură că elementele de waacking și hip-hop neapărat se vor regăsi în lucrarea finală.
Deși s-ar părea că alegerea muzicală ar veni de la sine și în mod evident ar fi street dance, waacking-ul e un stil multilateral, respectiv se pliază perfect pe orice melodie, inclusiv folclorică.
Anastasia a ales pentru spectacolul său coregrafic Simfonia nr. 11 de Dmitri Șostakovici. Compoziția a fost sugerată de profesorul ei, pentru că are referință la Revoluția Franceză, deci un subiect politic.
Una dintre provocările cu care s-a confruntat studenta pe parcurs este scopul simfoniei. Șostakovici a realizat compoziția pentru audiții, respectiv plierea ei pe o coregrafie a necesitat un efort dublu.
Simfonia nu a fost scrisă pentru un balet și respectiv are un ritm dificil. Muzica compusă pentru balet și muzica scrisă pentru audiere se diferențiază prin ritm. Dar, ținând cont că avem un stil de dans modern, am reușit să adaptez dansul la o astfel de melodie.
Anastasia Sebova
Trebuie să simți latura emotivă a dansului
Dansul trebuie să fie studiat atât din punct de vedere tehnic (mișcări, combinații), cât și din perspectiva istorică pentru a înțelege de unde se trag rădăcinile și pentru a-l simți.
Fiecare stil de dans are un caracter al său și pentru a simți acest caracter trebuie să-i simțim latura emotivă. Am studiat istoria waacking-ului ca să știu de unde pornește și cum s-a dezvoltat.
Anastasia Sebova
La fel, dansul are momente de improvizație, în care echipa este lăsată să exprime, prin plasticitatea corpului, dar și a mimicii, o anumită emoție.
Dansul este un teren, iar dansatorii – piese de joc
Anastasia împărtășește dragostea sa pentru dansuri discipolilor de la studioul unde activează. Respectiv, când a trebuit să identifice dansatorii perfecți pentru spectacolul său coregrafic, nu avea niciun dubiu, știa că are alături, zi de zi în studio, cele mai dedicate și potrivite persoane.
Din propria experiență, Anastasia a înțeles că întotdeauna trebuie să alegi dansatorii în care ești sigur și care o să te înțeleagă.
În orice poveste există personaje, precum și puncte culminante. Acesta este și cazul unui spectacol coregrafic. După ce dansatorilor li se împart rolurile, coregraful relatează istoria din spatele scenariului și prezintă caracterul fiecărui erou. Apoi, împreună cu toată echipa, urmăresc producția cinematografică din care se inspiră, în cazul lor a fost desenul animat, pentru a înțelege mai bine subiectul redat.
Ulterior, coregraful îi ia pe fiecare ca „pe niște jucării” și îi aranjează astfel încât să creeze ceea ce are în gând. Schematic își imaginează cum și în ce direcție fiecare dansator trebuie să se miște, iar după aceste direcții sunt umplute cu dans.
În luna septembrie 2023 și-a scris întregul scenariu, iar în octombrie a aceluiași an a început să lucreze cu dansatorii.
Ce ar căuta un sâmbure de măslină în toată această istorie?
În procesul de creație a unui spectacol coregrafic este necesară abilitatea de a recrea un desen. Antrenarea abilității de recreere vizuală este un imperativ, deoarece doar astfel îți poți imagina fiecare mișcare și interacțiune dintre personaje.
O istorie cu un potențial de lifehack! În anul întâi de facultate, Anastasia a înțeles că nu-i place să deseneze, căci pierde permanent foile, așa că a început să-și aranjeze liniile dansului cu ajutorul sâmburilor de măsline pe care ulterior le memora vizual.
Atunci când tânăra are un impas, o ajută mult faptul că se uită din nou la filmul de la care a început ideea și reascultă muzica aleasă. La fel, somnul este și un generator bun de inspirație și energie.
Ritmul – inima unei coregrafii de succes
Din observațiile tinerei, muzica în coregrafie are un rol primordial.
Muzica și coregrafia sunt legate la maximum. Ele nu pot exista una fără cealaltă, căci la bază se află ritmul. Chiar și o coregrafie creată fără muzică oricum se numără.
Anastasia Sebova
Anastasia a lămurit că în cazul unui dans de grup, anume ritmul ajută ca persoanele să se miște sincron, iar la dansurile solo, ritmul arată unde persoana ar putea face un accent mai special.
Două elemente importante în estetica unui spectacol coregrafic
În alegerea costumelor și elementelor scenografice, masteranda s-a bazat pe stilurile de dans alese. Respectiv, s-a îndepărtat de vestimentația clasică, precum rochiile și costumele la cravată, optând pentru stilul street în care predomină blugii, maiourile de culoarea albă și cămășile în carouri.
Frecvent, gândirea vestimentației solicită crearea unor piese unice care ar oferi un strop de accent vizual spectacolului. Astfel, Anastasia a înlocuit coroana obișnuită a unui rege – eroul principal al istoriei – pe o coroană creată dintr-un chipiu în jurul căruia s-au lipit elemente aurii, formând astfel un accent modern, mult mai potrivit spectacolului.
Vestimentația și elementele scenografice sunt foarte importante în estetica unui spectacol. Când am arătat înregistrarea video a coregrafiei profesorilor mei, fără toate detaliile pregătite pentru scenografie și vestimentație dansatorilor, ei au zis că ideea e simplă.
Anastasia Sebova
La soare mă pot uita, dar la spectacol fără lumini – ba
La licență, studenții nu au întotdeauna posibilitatea să utilizeze în spectacolele lor atributele de lumină, chiar și în spectacolele de până la cinci minute, din cauza resurselor limitate ale universității. Totuși, cunoașterea managementului scenic este una primordială, de aceea acestora li se predă un curs de organizare a luminilor.
Cunoștințele în montarea luminilor în scenă sunt importante, deoarece coregraful lucrează strâns cu șeful de lumi. Acesta trebuie să explice pe limbajul lui cum dorește să apară în scenă efectele speciale ale lumii în timpul coregrafiei. Fără studii și practică îți este greu să o faci.
Anastasia Sebova
Anastasia își reamintește că la primul ei spectacol i-a fost greu să colaboreze cu șeful de lumini, dar, acumulând mai multă experiență, i-a devenit mult mai ușor să-și exprime dorințele. Acum știe exact cum să explice totul, așa încât luminile din timpul spectacolului să se miște exact cum își dorește.
O tehnică specială de lucru
Cea mai mare parte a repetițiilor Anastasia le-a desfășurat în sala studioului în care predă. Persoanele implicate în spectacol se antrenau zilnic, uneori inclusiv în zilele de weekend, astfel încât rezultatul să nu fie altceva decât perfect.
Masteranda avea și o tehnică specială de lucru. Tânăra aborda inițial fiecare dansator, după care cizelau mișcările împreună, în grup.
Din observația experienței proprii, masteranda a înțeles că cel mai eficient este să începi să lucrezi asupra unui proiect coregrafic cu jumătate de an înainte, dar desigur că totul depinde de grandoarea spectacolului.
Examenul practic – o alternativă a celui scris
Ținând cont de domeniul în care s-a aprofundat – dansul –, astfel de examene sunt foarte importante în procesul de studiu, ceea ce și se practică la AMTAP. Totuși, tânăra spune că un examen de acest gen poate fi implementat și la alte domenii, așa precum dreptul. Având o experiență de studiu la Colegiul de Informatică, ea este sigură că o astfel de testare a capacităților poate deveni cu ușurință o alternativă a testării în scris.
Un articol din Codul penal poate fi înscenat. Cred că asta ar trezi un mai mare interes printre studenți.
Anastasia Sebova
Anastasia a decis să-și continue studiile la masterat datorită profesorilor de la licență. A simțit că poate în continuare să învețe de la ei. Tânăra a subliniat că a aflat foarte multe pentru ea în timpul anilor de studiu. Deși practică dansul de mică, ea a învățat lucruri noi despre tehnica de construcție a unei coregrafii de succes. Una dintre cele mai importante lecții a fost că fiecare mișcare are un început și un sfârșit, exact ca acest material jurnalistic.
Aici găsiți un interviu cu Nadina Cojocaru, moldoveanca ce a învățat la AMTAP, iar acum creează costume pentru spectacole în diferite țări din Europa.