În scopul sporirii accesului la educație de calitate a elevilor, Guvernul a votat o nouă modificare. Este vorba despre o alocație specială pentru părinții care vor dori să își mute copiii dintr-o instituție ce au mai puțin de 50 de elevi.
Proiectul de lege va fi propus spre examinare și aprobare în Parlament. Regulile menționate mai jos vor intra în vigoare din momentul aprobării de Legislativ.
Potrivit proiectului de lege, alocația de 1 000 de lei ar putea fi oferită în fiecare lună, timp de doi ani. Excepție va fi perioada lunilor iunie-august inclusiv. Aceasta va fi calculată din data înscrierii elevului în școală.
De asemenea, pentru menținerea cadrelor didactice în sistem, și profesorii care se vor muta din școli în care învață mai puțin de 50 de elevi ar putea primi această alocație.
Alocația s-ar putea acorda din luna septembrie 2024.
Amintim că ministrul educației, Dan Perciun, a anunțat anterior despre această modificare. Făcând trimitere la datele statistice, ministrul a menționat că în Republica Moldova există aproximativ 100 de școli cu mai puțin de 50 de copii și aproximativ 300 de școli (un sfert dintre toate școlile din țară) cu mai puțin de 100 de copii.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, 6 martie, Guvernul a votat și o modificare care se referă la lista de sancțiuni care vor fi aplicate elevilor în cazul unor abateri disciplinare de la normele școlare.