Compania WE AS WEB Moldova încheie al doilea an cu peste 100 de dezvoltatori

cover

Compania de dezvoltare software WE AS WEB Moldova, un jucător de top în industria IT, deschide noi oportunități pentru developeri talentați care caută să își dezvolte cariera. Cu o experiență de 2 ani pe piața moldovenească și acces la clienți internaționali prin intermediul „companiei-mamă”, WE AS WEB România, precum și a clienților din propriul portofoliu, compania își dorește să își consolideze și mai mult poziția în Republica Moldova.

Fondată în urmă cu cinci ani, WE AS WEB furnizează în prezent servicii de staff augmentation și software engineering către companii din România, Germania, Irlanda, Franţa, Austria, Marea Britanie şi SUA. Compania a încheiat anul 2023 cu afaceri de peste 24 milioane de Euro și peste 500 de angajați.

„Diversitatea și experiența vastă a echipei WE AS WEB reprezintă un avantaj competitiv și un motor al creșterii excelenței în domeniul tehnologic. Această abordare ne oferă oportunitatea de a îmbunătăți constant expertiza într-un mediu stimulativ și provocator, consolidându-ne poziția în industrie și contribuind la progresul continuu”, Vadim Plasiciuc, CTO, WE AS WEB Moldova.

Printre obiectivele principale ale companiei pentru 2024 este acela de a crește substanțial echipa, mizând pe profesioniști de nivel seniori și mid-senior cu o experiență tehnică solidă care să poată răspunde provocărilor pieței, cât și proiectelor îndrăznețe pe care le gestionează. 

„Cuvintele-cheie pentru cei care vor să se alăture echipei noastre sunt: oportunitate, proiecte diverse, creștere și succes. Ne dorim să aducem în echipa noastră developeri pasionați, dornici să învețe continuu, care își doresc să ia parte în proiecte inovative și provocatoare. Mai mult, începând cu anul 2023, am extins baza noastră de clienți direcți, ceea ce ne-a permis să ne implicăm și în proiecte din Republica Moldova și din împrejurimi. Această direcție de lucru este una pe care ne propunem să o menținem și în anul 2024, direcție care le va oferi colegilor și mai multă autonomie în dezvoltarea profesională”, adaugă Timur Bartash, Managing Partner, WE AS WEB Moldova.

Compania WE AS WEB este prezentă pe piața din Moldova din 2021, iar avântul pe care l-a avut a fost unul spectaculos. Mai mult, doar în anul 2023, WE AS WEB a recrutat peste 200 de noi specialiști în cele trei sucursale în care activează România, Moldova și Albania, iar ei susțin că nu vor să se oprească aici. 

„În urma introducerii cu succes a unor noi servicii în 2023, printre care Cybersecurity, Product & Strategy Development, SAP, AMS, ne propunem să ne consolidăm și să ne diversificăm și mai mult portofoliul în acest an, pentru a rămâne în avangarda schimbărilor din industrie. Acest demers ne determină să continuăm procesul de recrutare, asigurându-ne că suntem pregătiți să oferim întregul suport pentru viitoarele noastre extinderi.”, mai menționează Gabriel Zăhan, CEO, WE AS WEB.

Despre WE AS WEB

Înființată în urmă cu cinci ani ca o companie de produs, WE AS WEB a devenit rapid una dintre cele mai mari companii de servicii software din țară, cu acționariat 100 % românesc. Începând cu 2021, firma s-a concentrat pe furnizarea de servicii de team/staff augmentation și dezvoltare software. În prezent, WE AS WEB oferă servicii de dezvoltare software companiilor din întreaga lume, printre care se numără România, Germania, Irlanda, Franța, Austria, Marea Britanie și SUA. Misiunea principală a companiei este de a oferi organizațiilor expertiză tehnică necesară pentru a le susține avansul tehnologic. 

Mai multe informații despre companie sunt disponibile pe pagina www.weasweb.com

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente