Câte tipuri de evaluări poți avea pe parcursul unui an școlar și care este specificul fiecăreia

evaluare școală elev
Foto:Jim Wilson/The New York Times

Pe parcursul unui an școlar, elevii din Republica Moldova, indiferent de nivelul de studiu (primar, gimnazial sau liceal), pot fi evaluați în patru moduri: oral, în scris, practic sau în urma unor activități de laborator. Evaluarea poate fi realizată atât după metode tradiționale, cât și după metode complementare (de alternativă).

Metodele tradiționale includ testele, probe orale, probele practice, lucrările de laborator și tezele semestriale. O lucrare de laborator poate fi susținută la biologie, chimie, fizică sau informatică. De cealaltă parte, metodele complementare includ investigația, proiectul, portofoliul, observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor și autoevaluarea.

Dacă e să ne referim la evaluarea în baza testelor scrise, într-un an de învățământ elevii trebuie să susțină mai multe tipuri de verificări, fiecare dintre ele având un scop unic. Uneori, școlarii nu înțeleg scopul fiecărui tip de evaluare, de aceea, în cele ce urmează, explicăm particularitățile fiecăreia.

# Evaluarea inițială are loc la începutul anului școlar și determină nivelul inițial de pregătire al elevilor pentru noul an de studiu. Scopul său este să evalueze nivelul inițial de cunoștințe, de abilități și de pregătire al elevului. În funcție de rezultatele de la evaluarea inițială, profesorul își creează o strategie de predare.

Evaluările inițiale au loc pe parcursul lunii septembrie, iar înainte de susținere, elevii au câteva lecții de pregătire. Notele de la aceste forme de evaluare nu se notează în catalog.

# Evaluarea formativă/continuă se susține pe parcursul unui modul de învățare și este orientată pe monitorizare, pe feedback și pe îmbunătățirea cunoștințelor elevilor. Datorită rezultatelor de la aceste verificări, profesorul stabilește care este nivelul de înțelegere al fiecărui elev referitor la temele predate. Rezultatele se înscriu în catalog, iar elevii pot avea mai multe evaluări formative într-un modul.

Tipuri de evaluări formative:
— probe scrise scurte;
— întrebări de control;
— autoevaluare;
— evaluarea prin perechi sau prin grupuri (evaluarea colegilor);
— teste de autoevaluare online (quiz-uri);
— feedback verbal imediat.

# Evaluarea sumativă are loc la sfârșitul unui modul de învățare, al unui semestru și a unui an de studiu. Acest tip de evaluare sintetizează rezultatele elevilor și prezintă nivelul general de înțelegere al acestora la o disciplină. Rezultatele la verificarea sumativă se înscriu în catalog.

Numărul de evaluări sumative pe durata unui semestru, pentru fiecare disciplină școlară, trebuie să fie egal cu numărul modulelor/unităților de învățare. Spre exemplu, dacă ești în clasa a X-a și la limba română ai opt module, atunci va trebui să susții opt evaluări sumative. Pe lângă acestea, vei susține câte o evaluare la finalul primului și celui de-al doilea semestru.

# Evaluarea finală se susține la finalul fiecărui ciclu de studiu și certifică nivelul de cunoștințe și de abilități dobândite pe parcursul anilor de școală.

Sunt trei tipuri de evaluări finale:
la finalul clasei a IV-a – testări naționale;
la finalul clasei a IX-a – examenele naționale de absolvire a învăţământului gimnazial;
la finalul clasei a XII-a – examenele naționale de bacalaureat.

Tezele semestriale

Teza semestrială este specifică elevilor din ciclul liceal și constă în susținerea unui test special la trei discipline diferite la finalul fiecărui semestru (excepție semestrul 2 din clasa XII-a). Spre exemplu, dacă ești la profilul real, într-un semestru poți avea teză la matematică, chimie și bilogie, iar în alt semestru – la matematică, fizică și geografie.

Acestea se organizează în ultimele două săptămâni ale semestrului și durează două ore academice (120 de minute). La teza semestrială sunt admiși elevii care au obținut la disciplina respectivă media notelor mai mare sau egală cu „5”.

Tezele sunt elaborate și verificate de către profesorul de disciplină. Conform regulamentului, profesorul trebuie să anunțe nota în decursul a cel mult două zile de la data susținerii tezei.

Notele de la tezele semestriale sunt importante, deoarece în baza lor se calculează media la discipline. Mai întâi se calculează media notelor curente până la sutimi, fără rotunjire, și se adăugă nota obținută la teză. Rezultatul se împarte la 2. De exemplu: media notelor tale de la istorie este 8,66, iar la teză ai luat 10. După calcule, nota ta la istorie la final de semestru va fi 9,33 [(8,66+10)/2].

La disciplinele la care nu se susțin teze, media semestrială este media aritmetică, calculată fără rotunjire până la sutimi, a notelor obținute pe parcursul semestrului.

Dacă trebuie să te pregătești pentru un test sau să înveți o temă mai complicată, găsești în acest material șase tehnici de studiu care te vor ajuta să studiezi eficient.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente