Te-ai întrebat vreodată ce gesturi drăguțe de atenție devin un semn memorabil de dragoste pentru jumătatea ta? În acest articol, am adunat câteva idei creative de felicitări hand-made care reprezintă ceva mai mult decât un simplu plus de atenție într-o zi festivă. Astfel de declarații de dragoste sunt relevante pe tot parcursul anului.
Drept sursă de inspirație pentru acest material a servit articolul publicat de colegele noastre pe varianta rusă a site-ului de știri diez.md.
Felicitare din hârtie și materiale reciclate
Pentru a crea o felicitare interesantă, este destul să folosești obiecte pe care le ai la îndemână, adică hârtie, panglică, nasturi, creioane, pixuri, carioci, ață – practic orice îți trece prin minte. Important e să fii creativ(ă).
Felicitare în formă de origami
Designul creativ și formele unice ale unei felicitări în formă de origami o fac specială și memorabilă. Deși crearea acestor felicitări necesită timp și efort, ele cu siguranță vor fi apreciate.
Felicitare din fotografii
Fiecare fotografie este o reflectare a momentelor și emoțiilor speciale. Cu ajutorul unor asemenea felicitări putem împărtăși cele mai prețioase momente, transmite sentimentele și căldura noastră persoanei iubite.
Felicitare în formă de puzzle
Această felicitare simbolizează importanța fiecărui detaliu într-o relație. Desigur, un astfel de cadou neobișnuit va provoca emoții pozitive unei persoane iubitoare de puzzle-uri.
Felicitare comestibilă
O astfel de felicitare sigur va fi pe placul persoanei iubite, nu numai pentru că este drăguță, ci și pentru că e foarte gustoasă. Poți utiliza ciocolată, biscuiți, bezele și alte dulciuri în formă de inimă.
Felicitare de pluș
Acest cadou este un mod ideal de a-ți exprima dragostea și grija față de persoana iubită. Felicitarea „îi va oferi îmbrățișări” și îi va aminti de tine de fiecare dată când nu vei putea fi alături.