„Fotbal în școli” – cel mai bun proiect al anului 2021 potrivit UEFA. Tot ce trebuie să știi despre lecțiile de educație fizică prin fotbal

DSC_7857-8318-1695362572
Foto:sursă foto: FMF

Educația fizică este una dintre discipline obligatorii pentru elevii instituțiilor de învățământ din țară. Un mic pas spre diversificarea activităților în cadrul disciplinei sportive a apărut în anul 2019 la inițiativa Federației Moldovenești de Fotbal (FMF). Astfel, acum, tinerii din unele școli au oportunitatea să aleagă dacă vor să practice educația fizică conform curriculumului clasic sau să facă o oră de educație fizică prin fotbal. Fiindcă inițiativa de a introduce fotbalului în școli reprezintă o diversificare interesantă a cursului clasic, ne-am propus să aflăm mai multe detalii.

Am discutat cu Diana Bulgaru, managera principală a proiectului, despre: calificarea profesorilor, inventarul necesar, avantajele, rezultatele programului și partea nouă a programului destinată grădinițelor.

Proiectul „Fotbal în Școli”

Proiectul „Fotbal în Școli” a fost lansat în 2019 la inițiativa Federației Moldovenești de Fotbal (FMF). Inițiativa își propune să popularizeze modul sănătos de viață și diversificarea disciplinelor școlare. Proiectul este divizat în două direcții. O etapă este destinată claselor primare (I-IV) și cealaltă etapă este cea specializată pentru clasele gimnaziale (V-IX). De la lansarea proiectului s-au înscris peste 340 de școli și au fost create 36 de clase specializate. Numărul școlilor înscrise se mărește în fiecare an cu câte 50 de instituții.

Începând cu anul 2024 a fost lansată și versiunea pentru grădinițe. Proiectul destinat grădinițelor are succes și deja peste 100 de instituții de învățământ preșcolar s-au înscris.

Sursă: FMF

Cine se poate înscrie în cadrul programului

Instituțiile de învățământ (se poate înscrie orice instituție de învățământ care dispune de o sală sau teren de sport) care doresc să implementeze acest proiect trebuie să semneze acordul de colaborare și să prezinte lista profesorilor (maximum doi profesori din cadrul unei instituții) pentru formare și participare la lecțiile deschise organizate de FMF. Cererile de aderare la proiect, împreună cu acordul semnat, le puteți expedia la adresa de e-mail [email protected] sau prin completarea formularului electronic pe site-ul oficial al proiectului.

Procedura de înscriere pentru grădinițe sunt aceleași. Instituția trebuie să se înscrie prin completarea și semnarea acordului disponibil pe site-ul FMF. Ulterior, acordul trebuie să fie trimis la aceeași adresă. Federația Moldovenească de Fotbal anunță despre deschiderea înscrierilor pentru un nou an pe site-ul oficial.

Sursă: FMF

Educația fizică prin fotbal în clasele primare și la gimnaziu

Clasele primare (din cadrul instituțiilor acceptate în proiect) au săptămânal câte două lecții de educația fizică prin fotbal. Orele sunt efectuate în conformitate cu ghidul și curricula elaborate și aprobate de Ministerul Educației în anul 2020.

Lecțiile au partea practică – fotbalul și manevrarea mingii – și partea teoretică: igienă, alimentație corectă, starea psihologică și multe alte subiecte importante pentru dezvoltarea unui copil.

Cea de-a doua direcție a proiectului este adresată claselor gimnaziale. La această etapă, elevii practică fotbalul la un nivel mai profesionist, formează o clasă specializată (în funcție de vârstă). Clasele specializate sunt mixte (fete și băieți) și au câte 10 ore de fotbal săptămânal, iar ora este condusă de un antrenor calificat cu licența UEFA „C”. Fiecare copil din cadrul clasei formate primește echipament sportiv din partea federației. La fel, în cazurile în care e nevoie, Federația Moldovenească de Fotbal, împreună cu autoritățile publice locale, construiește sau renovează terenul unde urmează să aibă loc lecțiile propriu-zise.

Sursă: FMF

Profesorii înscriși în program beneficiază de un curs organizat în fiecare an la sfârșitul lunii august. De asemenea, aceștia participă la o serie de lecții online și consultă o aplicație mobilă care face programul pentru fiecare lecție. Fiecare școală care se înscrie în acest program primește: 10 mingi de fotbal Jako, 20 copete Jako (delimitarea spațiului de joc), 10 bavete de joc, scăriță Jako, pompă de mână Jako, set de ace pentru pompă (trei bucăți).

Sursă: FMF

Grădinițele, la fel, vor primi un inventar din partea federației, iar educatorii vor beneficia de cursuri de pregătire. Echipamentul primit de instituțiile de dezvoltare timpurie este următorul: miniporți mobile, mingi, elemente de delimitare a suprafeței de joc, scărițe și veste de joc.

Avantajele proiectului „Fotbal în școli”

Cele mai importante avantaje ale proiectului, potrivit FMF, rezidă în faptul că practica fotbalului în copilărie aduce numeroase beneficii, contribuind la dezvoltarea completă a corpului, prevenind afecțiuni precum diabetul sau obezitatea și dezvoltând rezistență, agilitate și coordonare. De asemenea, fotbalul în echipă învață copiii să interacționeze între ei, crescându-le stima de sine și încrederea în propriile forțe. La fel, educatorii implicați învață copii cum să își gestioneze emoțiile atât în cazul victoriilor, cât și în cazul înfrângerilor.

Un alt avantaj al acestor lecții (foarte important) este suport pentru familiile care nu își pot permite să își înscrie copiii la secțiile de fotbal. Lecțiile din cadrul școlilor și grădinițelor vor ajuta la înțelegerea de către copii despre cât de aproape îi este acest sport și dacă i se potrivește.

Pentru a încuraja elevii, printre părțile forte ale programului se numără și faptul că Federația Moldovenească de Fotbal organizează mai multe turnee pentru clasele care sunt înscrie în program. Turneele sunt împărțite în două categorii: pentru clasele specializate (elevii de gimnaziu) și pentru clasele care au lecția de educație fizică prin fotbal (elevii de clase primare).

De asemenea, școlile pot beneficia și de suport pentru construcția unui teren de fotbal. Procesul este unul mai complex, dar Federația Moldovenească de Fotbal, în parteneriat cu autoritățile publice locale, lucrează la proiectul de construcție și, în cazul în care sunt identificate resursele necesare, terenul este construit, iar gazonul artificial este asigurat de federație.

Rezultatele proiectului

Peste 40 000 de elevi beneficiază de lecții de educație fizică prin fotbal. Peste 340 de instituții de învățământ au beneficiat de inventar. De la lansarea proiectului, peste 600 de cadre didactice au fost instruite. De asemenea, au fost formate 36 de clase specializate. Proiectul a fost premiat de UEFA în 2021 drept cel mai bun proiect al anului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente