(sondaj) Ghiozdanele elevilor sunt prea grele? Peste 6 500 de moldoveni și-au exprimat opinia și au propus soluții

ghiozdanele-imposibil-de-grele-o-afacere-de-80-milioane-de-euro-18572519
Foto:Diana Oros

Peste 6 500 de persoane au răspuns la un chestionar al ministerului privind reducerea greutății ghiozdanelor prin divizarea în două părți a manualelor voluminoase. Majoritatea respondenților au fost părinții elevilor.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), aproape 85 % dintre respondenți apreciază inițiativa privind divizarea manualelor școlare cu un număr mare de pagini. Cei mai mulți dintre aceștia (70 %) consideră că e necesar de divizat manualele pentru clasele I-IX.

62,5 % dintre persoanele care au răspuns la sondaj sunt părinți și/sau tutori, 21,4 % – elevi și 16,1 % – cadre didactice. Respondenții au venit și cu soluții privind reducerea greutății ghiozdanelor. Printre cele mai populare se numără:
# utilizarea manualelor în format electronic;
# reducerea numărului de caiete;
# dotarea instituțiilor de învățământ cu dulapuri pentru depozitarea manualelor și caietelor de lucru în așa fel încât elevii să nu fie nevoiți să le poarte zilnic în ghiozdane.

MEC a menționat că toate comentariile și sugestiile vor fi analizate în vederea identificării celor mai bune soluții.

Amintim că, în data de 22 ianuarie, MEC a emis un formular privind reducerea greutății ghiozdanelor prin divizarea în două părți a manualelor voluminoase.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente