Domeniul IT în România din perspectiva lui Danu Garbuz, laureat al Galei Studenților Originari din Republica Moldova

BeFunky-collage (5)
Foto:Sursă: Danu Garbuz/arhivă personală

În universul dinamic al tehnologiei, Danu Garbuz, un tânăr pasionat de IT originar din Chișinău, reprezintă un exemplu remarcabil al evoluției și angajamentului în domeniul său. De la tranziția sa de succes de la sistemul de învățământ din Moldova la cel din România până la implicarea activă în proiecte inovatoare și în voluntariat comunitar, povestea lui Danu ilustrează cum pasiunea pentru tehnologie poate deveni un motor puternic pentru dezvoltarea personală și profesională. Când l-am cunoscut acum doi ani, Danu era abia la începutul carierei sale. Acum însă, a reușit să se licențieze în Ingineria Sistemelor și lucrează în calitate de inginer software în Inteligență Artificială la compania Intel, iar recent a fost premiat în cadrul Galei Studenților Originari din Republica Moldova. Vă invit să aflați mai multe despre realizările tânărului din articolul ce urmează.

Tranziția de la sistemul de învățământ moldovenesc la cel românesc

Pentru Danu experiența de a trece de la sistemul de învățământ moldovenesc la cel românesc a fost o călătorie plină de provocări și satisfacții. El a absolvit Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău și era obișnuit cu cursuri lungi, pauze scurte, materii de specialitate, laboratoare și seminare.

După absolvirea CEITI, am decis să îmi continui studiile în România. Îmi aduc aminte că prima impresie a fost legată de nivelul de pregătire al studenților români, care mi s-a părut mult mai înalt și mai calitativ. Deoarece ei sunt nevoiți să susțină probe pentru a fi admiși la facultate, au o pregătire mai bună. Eu a trebuit să depun mai mult efort și să recuperez mai ales la materiile reale.

În prezent, Danu este student la masterat în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice Timișoara. Acesta s-a specializat în Ingineria Sistemelor, iar în prezent studiază Sisteme Informatice Aplicate în Producție și Servicii (SIAPS).

Sursă: Danu Garbuz/arhivă personală

Proiecte academice și de cercetare captivante

Pe parcursul ultimilor ani, Danu s-a implicat în mai multe proiecte captivante, unde și-a pus în aplicare cunoștințele acumulate. Unul dintre proiectele care l-au pasionat cel mai mult a fost dezvoltarea unui pod mobil care se ridica în funcție de prezența unei bărci sau de la un semnal primit de la o telecomandă. „Materialele, forma, structura podului, partea hardware și software au fost proiectate/implementate în totalitate de noi, fiind un proiect de echipă. Alt proiect a fost o casă inteligentă, la fel, un proiect de echipă ce a cuprins mai multe module, cum ar fi casa propriu-zisă, conectarea senzorilor la rețeaua wireless și Bluetooth, modificarea parametrilor și urmărirea stării în regim real printr-o aplicație mobilă.”

Podul mobil realizat de echipa lui Danu. Sursă: Danu Garbuz/arhivă personală

Pe lângă proiectele menționate mai sus, Danu a acordat mult timp și dedicație pentru realizarea lucrării de licență. El a ales să dezvolte o aplicație în mediul realității virtuale. A fost o experiență interesantă cu multe cunoștințe dobândite. De asemenea, tânărul s-a implicat și la evenimente externe, cum ar fi AC Labs, unde în primul an de facultate a participat la 10 laboratoare ținute de compania Nokia, iar în anul II – la 10 laboratoare ținute de compania Bitdefender.

Cunoștințele primite de la angajații care deja activează în domeniu sunt mult mai autentice și prețioase. Toate aceste proiecte m-au ajutat mult să mă dezvolt pe plan profesional.

Oportunitățile de carieră din domeniul IT în România

„În România, domeniul IT este cu cele mai multe oportunități”, susține Danu. Tânărul mi-a povestit că aici sunt o mulțime de companii atât locale, cât și multinaționale. Multe orașe se bazează în special pe sectorul IT, iar programatorii sunt în continuare foarte solicitați. Datorită alegerii vaste pe care o oferă România, programatorii pot avea cariera pe care și-o doresc. El și-a început cariera în România din anul II de studii, la compania Continental, unde a lucrat timp de șase luni pe postul de software tester. Ulterior, și-a schimbat jobul la compania Intel, în care activează și în prezent pe poziția de inginer software în Inteligență Artificială. „În comparație cu alte țări nu cred că mă pot exprima, deoarece nu am avut o astfel de experiență, dar momentan nu m-am gândit să explorez ceva în afara României”, a adăugat Danu.

Sursă: Danu Garbuz/arhivă personală

Experiența la Gala Studenților Originari din Republica Moldova

Recent, Danu a fost premiat la Gala Studenților Originari din Republica Moldova. Aceasta a fost prima experiență a tânărului la GSORM și, conform spuselor sale, a fost o experiență plăcută. Evenimentul a devenit deja un simbol al încheierii anului, iar conceptul de a evidenția, recunoaște și premia reușitele studenților basarabeni de peste hotare i se pare tânărului un gest important.

Aici se reflectă o problemă destul de dureroasă, și anume că tinerii sunt nevoiți să plece din țară pentru a reuși să-și demonstreze întregul potențial. Am avut ocazia să mă revăd cu studenții din alte orașe ale României, cu care ne-am cunoscut la diferite evenimente pe parcursul anilor de studii. Desigur, cele mai mari și frumoase emoții au fost pe scenă. Mă simt flatat fiind apreciat atât la categoria Masterat, cât și RePatriot. Vreau să mulțumesc Ligii Studenților Originari din Republica Moldova pentru evenimentul grozav, juriului pentru premiu și tuturor celor care mi-au fost alături și m-au susținut neîncetat. La început, nu am fost foarte entuziasmat să depun dosarul de participare, eram sceptic privitor la șansa de a câștiga. Dar la insistența prietenilor, totuși am cedat. Le sunt recunoscător și îi apreciez pentru asta. De aici am învățat că nu trebuie să te subestimezi și dacă ai măcar o șansă, să încerci să o folosești.

Pentru Danu GSORM a fost ca o recunoaștere că toate activitățile, evenimentele, proiectele, inițiativele, acțiunile civice, reușitele academice și cele profesionale au avut un impact pozitiv nu doar asupra sa, dar și asupra societății.

„Rolul tinerilor în dezvoltarea comunității este unul primordial”

Pentru că l-am cunoscut pe Danu datorită activităților sale de voluntariat, nu am ezitat să-l întreb cum vede rolul activităților de voluntariat acum, când nu mai are atât de mult timp liber pentru asta. Tânărul îmbină jobul cu studiile de masterat și activitatea de voluntariat în cadrul a două asociații: BEST Timișoara și Asociația Inițiativa din Timișoara. În cadrul BEST Timișoara, împreună cu colegii săi ajută studenții UPT să se dezvolte pe partea de softskills și cea profesională. Studenților li se face legătura cu potențialii angajatori și li se răspunde la toate întrebările. În cadrul Asociației Inițiativa, Danu a fost președinte, iar acum împreună cu voluntarii ajută studenții basarabeni din Timișoara prin suport, informații, integrarea ușoară în noul oraș și adaptarea la viața de student. La fel, voluntarii promovează valorile, tradițiile și cultura Republicii Moldova prin diferite evenimente și proiecte. Ori de câte ori au ocazia, aceștia încearcă să aducă o părticică din „acasă” la Timișoara pentru a diminua dorul de casă.

Rolul tinerilor în dezvoltarea comunității este unul primordial. Tinerii trebuie susținuți, inspirați și motivați să se implice în comunitate, să se afirme și să aducă schimbări, fiind resursa cea mai activă și ingenioasă. Un stat care investește în tineri își asigură viitorul.
Asociația Inițiativa din Timișoara
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente