Voluntariatul se cunoaște ca fiind o acțiune benevolă într-o cauză socială, fără ca cel (cea) implicat(ă) să urmeze a fi remunerat(ă). În ultimii ani, tot mai multe persoane au decis să practice diverse acțiuni de voluntariat. Începând cu vârsta de 14 ani, tinerii din Republica Moldova pot semna contracte, devenind astfel parte a unei echipe, precum și a unui proiect cu care rezonează.
Aliona Burlea este una dintre tinerele din țară implicate în mai multe acțiuni de voluntariat. Aceasta și-a manifestat spiritul civic încă de la vârsta de 14 ani ca parte a mai multor cauze sociale. Împreună cu un grup de inițiativă din localitatea natală au început să ofere ajutor familiilor numeroase, precum și bătrânilor. Inspirată de astfel de momente, tânăra a decis să-și dedice ulterior o parte din timpul său liber diverselor acțiuni și cauze nobile.
Dorința de a mă implica în acest domeniu a venit cumva firesc. Acum, pot să spun cu certitudine că voluntariatul este contagios. Odată ce te dedici în totalitate, nu mai poți pleca. Chiar dacă simți că uneori ai nevoie de o pauză, ajungi să revii cu mult mai multe idei, concepte și motivație.
Aliona Burlea

Primul proiect care a venit la pachet cu mai multe responsabilități a avut o durată de șase luni. În acest timp, Aliona și echipa formată aveau drept scop dezvoltarea localității de baștină. Tânăra ne-a mărturisit că probabil acesta a fost startul unor experiențe și relații formate ulterior.
Povestind despre parcursul ei în acest domeniu, acum, la ai săi 18 ani, Aliona se mândrește cu realizări care i-au depășit așteptările. În anul 2021, odată cu venirea la studii la Chișinău, a aflat de Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă. Alături de voluntarii de acolo a devenit parte organizatorică în cadrul mai multor evenimente. Unul dintre ele a fost Ziua Europei, unde s-a ocupat de ghidarea și supravegherea participanților. Fiecare voluntar era responsabil de o anumită persoană căreia trebuia să îi ofere ajutor în caz de necesitate.
Ulterior, în toamna anului 2023, și-a continuat activitatea la Gladiator Challenge Moldova. Și de această dată Aliona s-a regăsit ca parte componentă a echipei responsabile de participanți. Fiind o competiție dedicată sportivilor din Moldova, voluntarii au avut misiunea de a-i însoți pe aceștia în arenă, de a-i anunța programul și de a-i ghida în funcție de situație. Tânăra a ținut să menționeze faptul că în asemenea proiecte voluntarii sunt catalogați drept parte a echipei organizatorice, cu un șir de responsabilități, motiv pentru care sunt respectați și valorificați.
Cea mai frumoasă experiență de voluntariat a Alionei a fost în cadrul Academiei lui Moș Crăciun.
Citeam și sortam scrisorile venite către Moș Crăciun de la copiii din întreaga țară. M-am bucurat să știu că am putut contribui la fericirea acestora. Desigur că dorințele copiilor sunt diferite, însă cel mai mult mă bucură scrisorile în care nepoții Moșului își doresc o carte. În perioada aceasta a digitalizării, devine un aspect rar să întâlnim copii cu astfel de dorințe.
Aliona Burlea
Pe parcursul a ultimilor trei ani, de când face parte din lista ajutoarelor lui Moș Crăciun, tânăra a reușit să citească sute de scrisori. Printre acestea au fost și mesaje ale copiilor din familii vulnerabile. „Când în spatele unui plic viu colorat se ascunde o poveste atât de tristă, abia atunci realizezi că viața e nedreaptă cu cei care nu poartă nicio vină. Am întâlnit povești în care familiile au fost distruse din cauza decesului cuiva drag sau din cauza războiului, unde există atâtea probleme de sănătate, dar resurse materiale puține. Sunt și cazuri în care lipsesc produse alimentare strict necesare, rechizite, haine sau aceleași lemne pentru foc”, povestește Aliona Burlea.
Copiii care îi scriu lui Moș Crăciun au încredere în puterea și magia pe care o poate aduce acesta. Ei îl așteaptă în fiecare an cu aceeași nerăbdare. Chiar dacă își doresc un nou membru în familie sau o poveste de dragoste, Moș Crăciun e nevoit să își asume îndeplinirea oricărei dorințe. Astfel, rolul voluntarilor e să dea viață poveștii și să reușească să le ofere un răspuns din partea bătrânului Moș tuturor celora de la care au primit răvașe și care continuă să spere.


Recent, tânăra a aplicat pentru încă o oportunitate de voluntariat în departamentul de marketing a Platformei Naționale a Tinerilor, acum aflându-se la etapa de inițiere. Cu multă încântare și ambiție, Aliona e ferm convinsă că în urma tuturor acestor activități a obținut amintiri și prieteni. De asemenea, observă că, în ultimii ani, voluntariatul are o mai mare influență în Republica Moldova. Datorită organizațiilor, asociațiilor, consiliilor și cluburilor de interes, tinerii se implică, își dezvoltă noi abilități, iar într-un final crește o generație cu valori.
Voluntariatul oferă lecții de viață, contribuie la atingerea scopurilor
„E cert că voluntariatul oferă oportunități minunate pentru tineri. Aceștia, datorită programelor ce se bazează pe schimbul de experiență, pot călători și interacționa cu tineri din alte țări. Fără doar și poate, am crescut împreună cu oamenii pe care i-am cunoscut pe parcursul micii mele experiențe. Sunt sigură, ce e mai interesant abia urmează!”, a ținut să menționeze Aliona.
Acțiunile de voluntariat vor fi mereu apreciate și considerate drept o experiență inedită de colaborare și comunicare cu oamenii. Astfel, Aliona Burlea îndeamnă tinerii să se implice în diverse acțiuni, să își înfrunte fricile și să profite de orice șansă pe care o vor avea. Într-un final, în spatele oricărui succes se află și eșecuri, dar: „Orice sfârșit e un nou început!”.