CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI
Republica Moldova
Denumirea subproiectului „Valorificarea parteneriatului consolidat școală-universitate „Cluster educațional” în formarea cadrelor didactice”
Nr Acord subfinanțare MD-MOED- 6542-ASF-U-09 din 24.10.2022
Nr. Referinţă: MD-StateUni-400325-CS-INDV
Titlul sarcinii: Instruire privind organizarea stagiilor de practică din perspectiva necesității angajatorului
Universitatea de Stat din Moldova în cadrul implementării subproiectului „Valorificarea parteneriatului consolidat școală-universitate „Cluster educațional” în formarea cadrelor didactice” a primit subfinanțare de la Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova în cadrul realizării Proiectului învățământului superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.
Prin intermediul acestui subproiect Universitatea de Stat din Moldova ne orientează spre dezvoltarea unui sistem eficient de educație pedagogică prin prisma metodologiei axate pe un parteneriat consolidat cu școala (Cluster educațional/ Education cluster), prin utilizarea modelului: de la practică spre teorie, care deschide noi perspective în sens profesional.
Astfel, configurarea unui nou model de formare a cadrelor didactice prin consolidarea eforturilor reprezentanților sistemului de învățământ general și sistemului de învățământ superior prin crearea Clusterului Educațional în incinta USM, care va redimensiona și consolida eforturile actorilor cheie în formarea profesorilor prin utilizarea modelului: de la practică la teorie prin crearea unui centru polivalent „Education Cluster” va integra într-un spațiu comun mai multe medii educaționale după cum urmează: 4 săli multifuncționale; 3 laboratoare; 1 centru de dezvoltare profesională în educație; 1 spațiu de co-working.
Crearea hubului educațional va contribui la sporirea calitativă și cantitativă a performanței studenților de la Domeniul Educație și îmbunătățirea angajării în câmpul muncii.
Proiectul propus este orientat spre atingerea a 3 Obiective specifice după cum urmează:
O.1. Modernizarea resurselor necesare pentru asigurarea condițiilor atractive pentru viitoarele cadre didactice.
O.2. Sporirea numărului de studenți înscriși la programele de licență și master a programelor specificate în punctul A2.3 a prezentei aplicații și îmbunătățirea procesului de aliniere a sistemului de învățămînt superior la cerințele pieței de muncă.
O.3. Consolidarea cooperării cu reprezentanţii pieiţii muncii pentru a creşte capacitatea de absorbţie a absolvenţilor programelor de către piaţa muncii.
Grup de instruire – 15 cadre didactice și manageriale de la Universitatea de Stat din Moldova, durata instruirii – 1 zi, durata activității expertului 3 zile.
Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului sau pot fi găsiți pe următorul site web: https://usm.md/?p=25916
Universitatea de Stat din Moldova invită experții internaționali eligibili să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor de conceptualizare și realizare a activităților de trening. Consultanții interesați vor expedia informații care să demonstreze că au calificările necesare și experiența relevantă pentru a presta serviciile de conceptualizare și realizare a activităților de instruire a cadrelor didactice privind organizarea stagiilor de practică din perspectiva necesității angajatorului.
Consultantul care urmează să fie selectat trebuie să dețină următoarele calificări:
- studii superioare în domeniul educației sau domenii conexe
- experiență de cel puțin de 5 ani în prestarea serviciilor de formare, activități de training în domeniul educațional;
- cunoașterea specificului formării cadrelor didactice;
- cunoașterea specificului conceptualizării și organizării, monitorizării stagiului de practică a studenților, viitori profesori;
- cunoașterea specificului de relaționare a universității cu instituțiile de învățământ general, în vederea formării viitorilor profesori;
- cunoștințe excelente de comunicare în limba română sau engleză (atât scrisă cât și vorbită);
- abilități de lucru în echipă și gestionarea echipelor în procesul de training;
- flexibilitate și abordări inovative în aplicarea strategiilor de formare/instruire;
Se atrage atenția consultanților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din „Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF” iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 („Regulamentul privind achizițiile publice”), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.
Consultantul va fi selectat în conformitate cu metoda „Selecția a consultanților individuali” prevăzută în Regulamentul privind achizițiile.
Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de mai jos în timpul orelor de lucru: Birou nr. 109, Bloc Central USM, str. Alexe Mateevici nr. 60
Cererile ar trebui să includă scrisoarea de exprimare a interesului, CV, dovada studiilor /stagiilor de instruire și formare privind conceptualizarea și realizarea trainingurilor, sau experiența relevantă în domeniu.
Propunerile trebuie să fie expediate la adresa de mai jos (personal, sau prin poștă, sau prin fax, sau prin e-mail) până la data de: 12.02.2024, ora 17:00, (ora locală a Republicii Moldova), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică.
Adresa: Chișinău, str. Alexe Mateevici nr.60
Tel/fax: 022241240
E-mail: [email protected]