Începând cu 15 ianuarie, Fundația Startup Moldova are o nouă directoare executivă. Este vorba despre Olga Melniciuc, care este și fondatoarea companiei de consultanță în afaceri – Investitii.MD. Olga are experiență în conducere și expertiză în finanțarea afacerilor, antreprenoriat și mentorat.
În trecut, ea a ocupat poziții de conducere, inclusiv cea de directoare executivă la Investitii.MD, unde a coordonat managementul strategic și operațional, cu specializare în finanțarea afacerilor. Totodată, în calitate de parteneră, mentoră și investitoare la XY Partners, a furnizat îndrumare și sprijin pentru antreprenori, contribuind la creșterea și succesul start-upurilor.
Începând de azi (n.r. 15 ianuarie), preiau funcția de CEO a Startup Moldova! Sunt cu adevărat încântată de această oportunitate și abia aștept să aduc contribuția mea la crearea unui ecosistem de vibrant, atragerea investițiilor pentru start-upuri de la noi și promovarea politicilor prietenoase dezvoltării inovațiilor în Moldova!
noua directoare executivă a Startup Moldova, Olga Melniciuc
Prin promovarea inovației și susținerea activă a start-upurilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, avem încredere că noua noastră directoare executivă va aduce un impact semnificativ atât în cadrul organizației noastre, cât și în comunitatea de start-upuri din Moldova.
echipa Startup Moldova
Anterior, Olga a activat și în calitate de lideră a echipei de consultanți la UN Women, unde a jucat un rol cheie în evaluarea și modelarea Programului „Femeile în Afaceri”, demonstrându-și angajamentul față de sprijinirea femeilor antreprenoare și promovarea dezvoltării economice.
Despre Startup Moldova
Startup Moldova este o organizație non-profit, privată, fondată în aprilie 2021 de către Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC). Condusă de o echipă de membri ai Consiliului de Administrație, organizația este dedicată accelerării creșterii economice și prosperității în Republica Moldova prin intermediul unui ecosistem de start-upuri și inovare digitală până în anul 2030.
Misiunea Startup Moldova este de a împuternici start-upurile, antreprenorii și inovatorii, oferindu-le resursele, sprijinul și oportunitățile de care au nevoie pentru a prospera și a contribui la creșterea economică și la prosperitatea țării noastre.
Echipa Startup Moldova:
# directoare executivă – Olga Melniciuc;
# consilier juridic – Ursu Mircea;
# coordonator de dezvoltare a afacerilor și strângere de fonduri – Sandu Mircea-Florin;
# coordonatoare comunitară – Ilinca Crudu;
# asistentă de proiecte – Olesea Peredenco;
# șefa departamentului de comunicare – Doina Cebanu;
# coordonator de proiecte – Artiom Pînzari;
# designeră și dezvoltatoare web – Ligia Dolinta;
# designer grafic și UX – Denis Bucharsky.