Luptătoarea Anastasia Nichita s-a clasat pe locul III în cadrul turneului internațional Zagreb Open, categoria Ranking Series. Informația a fost comunicată de către Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.
Sportiva s-a ales cu medalia de bronz după ce a cedat doar în fața viitoarei câștigătoare a categoriei de greutate 57 kg, chinezoaica Kexin Hong. În rest, Anastasia a avut trei victorii categorice în luptele cu Luisa Melendres (Ecuador), Giullia Oliveira (Brazilia) și Zhala Aliyeva (Azerbaidjan).
La ediția precedentă a competitției din capitala Croației, Anastasia Nichita a devenit campioană.
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2024/01/nichita.jpg)
În cadrul turneului, și alte două sportive din Republica Moldova au reușit să urce pe podium. Este vorba despre luptătoarea Mariana Draguțan, care la fel a obținut medalia de bronz, și despre Mariana Cherdivară-Eșanu, care a obținut medalia de argint.
Mariana Cherdivară-Eșanu s-a clasat pe locul III după ce a înregistrat două victorii în categoria de greutate 59 kg, cu maghiara Nikolett Szabo și azera Alyona Kolesnik și o înfrângere cu ucraineanca Alina Filipovych.
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2024/01/mm.jpg)
Turneul internațional din categoria Ranking Series are loc în orașul Zagreb din Croația. La competiţiile din capitala Croației, Republica Moldova este reprezentată în probele de lupte feminine şi greco-romane.