Certificatele de arhivă întocmite în baza registrelor parohiale pentru perioada anilor 1820-1922 sunt disponibile în format online

certificat arhivă
Foto:Taylor Flowe

Certificatele de arhivă întocmite în baza registrelor parohiale pentru perioada anilor 1820-1922 pot fi solicitate online. Începând cu luna ianuarie este disponibilă o nouă platformă prin intermediul căreia moldovenii pot depune cereri pentru obținerea certificatelor de arhivă cu privire la naștere, căsătorie și deces din fondurile Agenției Naționale a Arhivelor.

Cetățenii Republicii Moldova pot solicita actele menționate pe pagina Agenției Naționale a Arhivelor sau pe Portalul serviciilor publice.

Agenția Națională a Arhivelor precizează că eliberarea documentelor de arhivă (pe suport de hârtie) poate avea loc fără necesitatea interacțiunii fizice cu angajații statului. Beneficiarul poate primi acasă certificatul fără a se prezenta la ghișeu pentru ridicarea acestuia. Certificatele emise pot fi livrate la domiciliu, prin intermediul Serviciului guvernamental de livrare MDelivery, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în afara țării. Opțiunea de livrare, adresa beneficiarului și alte detalii vor fi completate de solicitant în momentul depunerii cererii în regim online.

Dezvoltarea și lansarea platformei digitale pentru accesarea online a serviciilor prestate de Agenția Națională a Arhivelor are drept scop modernizarea și eficientizarea serviciilor publice.

Noul serviciu electronic este accesibil pentru deținătorii de semnătură electronică sau mobilă. În același timp, cererile pot fi depuse și în mod tradițional, la ghișeul unic din cadrul Agenției Naționale a Arhivelor, situată pe stada Gheorghe Asachi 67/B. Pentru a depune cererea pe suport de hârtie este necesar să efectuați o programare online AICI.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente