57 de localități din Moldova sunt parțial deconectate de la energie din cauza condițiilor meteo

zapada
Foto:Telegram/Poliția Republicii Moldova

Drept urmare a codului portocaliu și a condițiilor complicate a le vremii, a precipitațiilor sub formă de lapoviță și de ninsoare cu intensificări ale vântului, au fost deconectate parțial de la energie electrică 57 de localități din șapte raioane. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IGSU), în teren lucrează echipele specializate pentru restabilirea consumatorilor.

Pentru prevenirea situațiilor de risc, dar și lichidarea consecințelor legate de condițiile meteo nefavorabile, în țară acționează 760 de specialiști din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, dar și drumari.

Până la moment la lucrările de curățire și presurare a materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 212 unități de tehnică şi 170 de persoane din cadrul ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, fiind presurate circa 2 310 de tone de material antiderapant.

Lucrările de curățire și presurare a materialului antiderapant se desfășoară pe toate traseele naționale, regionale și locale, dar mai intensiv în zona de nord a țării. Drumuri blocate la moment nu sunt.

Autoritățile îndemnă oamenii să țină cont de condițiile meteo nefavorabile și să nu pornească la drum.

Potrivit prognozelor pe 8 ianuarie va ninge puternic (15-20 l/m2), izolat se va semnala vijelie, se așteaptă intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s. Temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15°C, comparativ cu vremea din ultima perioadă, iar pe drumurile publice se vor forma troiene și ghețuș.

Pe vegetație și pe firele electrice se va depune lapoviță. În aceste condiții deplasarea pe trasee ar putea fi dificilă, iar unele zone ar putea fi înzăpezite.


Amintim că începând cu 7 ianuarie, este valabil cod portocaliu de schimbare bruscă a vremii în toată țara.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente