Vinul este o parte importantă a culturii și tradițiilor Moldovei, țara noastră având o bogată istorie viticolă. Vinurile moldovenești sunt apreciate în întreaga lume pentru calitatea lor excelentă. Este important deci să continuăm să le degustăm și să descoperim toate aromele existente.
În acest articol vă prezentăm cinci crame situate nu departe de Chișinău, unde vă puteți delecta cu această băutură magnifică.
Cricova
„Cricova” reprezintă cel mai mare complex subteran, cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile sale imense și vinurile excelente depozitate la o adâncime de 60 de metri. Istoria acestei crame, situate în regiunea centrală a Moldovei, datează din 1952.
Adresă: strada Chișinăului 124, orașul Cricova
Dacă vă porniți cu mașina personală, din centrul capitalei până la destinație sunt aproximativ 18 kilometri, ceea ce presupune circa 25 de minute de condus.
Aici găsiți mai multe detalii.
Asconi
Vinăria are o colecție impresionantă de vinuri: 60 000 de sticle, dintre care 40 000 sunt din anii ’90, iar restul sunt mai recente. Producția Asconi Winery se bazează pe soiuri de struguri precum Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay, Sauvignon Blanc și Muscat, fiind prezentă pe cinci continente și acoperind peste 25 de piețe internaționale, printre care Republica Cehă, România, Polonia, Țările de Jos, Canada, Marea Britanie, SUA, China, Japonia, Israel, Kazahstan, Nigeria, Tanzania și Australia.
Adresă: strada Ștefan cel Mare 1, satul Puhoi, raionul Ialoveni
Dacă vă porniți cu mașina personală, din centrul capitalei până la destinație sunt aproximativ 30 de kilometri, ceea ce presupune circa 30 de minute de condus.
Aici găsiți mai multe detalii.
Mileștii Mici
„Mileştii Mici” dispune de o colecție de vinuri care a marcat faima întreprinderii pe piața internă și pe arena internațională a vinurilor. În luna august a anului 2005, „Colecția de Aur” a vinăriei a fost recunoscută de Guinness World Records ca fiind cea mai mare colecție de vinuri din lume, numărând circa 1,5 milioane de butelii.
Adresă: satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni
Dacă vă porniți cu mașina personală, din centrul capitalei până la destinație sunt aproximativ 14 kilometri, ceea ce presupune circa 20 de minute de condus.
Aici găsiți mai multe detalii.
Castel Mimi
Istoria, valorile culturale, avântul pentru creativitate și excelență în vinuri și turism a plasat Castel Mimi în top 15 cele mai frumoase vinării din lume. Anual, peste 30 000 de vizitatori din mai mult de 80 de țări admiră arhitectura modernă a complexului și se plimbă prin beciurile secrete ale lui Constantin Mimi, află despre istoria vinificației din Moldova, descoperă obiceiuri locale și se îndrăgostesc de bucatele tradiționale.
Adresă: bulevardul Dacia 1, satul Bulboaca, raionul Anenii Noi
Dacă vă porniți cu mașina personală, din centrul capitalei până la destinație sunt aproximativ 40 de kilometri, ceea ce presupune circa 40 de minute de condus.
Aici găsiți mai multe detalii.
Vinăria Poiana
Povestea Vinăriei Poiana începe din anul 2003, pe vremea când se plantau primii butași de viță-de-vie. Tot atunci, primele roade au dat naștere gamei Ulmu. Parcursul acestei game de vinuri a fost și rămâne a fi unul de succes. În același timp, reușita – încă din primul an de recoltare – a dus la demararea proiectului „Vinăria Poiana”.
Adresă: satul Ulmu, raionul Ialoveni
Dacă vă porniți cu mașina personală, din centrul capitalei până la destinație sunt aproximativ 40 de kilometri, ceea ce presupune circa 40 de minute de condus.
Aici găsiți mai multe detalii.
Notă: în acest material am inclus doar vinăriile la care puteți ajunge în mai puțin de o oră.