Organizată pentru prima dată în anul 2013, de 11 ediții Gala Studenților Originari din Republica Moldova premiază dedicarea și rezultatele academice excepționale ale studenților și absolvenților moldoveni din străinătate. De asemenea, evenimentul a conectat diaspora moldovenească cu comunitatea universitară de la noi din țară.
De-a lungul anilor, gala s-a evidențiat prin specificitatea sa. Aceasta nu are drept scop doar premierea talentelor, ci și identificarea tinerilor lideri ai generației, care urmează să aducă schimbări datorită ideilor, perseverenței și efortului pe care îl depun zi de zi.
Câțiva laureați și câteva laureate din cadrul Galei Studenților Originari din Republica Moldova ne-au povestit despre motivația care a stat în spatele depunerii dosarului, despre emoțiile pe care le-au trăit atunci când și-au auzit numele printre câștigători, dar și despre experiențele lor studențești.
# Danu Garbuz – laureat al categoriei „Masterat”
„Inițial, am fost mai sceptic și nu am dorit să mă înscriu la concurs. Convins însă de prieteni că aș avea o șansă să câștig un premiu, am decis să depun dosarul. Consider că am avut o activitate destul de bogată în anii de studenție, iar obținând acest premiu, îmi dau seama că, totuși, activitățile pe care le-am realizat au fost de succes.
Nu prea m-am așteptat să fiu unul dintre laureați. A fost o surpriză pentru mine, deoarece în general nu prea am așteptări. Totuși, mă bucur foarte mult că am fost nominalizat. Vreau să îi îndemn pe tineri să nu se simtă subestimați, să nu le fie frică de eșec, mereu să încerce să profite de toate oportunitățile, deoarece ai de pierdut dacă nu încerci”, spune Danu Garbuz.

# Laura Cătărău – laureată a categoriei „Licență”
„Pentru că am petrecut mai mult timp departe de casă, de Moldova, voiam să simt această apreciere nu doar peste hotare. De obicei, se spune că tinerii care pleacă la studii peste hotare nu sunt apreciați acasă, însă organizarea galei demonstrează contrariul. Nu cred că am întâmpinat provocări în procesul de înscriere în concurs, deoarece pentru un student este ceva standard. Așa că, dacă cineva își dorește să se înscrie în viitor, îi îndemn cu mare drag să nu ezite. Totuși, pentru mine poate cel mai dificil a fost traducerea notelor de subsol din limba germană în limba română. Cel mai mult mi-a plăcut întrebarea de la final: «Spune-ne ceva ce nu este în CV». Pare destul de clasică, dar este destul de interesant să te gândești la ceva nou.
Nu m-am așteptat și nu mi-am pregătit vreun discurs. Văzusem multe nume cunoscute ale persoanelor care s-au înscris și m-am gândit că anul acesta nu aș putea câștiga. În plus, credeam că va fi nominalizată o singură persoană, respectiv, șansele s-ar diminua. A fost o surpriză foarte plăcută.
Vreau să le zic studenților că încercarea vină n-are. Dacă tu faci ceva pentru Republica Moldova și te implici cu adevărat, cu siguranță efortul tău va fi apreciat indiferent dacă cu acest premiu sau cu altul. Le sugerez tinerilor să facă ceva pentru țara noastră!”, spune Laura Cătărău.

# Dorin Boguș – laureat al categoriei „Erasmus+”
„Inițial, nu știam că și studenții care urmează o facultate în Republica Moldova, dar care au urmat un stagiu Erasmus+ pot participa la gală. Este plăcut că există o astfel de categorie și că putem fi nominalizați alături de diasporă, deoarece și noi [studenții Erasmus+] am reprezentat un fel de diasporă pentru o perioadă scurtă.
Am avut posibilitatea să cunosc diverse lucruri și practici care pot fi implementate și la noi, acasă. Am învățat modul de predare al profesorilor, cum are loc interconexiunea între studenți, între studenți și profesori, cum se desfășoară prelegerile, seminarele, laboratoarele. Eu am fost mai mult implicat într-o cercetare care a fost meticulos studiată.
La noi se investește foarte puțin în acest domeniu și asta este o doleanță a tuturor studenților care vor să își continue studiile de masterat și de doctorat acasă, dar nu au suportul financiar. Apreciez că acest eveniment adună studenții care își doresc o schimbare la noi în țară și aduc un aport cât de mic, dar valoros pentru Moldova”, spune Dorin Boguș.

# Dumitrița Paladuța – laureată a categoriei „Licență”
„Văzusem anunțul de depunere a dosarului la gală random. Nu știam dacă să mă înscriu sau nu, așa că am depus în penultima zi de concurs. A fost neașteptat pentru mine acest premiu, din acest motiv și tremuram un pic când am ieșit pe scenă. M-am bucurat foarte mult și am fost fericită că am putut interacționa cu alți studenți din diasporă. Îți înflorește inima când vezi atâția tineri moldoveni din multe locuri, toate diferite.
Pentru că studiez la București, cea mai mare provocare a fost distanța, chiar dacă nu e atât de mare comparativ cu cei care studiază în alte țări europene. A fost dificil să plec departe de familie, de prieteni și am plâns de câteva ori ascultând imnul Republicii Moldova la cămin. A fost o perioadă foarte grea, dar acum, încetul cu încetul, încep să mă acomodez. Totuși, de câte ori vin acasă, mă încarcă un sentiment de nostalgie și permanent aștept vacanțele. Totuși, studiile peste hotare reprezintă o oportunitate foarte bună, deoarece evoluezi, schimbi anturajul.
Nu m-am așteptat să obțin acest premiu. Vorbeam cu mama la telefon și îi spuneam că văd atât de multe fețe cunoscute. Puteam să numesc cel puțin 10 oameni care eram sigură că luau distincția. Îndemn toți tinerii să participe la edițiile viitoare, deoarece lucrurile frumoase pe care le faci sunt apreciate,” spune Dumitrița Paladuța.

Gala Studenților Originari din Republica Moldova (GSORM) este cel mai mare proiect, concurs anual, organizat de către Liga Studenților Originari din Republica Moldova (LSORM), dedicat studenților din diasporă, al cărui scop este de a promova excelența academică și de a conecta studenții acasă.