Cei mai activi tineri și cele mai implicate organizații de tineret ale anului 2023 au fost premiate în data de 20 decembrie. Lista câștigătorilor din acest an a fost făcută publică în cadrul Galei Premiilor Naționale pentru Tineret, organizată de Agenția Națională pentru Tineret în comun cu Ministerul Educației și Cercetării. În cadrul evenimentului, de asemenea, s-a anunțat localitatea care va deține titlul „Capitala Tineretului 2024”.
Potrivit directorului Agenției Naționale pentru Tineret, Ion Donea, prin intermediul Galei Premiilor Naționale pentru Tineret se construiesc parteneriate cu sectorul de tineret, fapt care oferă oportunitatea de a dezvolta mecanisme eficiente de implementare a politicilor de tineret la nivel local.
„Noi oferim două categorii distincte de premii. Este vorba despre premii dedicate sectorului de tineret, ceea ce înseamnă că noi recunoaștem contribuția funcționarilor publici, a lucrătorilor de tineret, a centrelor de tineret și a celor care lucrează în sectorul dat. Pe de altă parte, cealaltă categorie se referă la tineri, adică la cei care au aplicat individual, precum și la cei care reprezintă anumite grupuri de inițiativă ale tinerilor și au realizat diferite proiecte. Deci, noi încercăm să combinăm sectorul, care oferă oportunități pentru tineri, și tinerii, care sunt beneficiarii finali”, a subliniat Ion Donea.
Mai jos găsiți lista cu numele câștigătorilor pentru fiecare categorie în parte.
Specialistul de tineret al anului din cadrul APL de nivelul II
Lilia Sarsaman, șefa Direcției de învățămînt, cultură și turism a Consiliului Raional Taraclia – 25 000 de lei
„Direcția de învățământ, cultură și turism din raionul Taraclia își îndreaptă toate activitățile spre educarea unor tineri activi, spre a le insufla dragostea pentru țara noastră și spre a încerca să-i facă să-și vadă viitorul în Moldova. Cel mai mare succes al nostru în acest an a fost crearea unui centru de tineret, nu doar ca o entitate juridică, ci și ca o oportunitate pentru tineri de a se aduna, de a discuta probleme importante, de a găsi soluții pentru ele și, în general, de a se dezvolta. Acum, acesta este o lume a lor”, a menționat Lilia Sarsaman.
Consiliul școlar al elevilor al anului
Consiliul Elevilor al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, orașul Edineț – 20 000 de lei
„Consiliul nostru se bazează pe promovarea valorilor democratice, a spiritului civic, a creativității, individualității și muncii în echipă. În cadrul activităților noastre, reușim să implicăm în totalitate elevii din instituție, dar avem un impact și asupra comunității din care facem parte. Datorită unor proiecte implementate, am reușit să creăm spații de agrement pentru întreaga comunitate. La fel, am renovat o subterană, ceea ce a sporit siguranța elevilor noștri, dar și a persoanelor din localitate”, a subliniat Vilen Cruglițchi, reprezentant al Consiliului Elevilor al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”.
Lucrătorul de tineret al anului
Dan Roșca, lucrător de tineret în cadrul Centrului Raional de Tineret Ungheni – 25 000 de lei
„Am ezitat foarte mulți ani să mă înscriu la Premiul Național, spunând că sunt și lucrători mai buni, că eu nu sunt suficient de bine cizelat, dar după patru ani de activitate, anul 2023 fiind plin de activități și proiecte, și, într-o oarecare măsură, la insistența echipei mele, am decis să aplic.”
Centrul de tineret al anului
Centrul Raional de Tineret Ungheni – 30 000 de lei
„Suntem instituție publică, dar și spațiu sigur și prietenos pentru tineri. Totuși, înainte de toate, noi oferim oportunități de dezvoltare personală pentru tineri. Nu doar le aducem la cunoștință tinerilor ce se întâmplă la noi în raion sau la ce activități pot participa, dar ținem cont și de activitățile care sunt la nivel național, în special oportunitățile care sunt peste hotare: programe, burse, stagii”, a afirmat Alina Butnaru, șefă interimară a Centrului Raional de Tineret Ungheni.
Consiliul local al tinerilor al anului
Consiliul Raional al Tinerilor Dondușeni – 20 000 de lei
„În acest an am reușit să desfășurăm un eveniment foarte mare pentru tinerii din raion – Forumul Raional al Tinerilor. În cadrul acestuia am consultat părerea tinerilor cu privire la activitățile pentru dezvoltarea sectorului de tineret. La fel, am reușit să desfășurăm Campania de informare și promovare „Impactul și activitatea unui consiliu local al tinerilor” și o campanie de promovare a activității consiliului”, a declarat Denis Parnăo, vicepreședinte al Consiliului Raional al Tinerilor Dondușeni.
Autoguvernanța studențească
Asociația Studenților în Drept a Universității de Stat din Moldova – 20 000 de lei
„Asociația Studenților în Drept a Universității de Stat din Moldova participă în mod direct la luarea deciziilor în cadrul Facultății de Drept. Totodată, avem o mulțime de proiecte. La nivel național suntem știuți pentru proiectul «Agent de patrulare pentru o zi», implementat în colaborare cu Inspectoratul Național de Securitate Publică a Inspectoratului General al Poliției. De asemenea, avem un schimb de experiență cu cinci centre universitare din România, realizat în cadrul proiectului «Autostrada de Drept». Astfel, noi oferim studenților noștri posibilitatea să meargă să vadă cum stau lucrurile la colegii de peste Prut, care sunt formele de învățare acolo”, a afirmat Cristian Luca, director Departament în cadrul Asociației.
Solidaritate
Asociația Obștească „Institutul de Instruire în Dezvoltare «MilleniuM»” – proiectul „Centrul educațional pentru solidaritate MilleniuM” – 20 000 de lei
„MilleniuM organizează proiecte în domeniul tineretului și, de când s-a început războiul în Ucraina, ne-am focusat inclusiv spre a oferi oportunități tinerilor ucraineni care și-au găsit refugiul în Republica Moldova. Cei care au preferat să continue învățarea în regim online pot veni la noi la organizație pentru a avea acces la laptop și internet. După care, profesorii ucraineni care locuiesc în Republica Moldova vin pentru a oferi sprijin în pregătirea pentru teme și examenele de absolvire a tinerilor care planifică să absolvească școlile din Ucraina. Seara organizăm activități nonformale, unde tinerii din Republica Moldova și Ucraina pot interacționa”, a menționat Vitalie Cîrhană, directorul Asociației.
Diaspora acasă
Tinerii de Gardă – Colegiul tinerilor de la ZdG – 20 000 de lei
„Tinerii de Gardă își propun să creeze conexiuni durabile între comunitățile de acasă și diasporă prin împărtășirea experiențelor sociale și academice pe care le avem noi în țări precum Marea Britanie, Belgia, Ungaria sau Taiwan. Pentru a aduce la masa de discuții publice subiecte de interes, noi organizăm evenimente, publicăm ediții de podcast și scriem editoriale pe care le publicăm săptămânal pe paginile Ziarului de Gardă”, ne-a relatat Alexandrina Caruța, reprezentantă a Tinerilor de Gardă.
Inovație socială
Oxana Căpățină – proiectul „O noua realitate” și expoziția de pictură cu realitate augmentată „Pace” – 20 000 de lei
Promovarea patrimoniului și culturii naționale
Asociația Obștească „Timpul Tinerilor din Moldova” – proiectul „Revista «Timpul», ediția Republica Moldova” – 20 000 de lei
„Revista «Timpul» este o revistă culturală care își propune promovarea tinerilor din Republica Moldova. Este vorba despre tinerii scriitori, atât a celor debutați editorial, cât și a celor care încă nu au debutat editorial și, prin urmare, au posibiliatea să debuteze într-o revistă culturală extrem de importantă”, a menționat Maria Ivanov, directoare executivă la revista „Timpul”.
Promovarea drepturilor fundamentale ale tinerilor
Asociația Obștească „Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară” – proiectul „Combaterea fenomenului de bullying prin implicarea cadrelor didactice și a elevilor” – 20 000 de lei
„Proiectul nostru a avut drept scop unirea eforturilor cadrelor didactice, cât și ale elevilor, în asigurarea unui mediu cât mai pozitiv de dezvoltare a copiilor în instituțiile de învățământ. În implementarea acestuia am lansat și o campanie de informare privind necesitatea asigurării unui mediu pozitiv în școli, care s-a desfășurat în câteva etape”, a afirmat Victoria Isac, președintă a Centrului pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară.
Start-up în antreprenoriat
Vitalii Uzun, administrator Bio Watt – proiectul „Curățarea și Întreținerea Panourilor Solare” – 20 000 de lei
„Cu un an în urmă, în Europa, am văzut o grupă de specialiști care mergeau să curățe panouri solare. Mi-a plăcut enorm această idee, așa că atunci când am revenit în Republica Moldova am decis să aplic la diferite programe ca să câștig un grant, ceea ce și s-a întâmplat. Acest fapt a devenit o motivație pentru mine să inițiez afacerea.”
Leadership
Victor Babcinețchi, președinte al Consiliului Raional al Tinerilor din Șoldănești – proiectul „Tabăra de Vară «Acasă Camp» 2023” – 20 000 de lei
„Proiectul a adus plus valoare comunității noastre, fiind unul inovativ. Datorită acestuia am reușit să atragem mai multe fonduri și să unim o comunitate de tineri dornici de a face o schimbare în localitate.”
Cercetare și inovare
Mihail Ciobanu, ACS, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română, filiala Iași – proiectul „Cercetarea istoriei românilor în arhivele românești și străine” – 20 000 de lei
Mai jos vedeți o galerie foto de la eveniment, realizată de #diez.





























































Gala Premiilor Naționale pentru Tineret este organizată anual și are drept obiectiv recunoașterea realizărilor, performanțelor și a contribuției tinerilor, specialiștilor și lucrătorilor de tineret, precum și a structurilor și organizațiilor de tineret pe parcursul anului.
Amintim că în cadrul Galei Premiilor Naționale pentru Tineret 2023 a fost anunțată oficial și localitatea care va deveni „Capitala Tineretului 2024”. Astfel, în anul următor, acest statut va fi deținut de către municipiul Cahul.