Încă un caz de rujeolă a fost depistat în Republica Moldova. Acesta a fost înregistrat la un alt copil în vârstă de trei ani nevaccinat conform Calendarului național de vaccinare, informează Agenția Națională pentru Sănătate Publică. De la începutul anului curent, în țara noastră au fost înregistrate trei cazuri de rujeolă (un caz – în luna mai, la un bărbat de 43 de ani – și două cazuri – în luna decembrie, la copii de trei ani).
Totodată, peste 38 000 de cazuri de rujeolă au fost raportate în 38 de țări din Regiunea Europeană a OMS, de la începutul anului 2023. Astfel, s–a înregistrat o creștere de 42,7 ori a cazurilor de rujeolă în primele 11 luni ale anului 2023, depășind totalul pentru tot anul 2022.
În prezent, în România a fost declarată epidemie de rujeolă la nivel național, în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri, precum și a numărului mare de spitalizări al copiilor infectați. Au fost înregistrate 2 010 cazuri de rujeolă de la începutul anului 2023, în 29 de județe cu o creșteră bruscă a numărului de cazuri în ultimele săptămâni. A fost înregistrat un caz de deces cauzat de rujeolă la un copil de 7 luni (neeligibil pentru vaccinare).
Datele de supraveghere provizorii indică rate în creștere ale rujeolei, sporind îngrijorarea că boala s-ar putea răspândi rapid în comunitățile insuficient vaccinate. Acoperirea vaccinală împotriva rujeolei în Republica Moldova este sub recomandările OMS – de 95 %.
În acest context, ANSP precizează că vaccinurile din Calendarul național de imunizări sunt disponibile gratuit și pot fi administrate la medicul de familie. Părinții sunt îndemnați să revadă, împreună cu medicul de familie, calendarul de vaccinare al copilului. În cazul neefectuării vaccinurilor, să vaccineze copilul și să se informeze despre importanța imunizărilor și viitoarele vaccinuri din Calendar.
Recomandăm părinților să se consulte cu medicul și să verifice dacă familia are toate vaccinurile la zi, iar persoanelor care sosesc în țară din zone endemice, sau regiuni în care sunt raportate cazuri de rujeolă, să informeze medicul de familie, în special dacă apare febră și erupții pe corp.
ANSP
Rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă, care se transmite pe cale aeriană de la persoana bolnavă. Se manifestă prin febră înaltă, ochi inflamați, frică de lumină, lăcrimare, eliminări din nas, tuse uscată iar în a treia sau a patra zi de boală se asociază cu pete roșii la nivelul pieii, care apar, inițial, în regiunea feței și a gâtului, iar apoi se extind pe tot corpul. Copiii nevaccinați riscă să dezvolte complicații, printre cele mai frecvente fiind laringita, pneumonia și meningita.
Rata vaccinării împotriva rujeolei la copiii ce au împlinit vârsta de un an, în Republica Moldova, este de 84,2 %, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca acoperirea vaccinală să fie nu mai puțin de 95 %. vaccinarea este unica metodă prin care copiii pot fi protejați, deoarece tratament specific acestei infecții nu există.
Amintim că la începutul lunii decembrie Ministerul Sănătății a anunțat despre confirmarea unui caz de rujeolă, pe teritoriul Republicii Moldova, la un copil de trei ani din orașul Soroca, revenit recent din Federația Rusă.