Profesorii și elevii din învățământul profesional tehnic vor putea utiliza registre și agende electronice, în locul celor pe hârtie, informează Ministerul Cercetării și Educației (MEC). Pentru a asigura noile facilități Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME) va fi modernizat și extins cu două module specializate.
Potrivit MEC, primul dintre cele două module – „Registrul electronic” – va fi utilizat de cadrele didactice și va permite gestionarea datelor despre reușita elevilor, prezența la ore, monitorizarea calificărilor oferite de instituții etc.
Al doilea modul – „Agenda Electronică” – va permite urmărirea automată a prezenței elevilor și va preveni tendințele legate de absenteism. La fel, cadrele didactice vor putea folosi agendele electronice pentru a monitoriza progresul academic al elevilor și pentru a distribui cu ușurință anunțuri, sarcini, conținuturi educaționale, etc.
SIME este un instrument eficient de gestionare a informațiilor despre și pentru sistemul educațional național. Datele livrate de acesta stau la baza implementării politicilor educaționale, luării deciziilor și monitorizării situației în mediul școlar. Sistemul extins va permite Ministerului Educației și Cercetării să ia decizii strategice bine informate privind dezvoltarea sistemului ÎPT.
În august 2023, MEC a propus pentru dezbateri publice instrucțiunea privind implementarea Catalogului Electronic în instituțiile de învățământ general, cu excluderea dublării informației pe suport de hârtie.