Eurostat, instituția care colectează și publică statistici comparabile din toate țările Uniunii Europene, a publicat clasamentul țărilor din UE în ceea ce privește indicatorul de calitate a vieții pentru anul 2022. Conform datelor, Austria este cea mai fericită țară dintre cele 27 de state membre, acumulând un scor general de 7,9 din 10, informează euronews.
Pe locul doi se clasează Polonia – cu un scor de 7,7, iar pe locul trei România – la fel cu 7,7 puncte.

Cei mai „nefericiți” cetățeni se află în Bulgaria, țara ocupând ultimul loc în clasament și fiind singurul stat care a obținut mai puțin de șase puncte (5,6) la indicele general de satisfacție a vieții.
Publicația are drept scop „să surprindă tendințele în ceea ce privește bunăstarea subiectivă a cetățenilor europeni” și a menționat că „cetățenii UE au avut tendința de a fi destul de mulțumiți de viața lor în general, raportând o medie de 7,1 puncte din 10”, precizează The Independent.
În măsurarea satisfacției generale a respondenților cu privire la viața lor, au fost luați în calcul factori precum nivelul de educație, familia și stabilitatea financiară.