Putin a declarat că va candida pentru un nou mandat prezidențial. Cele mai importante evenimente din a 653-a zi de război

putin
Foto:Profimedia Images

Astăzi este a 653-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Două persoane au fost rănite în urma unui atac nocturn al rușilor asupra regiunii Harkiv. Informația a fost comunicată de către poliția din regiune.

Totodată, șeful administrației militare regionale (AMR), Oleh Sânehubov, a declarat că mai multe case de locuit, o instituție de învățământ, un teren de joacă și aproximativ 20 de mașini au fost avariate.

🟣 O persoană a decedat și altele opt au fost rănite în urma unui atac cu rachete efectuat de trupele rusești asupra raionului Pavlohrad din regiunea Dnipropetrovsk. Despre aceasta a raportat șeful AMR, Serhi Lâsak.

Oficialul a adăugat că o întreprindere industrială, o biserică, câteva case de locuit și mai multe autoturisme au fost avariate.

🟣 Procuratura Generală a Ucrainei a raportat reținerea unui locuitor din Odesa suspectat de cooperare cu serviciile de securitate rusești. Instituția a precizat într-un comunicat că suspectul ar fi cooperat cu serviciile speciale rusești din octombrie 2023. Acesta ar fi transmis locațiile angajaților Forțelor Armate ale Ucrainei, coordonatele aproximative ale locației sistemelor de apărare aeriană din Odesa și ale instalațiilor de infrastructură energetică.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru trădare de stat.

🟣 Germania a transmis un nou pachet de ajutor militar Ucrainei. Acesta include, în special, 250 de proiectile de 155 mm, 10 drone de recunoaștere VECTOR, șase vehicule de patrulare, opt camioane Zetros, 70 de lansatoare automate de grenade MGW și o dronă de recunoaștere LUNA NG.

🟣 Ministerul ucrainean al Culturii a îndemnat cetățenii să nu urmărească serialul rusesc Slovo Pațana (Слово пацана). Ministerul a subliniat că serialul TV răspândește în mod direct „violența, crima și estetica specifică țării agresoare” și conține, de asemenea, „propagandă ostilă”, ceea ce este inacceptabil pe teritoriul Ucrainei în timpul războiului.

Serviciul de presă al Ministerului Culturii a adăugat că apărarea suveranității și a integrității teritoriale a Ucrainei nu este încredințată doar forțelor armate, ci tuturor cetățenilor.

🟣 Operațiunile de căutare au fost finalizate la Novohrodivka, regiunea Donețk, unde o rachetă rusească a lovit un bloc locativ în noaptea de 30 noiembrie, a anunțat Ministerul ucrainean de Interne. Potrivit ultimelor informații, lovitura a omorât cinci persoane, inclusiv un copil.

🟣 Șeful AMR Dnipropetrovsk, Serhi Lâsak, a declarat că militarii ruși au bombardat Nikopolul de trei ori în decursul zilei. Potrivit acestuia, o localnică fost rănită în urma acestor bombardamente. În plus, în oraș au fost avariate o întreprindere industrială, nouă case de locuit, opt anexe, un tractor, o conductă de gaz și o linie electrică.

🟣 Vladimir Putin a declarat că va candida pentru un nou mandat prezidențial, al cincilea. Președintele rus a declarat acest lucru după ceremonia de decorare a eroilor Rusiei de la Kremlin.

Potrivit unui corespondent RIA Novosti, Putin i-a spus acest lucru lui Arteom Joga, participant la „operațiunea specială” și președinte al parlamentului autoproclamatei Republici Populare Donețk, informează Meduza.

Mai târziu, Kremlinul a publicat o înregistrare a conversației lui Putin cu Joga. În înregistrarea video, președintele spune, ca răspuns la propunerea de a candida: „Vă mulțumesc foarte mult, nu o voi ascunde, am avut diferite gânduri în diferite momente. Dar acum, aveți dreptate, acum este momentul în care trebuie să iau o decizie. Voi candida pentru funcția de președinte al Federației Ruse”.

Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină, iar cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente