Noaptea trecută pe un canal de Telegram anonim au fost plasate amenințări în adresa mai multor instituții de învățământ din capitală. Potrivit Inspectoratului General de Poliție, aceste informații sunt false și reprezintă „un atac hibrid menit să debusoleze cetățenii și să creeze panică în societate”.
Autoritățile au anunțat că fotografiile plasate pe canalul respectiv, în care indivizii demonstrează arme și muniții, sunt vechi și au fost preluate de pe rețele de socializare.
Îndemnăm părinții și copiii să-și păstreze calmul, în contextul în care noaptea trecută s-au distribuit mai multe informații false pe un canal de Telegram anonim unde au fost plasate amenințări în adresa mai multor instituții de învățământ din capitală. Toate instituțiile abilitate ale statului s-au autosesizat și au inițiat toate măsurile corespunzătoare.
Inspectoratul General al Poliției
În urma acestui caz, organele de drept întreprind toate acțiunile necesare pentru a elucida cine stă în spatele acestui canal și scopul exact al acestora.
În cazul în care te simți amenințat(ă), apelează la Serviciul Unic de Urgență – 112.