Constantin Lisnic, proprietarul Lisnic Barbershop din Chișinău, pe rețele sale de socializare, a anunțat că, de acum înainte, la fiecare filială a bărbieriei sale va fi instalată câte o căsuță destinată pisicilor vagaboande din capitală. De asemenea, cei care doresc să contribuie într-un mod la hrana micilor prieteni sunt invitați să o facă, căci tânărul este deschis spre orice ajutor. Echipa #diez a vorbit cu Constantin printr-un apel telefonic și am aflat mai multe despre acest gest. Ce ne-a spus acesta citiți în material.
„Noroc, oameni buni!”, așa și-a început postarea tânărul. „Fiindcă lucrurile frumoase au dreptul să fie făcute pentru oricine! Și fiindcă suntem deja în sezonul rece, am hotărât să le sărim în ajutor și prietenilor noștri mai mici!”, în acest mod și-a continuat postarea Constantin Lisnic pe pagina sa de Facebook.
Din conversația noastră cu Constantin, am aflat că acest gest de bunătate nu este un lucru nou pentru el și echipa lui. În anii precedenți, acesta a mai organizat activități de caritate, doar că acestea aveau tangență mai mult cu oamenii. Constantin deseori desfășura plecări la case de copii și azile de bătrâni, unde tundea persoanele. Ideea plasării pe teritoriul municipiului Chișinău a unor căsuțe pentru pisici a venit spontan.
Într-o seară, pur și simplu stăteam culcat în pat și m-am gândit: «Acum e frig. Ce fac oare pisicile?». Așa mi-a venit întrebarea, iar dimineața am vrut să-i găsesc și un răspuns.
Constantin Lisnic
Astfel, Constantin și-a sunat prietenul Evghenii Gorbuli, care este inginer de profesie, și l-a întrebat dacă acesta ar fi de acord să-l ajute să facă casele, la care prietenul său i-a spus că din partea lui Constantin va fi necesar doar să procure materialele, iar de restul se va ocupa el. Pentru materiale Constantin a cheltuit cam 2 000 de lei și au lucrat la ele în decurs de o săptămână. Pe piață, o singură căsuță asemănătoare costă între 1 600 și 2 000 de lei.
L-am întrebat pe tânăr de ce nu ajută și câinii. La care am primit următorul răspuns: „Trebuia să aleg: pentru câine sau pentru pisici. Cum cele din urmă sunt ființe mai gingașe și mai firave, am hotărât din start să fac pentru pisici”.
De asemenea, a decis să construiască case pentru pisici, omițând câinii, nu din cauză că nu-i iubește, dar din motiv că trebuie să le facă separat, pentru că o pisică și un câine nu vor putea sta împreună.
Constantin ne-a spus că deja a primit primele produse alimentare de la persoane voluntare. Doritorii pot lăsa produsele la orice filială Lisnic Barbershop de pe teritoriul Chișinăului. Atenție: este necesar ca produsul să fie adaptat pisicilor!
– Dar dacă nimeni nu aduce mâncare, atunci totul este pe cont propriu?
– Inițial, totul și era pe cont propriu, căci mai scump ne costau căsuțele decât procurarea unei hrane pe jumătate de an înainte. Am vrut să motivez și să trezesc un pic persoanele din jur. M-am gândit că dacă nu o să sară nimeni în ajutor, atunci desigur că o să ne ocupăm noi de asta.
Până acum au fost instalate cinci case pentru pisici la cele cinci filiale ale bărbieriei. Acestea vor fi lăsate acolo pe parcursul întregului an ce urmează.
Unui om îi aparține doar ceea ce a oferit cuiva.
Constantin Lisnic