Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că, în data de 3 decembrie 2023, în satul Aluatu din raionul Taraclia este desfășurat turul II pentru alegerea primarului. În primele ore ale dimineții, procesul de votare s-a desfășurat în regim normal.
„La ora 7.0, secția de votare organizată în această localitate s-a deschis, iar la urna de vot sunt așteptați, pe parcursul zilei, circa 770 de alegători. Până la ora 9.0, dreptul la vot a fost exercitat de către șase alegători sau 0,78 % dintre cei înscriși în listele electorale”, au menționat cei de la CEC.
La fel, comisia a amintit că, în al doilea tur de scrutin, alegerile pot fi declarate valabile, dacă la ele participă cel puțin de 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Totodată, la al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.
Votarea se va încheia la ora 21.00.