(foto) A fost vizitat de persoane din India, Japonia și Mozambic. Descoperă Muzeul de Istorie și Etnografie din Doroțcaia

mu5
Foto:#diez

De la fondarea sa și până în prezent, Muzeul de Istorie și Etnografie din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari, a fost vizitat de persoane din zeci de țări din întreaga lume, inclusiv din India, Japonia și Mozambic. Noi am decis să aflăm mai multe despre istoria acestei instituții culturale și despre piesele expuse în incinta acesteia, așa că am vorbit cu directorul muzeului, Andrei Berzan, iar în continuare vă relatăm ce informații am căpătat.

Muzeul, situat în centrul localității Doroțcaia, alături de Memorialul „Gloria Militară”, a fost înființat în anul 1985 cu denumirea „Muzeul Gloriei de Luptă și Muncă”. Inițial, acesta a fost deschis în semn de recunoștință și amintire punând accent anume pe istoria gloriei militare. Potrivit directorului instituției, doar în anul 1944, peste 700 de bărbați înrolați din Doroțcaia au decedat pe câmpul de luptă, în total, numărul de militari din această localitate care au decedat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ajungând la circa 1 000.

În anul 2004, la momentul înregistrării instituției în „Registrul muzeelor”, s-a decis schimbarea denumirii sale în „Muzeul Satului”. Ulterior, după completarea fondului muzeistic cu mai multe vestigii și obiecte etnografice, în 2007, instituția culturală a fost numită „Muzeul de Istorie și Etnografie”.

Actualmente, patrimoniul muzeal depășește 7 500 de exemplare, colectate din teritoriu și din împrejurimi, care includ: fotografii, picturi, documente, manuscrise, monede, medalii, arme, armuri, obiecte arheologice și etnografice etc.

„La noi pot fi găsite diferite exponate, de la fosile de trilobite, cu o vechime de 50-55 de milioane de ani, până la obiecte moderne, inclusiv de uz casnic. Pe scurt, sunt piese care reprezintă desfășurarea istoriei pe parcursul secolelor”, a menționat directorul instituției, Andrei Berzan.

De o valoare deosebită totuși rămân a fi obiectele ce păstrează memoria locuitorilor satului Doroțcaia care și-au dat viața pentru pace și pentru țară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și al Războiului de pe Nistru.

Galerie foto

Muzeul primește vizitatori de luni până vineri, de la 8.0 până la 17.00. Sâmbătă și duminică, acesta nu activează, însă, la solicitare, accesul în instituție poate fi permis chiar și în aceste zile.

Adresa: strada Independenței 3, satul Doroțcaia, raionul Dubăsari
Dacă vă porniți cu mașina personală, din centrul capitalei până la destinație sunt aproximativ 38 de kilometri, ceea ce presupune circa o oră de condus.

În Moldova există zeci de muzee inedite, fiecare cu un istoric deosebit și cu exponate valoroase. Datorită acestora, trecutul devine și mai ușor de explorat, de înțeles și de îndrăgit. Însă partea negativă a lucrurilor o constituie faptul că noi nu cunoaștem nimic despre ele, nici măcar câte sunt, unde se află și ce prezintă. Astfel, echipa #diez și-a propus să le descopere, rând pe rând, pe toate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente