Editura PRUT recunoscută onorific pentru Civism de Casa Regală a României

Eveniment Palat Regal

În cadrul ceremoniei dedicate Curajului Civic și Civismului găzduite de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal din București, editura PRUT a fost recunoscută onorific pentru Civism prin acte educaționale și culturale inovatoare. Această recunoaștere se datorează faptului că editura Prut promovează valorile culturii românești, este susținătoarea multor scriitori tineri, editându-le prima carte, oferă de 30 de ani, donații de carte pentru grădinițe, orfelinate, biblioteci publice rurale/urbane, licee și spitale. 

De asemenea, recunoașterea onorifică a Civismului editurii PRUT este susținută și de faptul că aceasta și-a asumat riscul să continue tipărirea de carte la Harkov, în Ucraina, astfel sprijinindu-i, în deplină solidaritate, pe cei 350 de angajați ai tipografiei aflați într-o situație financiară extrem de dificilă, în condițiile războiului cu Rusia.

„Este o mare onoare să fim remarcați și încurajați de Casa Regală a României în activitatea noastră și ne bucurăm să fim recunoscuți, așa cum s-a spus în cadrul ceremoniei, printre organizațiile care inspiră respectul oamenilor prin implicarea în binele societății. Acest fapt este extraordinar de inspirațional și, desigur, ne va impulsiona să ne ducem la bun sfârșit cu și mai mare dedicație și alte proiecte civice, în special, legate de aniversarea a 30 de ani de la înființarea editurii noastre” – a declarat Oleg Bodrug, fondatorul editurii PRUT.

Nominalizările pentru care s-a oferit recunoașterea onorifică a Casei Regale a României au fost: jurnalism în zone de conflict și situații de risc, jurnalism formator de opinie, salvatori de vieți, acte educaționale și culturale inovatoare, proiecte civice pentru un viitor sustenabil și păstrarea valorilor identitare. Printre personalitățile care au primit recunoașterea onorifică pentru Civism Excepțional în promovarea valorilor identitare ale României s-a aflat și scriitorul, eseistul și filosoful Andrei Pleșu, unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Constantin Noica.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente